Macovei despre achitarea lui Adrian Năstase: Aștept decizia finală Cum se justifică suma de 400.000 de dolari depusă de soţia sa într-un cont bancar. Score: 0,25
Băieţii deştepţi din PDL au zburat cu piloţii lui Băsescu? În trecut, pentru acelaşi tip de aparat de zbor, cu dotări standard însă, dar care fusese închiriat de la ROMAVIA, se plătise suma de 4.400 de euro pentru ora de zbor. Score: 0,25
Năstase, după aflarea verdictului: În acest moment, dispare o anumită legendă .) şi să inţeleagă că era absolut stupid să incerc să iau un dosar pe o chestiune deja clasată în 2001, in condiţiile în care, din 2000, pusesem in declaraţia de avere suma primită de sotia mea", a spus social-democratul. Score: 0,25
Adrian Năstase, găsit nevinovat în dosarul „Mătușa Tamara” Probatoriul a arătat că verificările cu privire la provenienţa sumei de 400.000 USD ajunsă în contul Danielei Năstase, efectuate de ONPCSB (sub coordonarea acelui membru al plenului care avea să fie demis prin HG de Năstase Adrian) au stabilit că veniturile nu justificau suma depusă. Score: 0,25
Boc, întrebat ce crede el că îşi pot lua românii cu 30 de lei: Fiecare după nevoile şi solicitările pe care le are Not found: suma Score: 0,25
Europa și SUA ar trebui să-și facă griji în legătură cu noul plan investiţional al Chinei Suma de 300 de miliarde de dolari este în concordanţă cu suma pe care analiştii au identificat-o ca fiind exces de rezerve valutare. Score: 0,25
Record pe piaţa românească de artă: Un tablou de Tonitza, vândut cu 290.000 de euro Not found: suma Score: 0,25
Un membru al CA al BNR câştigă 3.200 euro pe lună net În declaraţia de avere publicată pe site-ul BNR, suma este ştearsă, având în vedere că cei din Banca Naţională nu fac publice veniturile încasate din poziţiile ocupate în BNR. Score: 0,26
Taxă de protecţie plătită la PDL Suma pe care Spătaru a primit-o şi despre care susţine că urma să ajungă la PDL era de 59.000 de euro. Score: 0,25
Salvarea euro începe să se ducă pe copcă. Mai mulţi lideri europeni contestă acordul de la summit Oficialii polonezi, care deţin preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, au declarat că suma ar putea fi mai mică decât cea stabilită iniţial. Score: 0,26
Leonard Orban recomandă românilor să îşi ţină economiile în mai multe bănci Not found: suma Score: 0,25
„Certificatul de naștere” al companiei lui Steve Jobs, vândut cu un milion și jumătate de euro Not found: suma Score: 0,25
Serviciul VALE URGENTE, serviciu de transfer de bani între România şi Portugalia Suma maximă de transfer zilnic din Portugalia în România este de 550 Euro, iar din România în Portugalia plafonul maxim este de 2500 Euro. Score: 0,25
Prietena lui Scripcaru controlează partidul şi afacerile primarului Numai că suma încasată de firma care închiriază spaţiul publicitar către terţi – aici vorbim de firmele controlate de cei doi interpuşi ai lui George Scripcaru – este de trei ori mai mare! Score: 0,25
CDS-urile Greciei au ajuns la 107% Asigurarea împotriva riscului de faliment a ajuns să coste mai mult decât suma protejată în cazul Greciei. … Practic, la acest nivel de dobânda, cei care cumpără pordusul financiar trebuie să plătească mai mult decât suma pe care o asigură. Score: 0,25
Boc face economie şi la ajutorul acordat văduvelor şi veteranilor de război Suma majorată va fi acordată beneficiarilor la finele lunii decembrie pentru anul 2011. … Pentru clarificarea demersului, am împărţit suma alocată de Stat pentru plata acestui ajutor, adică 9.286.800, la cuantumul de 150 de lei per persoană şi a rezultat un număr de 61.912 beneficiari. Score: 0,25
Preţul modernizării pârtiilor din Poiana Braşov a crescut cu 10 milioane euro Sau cum anume mai poţi fi în grafic din moment ce deja ai depăşit cu 10 milioane de euro suma prevăzută iniţial pentru această primă fază a programului. Score: 0,25
Sorin Oprescu, șantajat de „Evenimentul Zilei”? Edilul Capitalei a declarat că în urmă cu două săptămâni, i s-a prezentat un material care a apărut azi în Evenimentul Zilei, atunci fiindu-i cerută suma de 100 de mii de euro pe lună ca acesta să nu apară. Score: 0,76
Un service auto cere insolvenţa Astra Asigurări Service-ul auto are de recuperat de la asigurator peste 300.000 de lei, suma provenita din dosarele de dauna neachitate. Score: 0,26
ANAF rambursează în decembrie TVA în valoare de 1,492 miliarde lei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat selecţia naţională a deconturilor cu opţiune de rambursare pentru care există decizie aprobată, acestea totalizând la 1 decembrie suma de 1,492 miliarde lei, potrivit unui comunicat transmis luni de instituţie. Score: 0,26
BNR a injectat în bănci 1,7 miliarde euro, cea mai mare sumă din februarie 2010 Suma injectată luni este cea mai mare începând cu 1 februarie 2010, când 16 bănci au împrumutat 9,24 miliarde lei. Score: 0,67
Arabii nu vor să dea bani pentru salvarea Zonei Euro Suma totală a creditelor acordate ţărilor din regiune totaliza 6 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2010, scrie Agerpres. Score: 0,25
Băncile străine își reduc investițiile în obligațiuni ale statului român Suma include plasamentele în titluri de stat şi obligaţiuni emise de autorităţile locale, dar şi creditele acordate statului, consiliilor judeţene şi primăriilor. Score: 0,25
Băsescu se răţoieşte la Olanda: Noi nu am legalizat prostituţia şi drogurile! Not found: suma Score: 0,25
Statele din afara zonei euro vor contribui la FMI cu 50 de miliarde de euro Not found: suma Score: 0,25