Gottfried Schmelzer, în vârstă de 102 de ani şi Ursula, de 98 de ani, formează cel mai longeviv cuplu căsătorit din Germania. Ei aniversează opt decenii de la momentul la care şi-au unit destinele.
Pentru Gottfried Schmelzer, a fost dragoste la prima vedere. „Ne-am înţeles din prima clipă”, a declarat agenţiei DPA centenarul, în casa lor din Bad Sobernheim, la sud-vest de oraşul german Mainz.
El a cunoscut-o pe Ursula în timp ce lucra pentru o autoritate administrativă din Berlin. S-au căsătorit la scurt timp după aceea – în urmă cu exact 80 de ani – în 1944.
Soţii Schmelzer formează cel mai longeviv cuplu căsătorit din Germania, conform cercetărilor efectuate de Cancelaria de Stat a landului Renania-Palatinat. Premierul landului, Malu Dreyer, i-a felicitat personal.
„Eu aveam doar 19 ani, iar soţul meu 22”, a declarat Ursula, în vârstă de 98 de ani, amintindu-şi nunta lor.
El venise la Berlin din România, cu un an înainte. „Dragoste la prima vedere? Nu”, a spus ea. Însă, „el a fost insistent. M-a dorit. Iar eu n-am avut nimic împotrivă”, a spus Ursula.
„Am condus-o până la tren, iar când şi-a luat la revedere m-am dus cu ea. De atunci am fost mereu cu ea”, a explicat Gottfried Schmelzer.
Cei doi au trăit împreună o viaţă plină de evenimente, de care îşi amintesc şi astăzi cu drag. „Facem o mulţime de călătorii pe aleea amintirilor”, a declarat Ursula descriind conversaţiile cu soţul ei.
„Nunta noastră s-a lovit de câteva obstacole”, îşi aminteşte bărbatul de 102 ani. Documentele necesare căsătoriei erau de negăsit, registratura din Berlin responsabilă de acestea fiind bombardată. „Au început telefoanele”, a spus el. Actele fuseseră depozitate în Munţii Harz. Gottfried Schmelzer a pornit imediat la drum. „Am reuşit să ne căsătorim a doua zi”, a povestit el.
Cuplul a locuit iniţial în Frankfurt pe Odra, la graniţa cu Polonia, oraşul natal al Ursulei. Gottfried a fost recrutat în februarie 1945, iar în ajunul Crăciunului – întors din captivitate – a bătut din nou la uşa casei.
„Am avut o călătorie lungă”, a declarat Ursula. La sfârşitul anului 1952, cuplul a fugit din ceea ce era pe atunci Germania de Est, împreună cu cei trei copii ai lor, traversând Berlinul, către vest, fără niciun bun. Fiica lor cea mică era încă în cărucior.
De acolo, au călătorit până la fratele lui Gottfried, în regiunea Rinul Inferior, a povestit fiul lor, Wolfgang, în vârstă de 77 de ani. Familia alcătuită din cinci persoane a trăit în sufrageria acelei case timp de aproape un an, înainte de a se muta într-un apartament.
Gottfried Schmelzer lucra noaptea ca lăcătuş în subteran, într-o mină, la utilaje, iar dimineaţa asambla biciclete. Soţia sa câştiga un ban în plus în timp ce copiii se aflau la şcoală sau la grădiniţă. „Însă, mereu am avut sentimentul că părinţii noştri erau acolo pentru noi”, îşi aminteşte Wolfgang despre viaţa alături de cei doi.
Familia s-a mutat ulterior la Siegburg, în Renania de Nord-Westfalia, unde Ursula Schmelzer a lucrat ca secretară la o şcoală, iar soţul ei construia pompe submersibile.
Secretul căsniciei lor îndelungate? „Încă îl iubesc, iar el mă iubeşte”, a declarat Ursula.
„Suntem făcuţi unul pentru celălalt”, a spus la rândul său Gottfried.
În plus, cei doi comunică mereu şi au o familie unită, formată din trei copii, şapte nepoţi şi opt strănepoţi.
Fiica lor Ute, în vârstă de 72 de ani, şi-a mutat atelierul de pielărie şi părinţii în oraşul Bad Sobernheim, în districtul Bad Kreuznach din landul Renania-Palatinat, în urmă cu 17 ani. Gottfried Schmelzer a continuat să ajute în atelier, iar după ce s-a pensionat afacerea a fost preluată de una dintre nepoate.
Cum se menţine în formă acest cuplu sociabil şi prietenos? „Cuvintele încrucişate sunt pasiunea mea”, a declarat bărbatul de 102 ani, care regretă că acum că are nevoie de un ajutor la domiciliu, după o căzătură. De asemenea, el obişnuia să facă mult sport.
„Motto-ul meu a fost întotdeauna: mergi pe drumul drept şi îngust şi fii întotdeauna corect faţă de ceilalţi”, a precizat el.
„În general, am fost norocoşi în viaţă până acum”, a adăugat soţia lui.
„Bad”: tipii stau într-o statiune balneara. De care, de altminteri, Germania e plina. Si n-aveau de ce sa plece din Germania de Est, dupa împartirea Reich-ului, fiindca si frumoasa, si plina de istorie: Prusia-i în Est, Weimar, orasul lui Goethe si Schiller, tot acolo, Erfurt, industrial, Dresda, cu Zwinger-ul, în care-i si-un muzeu exceptional, una din minunile Europei, Potsdam, cu domeniul lui Friedrich II de Hohenzollern, loc si istoric, si superb. Berlinul fiind, de altminteri, împartit în doua, si muzeele, o salba pe insule, erau în Berlinul de Est. „Anticomunismul”, extremist, întotdeauna m-a scos din sarite, sincer vorbind. Daca nu, as fi scris ceva elogios si despre cuplu. Exemplar, în ce-i priveste, numai ca. Apropo: tipul mai vorbeste româneste, ori a uitat, dupa zecile de ani din Germania?
Gottfried a mai fost pe plaiurile natale ?
Ce dragoste!? Rutina și tabieturi. Două nevoi.
dragoste, prietenie, loialitate: secretul fericirii. din pacate 99% din oameni NU isi gasesc sufletul pereche…iar cei care au aceasta sansa incredibila, nu mai pot continua existenta, daca unul dintre ei nu mai este…sa fie sanatosi amandoi, iar cand vor pleca, le doresc sa plece impreuna… <3
Secretul longevitatii germanului trebuie ca a fost zeama de varza, remediu cunoscut in Romania. Asa a trecut peste toate mahmurelile. Patent romanesc.
P.S. Daca el avea 22 de ani cand s-au casatorit, si aceasta avut loc in 1944, n-are niciun sens sa fi fost recrutat in februarie 1945. In mod normal ar fi primit ordinul de chemare in 1940. Afara doar daca era invalid, si a fost luat cu arcanul de Goebbels, care pentru ‘razboiul total’ a inceput sa inroleze copiii, bolnavii si batranii, intrucat Germania nu mai avea barbati valizi de rezerva.
In rest, traducerea cu goagle ne pregateste si surprize- cum ar fi orasul Frankfurt pe „Odra”, evident Oder, un fluviu intre Germania si Polonia. Posibil ziarul-sursa sa fi fost de limba polona.
Daca nu fac si ei parte din comunitatea LGBT, acesti doi venerabili batrani nu valoreaza nimic in ochii tinerilor depravati ai zilelor noastre.