Alte patru idei „nebunești” ale lui Trump Unele dintre promisiuni sunt în desfășurare, precum interzicerea musulmanilor din anumite state să intre pe teritoriul Statelor Unite sau ridicarea zidului dintre SUA și Mexic. Score: 0,26
Transgaz, investigată de Comisia Europeană SNTGN Transgaz acordă atenție și importanță în egală măsură planurilor de dezvoltare a rețelei naționale de transport al gazelor naturale pe teritoriul României, cât și implementării măsurilor adecvate pentru integrarea acesteia cu piața europeană a gazelor naturale, inclusiv — fără a se reduce la — dezvoltarea… Score: 0,26
„Asistăm la un moment istoric” quot;Forța cu Nivel Ridicat de Reacție este prezentă aici și o vedeți, intră pe teritoriul României. Score: 0,26
Convoaiele NATO ajung în România În luna iunie, se va desfăşura exerciţiul NATO NOBLE JUMP 2017 (NOJP17), pe teritoriul Bulgariei, Greciei şi României, iar destinaţia finală a forţelor dislocate va fi Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica”, din Cincu", se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Score: 0,26
Moscova contraatacă în plan diplomatic Ministerul rus de externe a înmânat o notă ambasadei Republicii Moldova, iar diplomații sunt nevoiți să părăsească teritoriul rus într-un termen de trei zile. Score: 0,27
Rușii răspund cu aceeași monedă În decurs de 72 de ore, trebuie să părăsească teritoriul Federației Ruse. Score: 0,27
Evacuaţii de bănci pot deveni chiriaşi În octombrie 2016, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a dat aviz favorabil. Score: 0,26
Decizia luată de Dodon după ce și-a ieșit din minți Astăzi i-a cerut ambasadorului ca 5 diplomați ruși să părăsească teritoriul Republicii Moldova în decurs de 72 de ore. Score: 0,26
Va fi Macron „regele Europei“ lui Putin? De partea cealaltă, analiștii ruși subliniază că Putin a acceptat să aibă această întâlnire pe teritoriul Franței, un semnal că dorește relansarea relațiilor. Score: 0,26
Scandal Rusia – Moldova, cu Dodon pe post de avocat al Moscovei Unul dintre cei cinci diplomați care urmează să părăsească teritoriul Republicii Moldova este Aleksandr Grudin, consilierul Atașatului Militar al Federației Ruse la Chișinău, Igor Dovbnea, potrivit presei de peste Prut. Score: 0,28
Vești de la americani pentru România Activitățile finanțate prin ERI sporesc capacitatea și pregătirea forțelor SUA, ale aliaților și ale partenerilor regionali, permițând un răspuns rapid în eventualitatea oricărei agresiuni din partea unui adversar regional contra teritoriului suveran al țărilor NATO'', se menționează în documentul citat. Score: 0,26
Scena politică fierbe Conform Codului Electoral, pentru inițierea referendumului sunt necesare semnăturile a cel puțin 10% din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective. Score: 0,26
Iohannis: Ne dorim ca zona Mării Negre să rămână un spațiu stabil și predictibil Conflictele înghețate din Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria și Nagorno-Karabah, situația de pe teritoriul Ucrainei, alături de "potențialul eruptiv al unor clivaje identitare", precum cele din Transcarpatia sau Caucazul de Nord amenință, în continuare, stabilitatea și securitatea regiunii, mai spune Iohannis. Score: 0,26
Statul român, sub controlul clujenilor …vicepreședinte al Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmațiilor cu privire la existența unor centre de detenție ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României, membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, în Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului… Score: 0,26
Investiția nucleară chinezească, un proiect născut mort UE, mai precis DG Competiton, autoritatea de Concurenţă a Comisiei Europene, acceptă cu greu această formă de ajutor de stat la investiţiile de pe teritoriul statelor membre. Score: 0,27
O țară devorată de șacali În teritoriu nimeni nu mișcă fără avizul pozitiv al șacalului. … Pentru ca lucrurile să fie clare și nimeni să nu mai calce teritoriul celuilalt. … Șacalii sunt solidari, în ciuda războaielor necontenite dintre ei, pentru influență în teritoriu și mai ales în haită. Score: 0,28
Deputatul Ioan Munteanu, sub control judiciar …organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere… Score: 0,26
„Raportul” lui Iohannis după întâlnirea NATO Am abordat și stadiul dislocării 'încrucișate' a trupelor române și polone care, așa cum am stabilit anul trecut, participă pe teritoriul celeilalte țări la prezența înaintată pe Flancul Estic. Score: 0,27
Orban, acuzat că va „decapita“ noii președinți de organizații Înlăturarea adversarilor săi s-a făcut sub pretextul că aceștia nu au respectat nu se știe ce hotărâri luate în Biroul Permanent Județean și nu au organizat alegeri în organizațiile lor din teritoriu, pe care le conduceau interimar. Score: 0,26
Alexandru Solomon: „Victimele unor serii de experimente nereușite“ Proiectul „Ouăle lui Tarzan“ m-a obligat, spre exemplu, să învăț cât de cât limba rusă, să mă apropii de un teritoriu și o comunitate umană care a trăit regimul comunist în alt fel decât noi și, mai ales, a avut o cu totul altă experiență după prăbușirea acestui regim. Score: 0,28
Anunț de ultimă oră al meteorologilor Joi, vineri și sâmbătă (25, 26 și 27 mai) instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, centrul și estul teritoriului și în toată zona montană. Score: 0,27
Secretele desființării SIPA (Este deci o dovadă că cei desemnați să intre în arhivă au știut ce să caute!) Adresa a fost trimisă ofițerilor din teritoriu, ca urmare a aprobării de către guvern a Programului Național Anticorupție, document în baza căruia SIPA trebuia să livreze beneficiarilor săi – PNA, Parchetului… Score: 0,26
Procurorul general, sesizat oficial în cazul SIPA (2) Aplicarea şi respectarea dispoziţiilor tratatelor în vigoare reprezintă o obligaţie pentru toate autorităţile statului român, inclusiv autoritatea judecătorească, precum şi pentru persoanele fizice şi juridice române sau aflate pe teritoriul României. Score: 0,26
Ce fac americanii după explozie Autoritățile au precizat totuși că nu au înregistrat o amenințare specifică vizând teritoriul american. Score: 0,27
Adrian Năstase a scos Guvernul la tablă: „Are o problemă” În cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, fostul premier a susținut că acesta "a crescut foarte mult în ultima vreme", deși a avut anumite probleme legate de imagine, și că beneficiază de o susținere puternică în teritoriu. Score: 0,26
De ce vin în România firmele străine Întreaga platformă va fi pe teritoriul comunei Oarja. Score: 0,26