Câți doctori plagiatori avem? „Academia a urmat procedurile legale în vigoare și a transmis Ministerului Educației Naționale rezultatele analizelor tehnice care confirmă suspiciuni de plagiat în cazul a 30 de teze de doctorat, cu propunerea rectorului de retragere a titlului, iar până la 31 martie 2019 se va proceda similar pentru încă 10 teze. Score: 0,26
BOLERO-ul lui RAVEL la SALA RADIO! La pian îl veți aplauda pe HORIA MIHAIL, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, cunoscut publicului larg mai ales prin turneele sale naționale derulate sub titlul ”Pianul Călător”. Score: 0,26
Concerte extraordinare de jazz Am ales titlul acestei stagiuni, «Jazzul – O istorie vie», gândindu-mă la istoria ce stă în spatele vieții și al realizărilor profesionale ale fiecăruia dintre artiștii creatori. Score: 0,26
Cu Augustin Ioan despre lumină și spațiu sacru A publicat substanțial atât în țară, cât și în străinătate, iar din 1999 este directorul seriei de cărți de arhitectură „Spații Imaginate”, la Editura Paideia, cu aproape 50 de titluri publicate. Score: 0,26
Cetățean chinez, cetățean de onoare post-mortem La propunerea Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, susţinută şi de Primăria Bacău, acesta va primit titlul de cetățean de onoare post-mortem. Score: 0,26
Unde mută primarii WC-urile din spatele curţii Potrivit MDRAP, circulara privind obigativitatea branşării la canalizare a gospodăriilor, acolo unde există reţea, a fost transmisă cu titlu informativ către unităţile administrativ-teritoriale, în scopul de a le comunica primarilor şi cetăţenilor prevederile europene în domeniu. Score: 0,26
România, pentru a 12 oară consecutiv la Târgul Internațional de Carte Participarea României la actuala ediţie a London Book Fair, sub titlul „Romanian Literature: a European Odyssey”/ „ Score: 0,26
Săptămâna Franţei la Opera Română Întrucât am crescut cu acest titlu legendar și am evoluat într-un număr considerabil de producții ale spectacolului Frumoasa din Pădurea Adormită , am încercat să conservăm cele mai semnificative… Score: 0,26
(VIDEO) Fotografia momentului: Cine se „aseamănă” se adună Timmermans a primit luni la Bucureşti titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA, al cărei rector este Remus Pricopie. Score: 0,26
Dăncilă-Timmermans. Ne vedem și la Bruxelles! Înainte de a ajunge la Guvern, Timmermans a fost prezent la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, unde a fost decorat cu titlul de „Doctor Honoris Causa”. Score: 0,26
Banalitatea necinstei -Necinstea e noul adevăr- Veți fi recunoscut desigur că m-am inspirat pentru titlul meu din celebra scriere a Hannei Arendt „ Banalitatea răului ”. Score: 0,26
Hotarele istorice Vocalize în re minor (6) Krach şi cea a lui Paul Mark Boom au năvălit în tabăra grupării naşului Aurel Collentino, au măcelărit mercenarii, iau luat lui Collentino titlul de „erou al naţiunii” şi, în consecinţă, l-au executat. … [2] Titlul oficial al vivandierelor care acompaniază trupele Vandanei de Nord. Score: 0,26
Pagina mea de pe Wikipedia, ştearsă din cauza articolului „Liicheanu” E drept, articolul din 27 februarie 2007, publicat în „Ziua” sub titlul „Liicheanu”, a avut peste 700.000 de vizualizări, dar acest lucru s-a întîmplat acum 12 ani! Score: 0,26
(VIDEO) Faza zilei, cu Serena Williams. Ce-a pățit? Serena Williams era considerată favorită la câștigarea titlului de la Indian Wells. … Serena Williams era considerată favorită la câștigarea titlului de la Indian Wells. Score: 0,78
(VIDEO) Simona, victorie de infarct la Indian Wells! Dar este foarte devreme să mă gândesc la titlu şi nu am aşteptări, nu vreau să pun presiune pe mine, vreau doar să vin aici şi să lupt pentru fiecare meci pe care-l joc şi apoi vom vedea", a declarat Halep, la interviul de pe teren. Score: 0,26
(VIDEO) Halep a dat lovitura! Simona Halep a câștigat titlul pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii februarie în circuitul profesionist feminin, în ancheta WTA. … Halep a fost nominalizată şi pentru titlul de jucătoarea lunii februarie, dar câştigătoarea votului fanilor a fost Belinda Bencic. Score: 0,79
(VIDEO/FOTO) „Tezaur Uman Viu”. Femeia care face cinste României Rafila Moldovan, cunoscut rapsod popular din Mureş, satul Idicel Pădure, a primit din partea Ministerului Culturii titlul de "Tezaur Uman Viu". … Femeia a primit zilele trecute din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale titlul de "Tezaur Uman Viu". Score: 0,79
Hotarele istorice Vocalize în re minor (5) La început, cu titlu experimental, la stabilirea preţurilor de vânzare cu amănuntul a diferitelor compoturi. Score: 0,26
Epistola lui Boc către clujeni: 21 + 15 abureli …gazda nemaipomenitului Campionat Mondial de Popice: „Au fost organizate activități sportive de anvergură în infrastructura sportivă de excelență care a adus Clujului titlul de Oraș European al Sportului 2018 (FED Cup, Campionatul Mondial de Popice, Campionatul European de Tenis de Masă Cadeți și Juniori, Cupa Europeană de Cadeți la… Score: 0,26
Coșmar și catastrofă în Franța "Coşmarul", a fost titlul ales de L'Equipe, care notează că "în ziua care a urmat căderii marelui Real Madrid, lumina reflectoarelor a căzut pe Parc des Princes. Score: 0,26
Toader decriptează misterul scrisorii. Oare Dăncilă știe? Scrisoarea lui Tudorel Toader vine în condiţiile în care, pe 28 februarie, Financial Times a publicat un editorial cu titlul "Femeia potrivită pentru a fi procuror-şef european". Score: 0,26
SCRISOAREA lui Toader către Financial Times: ”Codruța Kovesi nu ar trebui numită…” Titlul scrisorii este ”Coerciția” în campania anti-corupție din România Tudorel Toader susține că DNA ar fi făcut, sub conducerea lui Kovesi, 3.420 de dosare unor judecători și procurori și o citează pe judecătoarea Dana Gârbovan, care s-ar fi declarat ”șocată”. Score: 0,26
Terapia de grup în UE și manipularea lui Macron …ziare din toate statele membre este ”o combinație întrei idei proaste și o respingătoare autopromovare”, arată un editorial publicat de redacția The Wall Street Journal sub titlul ”Sincer, Emmanuel – Macron oferă Europei 0 înșiruire a celor mai proaste idei”. Score: 0,26
Recordurile negative ale echipei Real Madrid …cursa pentru Cupa Spaniei, tot în urma unei înfrângeri destul de severe pe teren propriu administrată de marea rivală FC Barcelona, şi, aproape cert, şi din cursa pentru titlu, şi tot în urma unui insucces acasă în faţa aceleiaşi Barca. Score: 0,26
O. Știreanu -Există plan de arestări cum este cel de amenzi al milițienilor? „Fasolea din munţi“ este titlul unui editorial scris de Ocravian Știreanu și publicat pe eazi.ro. Score: 0,26
(VIDEO) O nouă nominalizare pentru Simona Halep! Simona Halep, numărul 2 mondial la tenis feminin, a fost nominalizată de WTA pentru titlul de jucătoarea lunii februarie. … Simona Halep, numărul 2 mondial la tenis feminin, a fost nominalizată de WTA pentru titlul de jucătoarea lunii februarie. Score: 0,78