Actualitate Extern Premierul Greciei, la un pas de acceptarea ofertei de ultimă oră a CE Se pare ca termenul a fost extins pana in aceasta zi. … Termenul limită pentru plata tranșei de 1,6 miliarde de euro catre FMI este însă foarte probail să fie depășit și Grecia va intra în faliment tehnic. Score: 0,26
Actualitate Extern Juncker îi mai face o ofertă lui Tsipras …făcut marți Greciei o ofertă de ultim moment în încercarea de a se ajunge la un acord între Atena și creditorii internaționali înaintea expirării, la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei tranșe de 1,6 miliarde de euro către FMI, potrivit unor surse europene și grecești, transmite Agerpres, care citează Reuters. Score: 0,26
Actualitate Preşedintele, pe cale să facă o surpriză atât politicienilor, cât şi mediului de afaceri Experţii Uniunii ne reproşează că, prin această scădere, coroborată cu alte măsuri de relaxare fiscală din Cod, ţara noastră va avea un deficit bugetar de circa 3,5%, ceea ce ne duce în procedură de deficit excesiv şi, implicit, nu vom mai putea res¬pecta ţintele bugetare asumate pe termen mediu (MTO). Score: 0,27
Politică Legea privind acordarea voucherelor de vacanţă, promulgată de președinte 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. … 8/2014 pentru modificarea unor termene… Score: 0,80
Actualitate Extern Dăianu: Nu e totul pierdut pentru Grecia Dacă iese, cel puţin într-o perspectivă imediată şi pe termen mediu, lucrurile se deteriorează mai mult", spune pe de altă parte Dăianu. Score: 0,26
Actualitate Editorial Desemnarea lui MRU aruncă în aer o instituţie a statului (2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare. Score: 0,26
Actualitate Extern Ministrul grec de Finanțe: „Oribil” Grecia a avut multe ore sumbre", a afirmat Varoufakis, cu două zile înainte de expirarea termenului până la care Grecia trebuie să plătească 1,6 miliarde euro FMI. Score: 0,26
Actualitate Social O alternativă pentru Roşia Montană abandonarea proiectului minier propus de RMGC şi implementarea unui proiect de dezvoltare turistică pe termen lung în zona Roşia Montană. Score: 0,26
Actualitate Extern ONU despre atacurile teroriste din Franța, Kuweit și Tunisia Ban Ki-moon a condamnat "în termenii cei mai fermi atacurile teroriste din Tunisia, Kuweit și Franța", conform unui comunicat transmis de purtătorul său de cuvânt. Score: 0,26
Actualitate Social A doua extragere a Loteriei bonurilor fiscale …alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura Agenției Naționale de Administrare Fiscală, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Score: 0,27
Actualitate Extern Premierul grec anunță organizarea unui referendum național Creditorii Greciei au stabilit un nou termen în weekend pentru a evita falimentul Atenei şi pentru a face tot posibilul pentru ca statul grec să rămână în zona euro, după ce negocieri non-stop desfăşurate la Bruxelles la cel mai înalt nivel nu au dus la niciun rezultate. Score: 0,26
Actualitate Extern Merkel: am făcut Greciei o ”ofertă excepțional de generoasă” Se mai cere anularea pensionărilor înainte de termen cu plata integrală a pensiei, precum și majorarea la 67 de ani a vârstei de pensionare, până în 2020. Score: 0,26
Actualitate Extern De ce nu cedează Grecia în faţa creditorilor Creditorii Greciei au stabilit un nou termen în weekend pentru a evita falimentul Atenei şi pentru a face tot posibilul pentru ca statul grec să rămână în zona euro, după ce negocieri non-stop desfăşurate la Bruxelles la cel mai înalt nivel nu au dus la niciun rezultate. Score: 0,80
Actualitate EXPLOZIV: Raport devastator despre justiţia din România al Departamentului de Stat al SUA Autoritatile trebuie sa aduca persoanele retinute în fata unei instante în termen de 24 de ore de la arestare. … Desi instanta poate prelungi aceste termene cu câte 30 de zile, perioada de arestare preventiva nu poate depasi 180 de zile. Score: 0,27
Actualitate Extern Putin, discuţii telefonice cu Obama Iranul și Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) intră în acest sfârșit de săptămână, la Viena, fără garanția unui succes, în ultima linie dreaptă a maratonului negocierilor pentru a încheia dificilul dosar nuclear iranian înainte de termenul limită de la 30 iunie. Score: 0,26
Politică Dezvăluirile nebune ale unui deputat din comisia de supraveghere și control a SRI Iar ceva mai târziu în acelaşi discurs domnul Sebastian Ghiţă spune că e vorba de o presiune care se face, un soi de complot cred că e termenul corect care se face din zona juridico informaţională a României. Score: 0,26
Actualitate Editorial Sfârşitul unui guvern Desemnarea unui succesor, chiar pe termen limitat, în persoana altui politician la fel de controversat, pe care nu-l poate lua nimeni în serios, arată asumarea debarcării. Score: 0,26
Actualitate Justiție Veste proastă pentru Ecaterina Andronescu alin.4 NCPP)", iar următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 27 august. Score: 0,26
Actualitate Justiție Cum au fraudat bugetul de stat firmele lui Sebastian Ghiţă Acest contract avea ca obiect, în principal, livrarea de licenţe software şi echipamente informatice, document care nu a fost executat, termenele de livrare şi scadenţee sale fiind depăşite, fapt ce demonstrează, susţin reprezentanţii Fiscului, că părţile nu au intenţionat să execute, în fapt, obligaţiile… Score: 0,26
Politică „Exorcizarea” lui Măzare: M-a tulburat enorm când… M-a tulburat enorm când am venit la termenul trecut cu duba la Constanța, cu cătușe, nici n-am văzut marea. Score: 0,26
Actualitate Extern Grecia moare, dar nu se predă "Noi lucrăm la acest acord ", a asigurat o sursă apropiată discuţiilor pentru AFP, cu cinci zile înainte de termenul limită de rambursare a tranşei către FMI. Score: 0,26
Actualitate Justiție Andrei Hrebenciuc, la DNA Cererea DNA a venit după ce Curtea Constituțională a decis pe 7 mai că măsura arestului la domiciliu nu se prevede un termen maxim. Score: 0,26
Politică Scandal la orizont: ce va solicita Sebastian Ghiţă comisiei SRI …de moderator dacă stenogramele puteau fi folosite în campanie sau păstrate pentru situaţii ulterioare, Ghiţă a mai precizat: „Unele (stenograme n.a.) şi am proprietatea termenilor, şi o să cer în comisia SRI, l-am sunat pe domnul Georgian Pop încă de astăzi, dar este plecat într-o scurtă vacanţă, voi cere şi veţi vedea câţi politicieni… Score: 0,26
Politică Scandal monstru în Cameră la Legea electorală Aşa-zisa lege a votului prin corespondenţă nu va intra pe ordinea de zi în această sesiune, iar în toamnă PSD (care se opune sistemului de vot prin corespomndenţă) va trage de timp, până ce legea nu se va putea adopta în termenul de un an de decădere dictat de o decizie a CCR. Score: 0,26
Actualitate Justiţia tradusă din limba engleză Și unii şi alţii interpretează termenul ”rezonabil” în sensul de ”moderat”, ” … lipsit de exagerări”, ceea ce ar fi corect potrivit limbii române, dar cu totul greşit dacă ne raportăm la originea termenului. Score: 0,27
Sport Două echipe fanion au fost retrogradate direct în liga a III-a Dar aflată în stare de faliment şi doar cu promisiuni de cumpărare de către investitori, pe 22 iunie a expirat termenul până la care Parma putea fi cumpărată. Score: 0,26