PC cere demiterea lui Tokes …integrităţii teritoriale a României, stat membru al Uniunii Europene, şi care reprezintă o formă de instigare la mişcări de stradă în scopul enclavizării etnice şi dezmembrării statului român". Score: 0,26
Şi PSD vrea sesiune parlamentară extraordinară "Am luat act de propunerea preşedintelui României de a se organiza o sesiune extraordinară pentru temele şefului statului – Legea ANI, Curtea Constituţională şi o lege care să cuprindă nişte părţi din Codul de procedură penală pe care abia l-am adoptat. Score: 0,26
Boc le administrează românilor un medicament amar, dar care vindecă Într-o asemenea ipostază este pus şi guvernul actual: să arate că avem un organism al statului bolnav, organismul bugetar care este supradimensionat. Score: 0,26
PNL îi cere lui Băsescu să-l lase pe Tokes fără Steaua României quot;Elementul de noutate este că, pentru prima dată, domnul Laszlo Tokes, care este demnitar al statului român, este europarlamentar, instigă la ieşiri în stradă pentru acţiuni care vin să încalce Constituţia. Score: 0,26
PNL ia în calcul ipoteza suspendării preşedintelui după demiterea guvernului Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a reiterat, luni, poziţia partidului potrivit căreia suspendarea preşedintelui este o ipoteză pentru situaţia în care s-ar constitui o nouă majoritate parlamentară, căreia şeful statului i-ar refuza numirea premierului propus. Score: 0,27
Managerii lui Videanu de la companiile de stat produc anual pierderi de 70 milioane de euro Primele 45 de companii controlate de statul român au avut anul trecut afaceri de circa 10 miliarde de euro, dar cei peste 200.000 de angajaţi din acestea, deşi au salarii duble faţă de sectorul privat, au adus statului o pierdere 70 de milioane de euro scrie zf.ro. Score: 0,26
Campioana EBA i-a bătut pe Marean şi pe Gigi Celebru pentru exprimările sale publice, pesedistul Marian Vanghelie s-a plasat abia pe locul al doilea dar la o enorm de mare distanţă de mezina şefului statului român. Score: 0,26
Autonomia unei regiuni, echivalentul trădării de ţară Deputatul liberal a mai afirmat că, în pofida acestor reglementări, europarlamentarul român sfidează Constituţia, populaţia, puterea politică şi instituţiile statului. Score: 0,27
Precizări …respinse ca neconstituţionale, în care nici un proiect de lege (pensii, salarizare, educaţie etc.) nu este gândit profesional, în care se încearcă o confuză „reformă a statului” şi o „revizuire a Constituţiei” ce dărâmă pluralismul de după 1989, Când concetăţenii arată cu degetul spre universitatea din care provin decidenţii actuali… Score: 0,26
Fidel Castro a apărut din nou în public sâmbătă Fratele său, Raul, a preluat oficial funcţia de şef al statului comunist în februarie 2008. Score: 0,26
Inundaţii în statul american Iowa, după ce un baraj a cedat din cauza ploilor torenţiale Barajul de pe lacul Delhi, situat la circa 60 de kilometri de Cedar Rapids, în estul statului Iowa, a cedat din cauza ploilor torenţiale, neobişnuite pentru această perioadă a anului, a declarat Jim Flansburg, purtător de cuvânt al guvernatorului Chet Culver. Score: 0,26
Maradona i-a transmis lui Fidel Castro că îl iubeşte şi că îl va vizita Printre altele, Maradona l-a intervievat pe fostul şef al statului cubanez în cadrul unui pogram al televiziunii argentiniene şi i-a oferit mai multe tricouri de fotbal. Score: 0,26
Băsescu: Puţini oameni politici îşi asumă să fie cinstiţi pe subiecte ca pensiile, o să-mi duc crucea Potrivit şefului statului, "a ne amăgi că putem continua să împrumutăm bani pentru a ne plăti pensiile şi salariile este una dintre marile erori". Score: 0,27
Tokes: Pe lângă suveranitatea României, vrem să avem dreptul să ne gestionăm singuri problemele Totodată, el a precizat că şeful statului român a anunţat planul de schimbare a Constituţiei României şi că a delegat comisia menită să elaboreze modelul de structură a statului român. Score: 0,26
Băsescu, la Tuşnad: Viziunea mea, autonomie egală pentru toţi cetăţenii români, indiferent de etnie Şeful statului a făcut declaraţia în acest sens la seminarul cu tema "Europa Centrală – Centrul Europei?", organizat în cadrul taberei studenţeşti "Tusványos 21", răspunzând unei întrebări din partea participanţilor. Score: 0,26
UNPR: Orice discuţie privind suspendarea preşedintelui este un demers pur politicianist Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a cerut conducerii Senatului să discute oportunitatea începerii procedurilor premergătoare suspendării preşedintelui Traian Băsescu, însă pentru iniţierea suspendării şefului statului sunt necesare semnăturile a o treime din numărul parlamentarilor. Score: 0,26
Băsescu: Reconcilierea româno-maghiară este unul din pilonii acestei regiuni a Europei Centrale Şeful statului a spus, în debutul intervenţiei sale la "Tusványos 21", că toţi sunt "oameni ai dialogului", exprimându-şi convingerea că vor reuşi "să îşi suporte" reciproc punctele de vedere până la găsirea aceluia unic. Score: 0,26
Băsescu: Să cheltuim atât cât producem Potrivit şefului statului, "a ne amăgi că putem continua să împrumutăm bani pentru a ne plăti pensiile şi salariile este una dintre marile erori". & Score: 0,26
Suspendarea lui Băsescu, o fumigenă de vară Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a cerut conducerii Senatului să discute oportunitatea începerii procedurilor premergătoare suspendării preşedintelui Traian Băsescu, însă pentru iniţierea suspendării şefului statului sunt necesare semnăturile a o treime din numărul parlamentarilor. Score: 0,26
După 32 de ani, Pacepa îşi arată din nou faţa …dezvoltare tehnologică, având concomitent şi funcţia de prim-adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe, şi cea de secretar de stat în Consiliul Securităţii Statului din MAI. Score: 0,26
Toantele clasei: România și Bulgaria Acest președinte știe, din proprie experiență, că poporul nu îl trage la răspundere pentru nereguli, oricât de isteric sunt ele semnalate pe peste tot, pentru simplul fapt că e prea indolent să se mobilizeze, să protesteze, să pună la treabă instituțiile statului. Score: 0,26
Un tandem: Tokes şi Băsescu Laszlo Tokes a ieşit la rampă imediat ce Curtea Internaţională de la Haga s-a pronunţat asupra legalităţii statului kosovar. … Laszlo Tokes a ieşit la rampă imediat ce Curtea Internaţională de la Haga s-a pronunţat asupra legalităţii statului kosovar. Score: 0,78
UDMR îl susţine pe Băsescu Preşedintele UDMR, senatorul Marko Bela, a declarat vineri că nu este de acord cu iniþiativa liderului fondator al PC, Dan Voiculescu, de a solicita conducerii Senatului să discute oportunitatea începerii procedurilor premergătoare suspendării şefului statului. Score: 0,26
Cum vede Cristian Preda o posibilă suspendare În opinia sa, "şantajul emoţional şi scandalul mediatic le sunt de ajuns pentru a consolida opoziţia lor iraţională faţă de şeful statului". Score: 0,26
Băsescu cere reexaminarea Legii parteneriatului public-privat …modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea şi transferul unui bun sau serviciu public, după caz", se arată în cererea de reexaminare semnată de şeful statului. Score: 0,26