Unde mută primarii WC-urile din spatele curţii

Mai mulţi primari spun despre circulara privind obigativitatea branşării la canalizare a gospodăriilor că mulţi localnici nu îşi permit costurile de racordare, astfel că legea „este pusă înaintea utilităţilor”. Alţii afirmă că măsura reprezintă „un semn de civilizaţie”.

O circulară a Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a fost trimisă către toate primăriile şi atrage atenţia că toţi locuitorii localităţilor unde există reţea de canalizare au obligaţia să se racordeze la aceasta, WC-urile din fundul curţii, dar şi fosele septice, fiind interzise, potrivit mediafax.ro.

La aproximativ şapte kilometri de Târgu-Jiu, în comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj, un singur sat este racordat la reţeaua de canalizare. Ceilalţi localnici au încă toalete în curte. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a trimis în teritoriu o circulară prin care le cere primarilor să ia măsuri pentru ca toţi locuitorii să se racordeze la reţelele de canalizare, dacă acestea există.

Potrivit MDRAP, circulara privind obigativitatea branşării la canalizare a gospodăriilor, acolo unde există reţea, a fost transmisă cu titlu informativ către unităţile administrativ-teritoriale, în scopul de a le comunica primarilor şi cetăţenilor prevederile europene în domeniu.

Totodată, obiectivul circularei a fost acela de a avea o situaţie clară a gospodăriilor care nu s-au racordat până în prezent la reţelele de canalizare, având în vedere angajamentele pe care România le-a asumat prin Tratatul de Aderare.

Primarii trebuie să întocmească o listă cu persoanele fizice şi juridice care au acces la canalizare, dar nu s-au branşat la acesta, listă care va fi pusă la dispoziţia Gărzii de Mediu, care va aplica amenzi celor care, în termen de trei luni de la un prim avertisment, nu s-au conectat.

MDRAP subliniază că România este foarte aproape de declanşarea procedurii de infringement din cauza faptului că nu s-a conformat prevederilor europene, care aveau termen de aplicare 31 decembrie 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Nu inteleg, daca exista fonduri europeene la dispozitie pt a face aceste retele, le e greu sa introduca in proiect si partea de racord ca sa degreveze partial sarmanutii de cheltuieli atat de mari pt ei?De isi face reteaua omul care poate singurel, nu il costa o suma atat de mare.Dc taxa fixa?

  2. Problema este foarte complicata. Sistemele de alimentare cu apa si canalizare presupun investitii importante si conditii naturale. Iata dece:
    1. Pentru alimentare cu apa trebuiesc forate puturi de adancime, in straturi freatice nepoluate. Apoi, e nevoie de
    statie de tratare, de casa de pompe, de rezervor de stocare si de retea de conducte pe strazi si ulite. Abia dupa
    aia consumatorii au la ce se racorda. Si locuintele trebuie modificate prin adaogarea baii si toaletei.
    2. Canalizarea impune, in afara de reteaua de conducte si racordarea consumatorilor, de statie de tratare a apei uzate
    si de un emisar ( rau, lac ), in care sa se deverseze apa conventional curata.
    Toate astea costa o groaza de parale si sunt fezabile pentru comune mari si satele invecinate. Ce ne facem cu catunele formate din cateva zeci de case si cocotate pe coclauri? Sau credeti ca in tarile ” evoluate ” nu exista ferme si mici comunitati izolate, care nu poseda nici retea de apa, nici de canalizare, ci tot puturi de adancime, dotate cu pompa si fose septice. Abordarea abrupta a acestei probleme de catre legiuitorii nostri denota incompetenta si nesimtire. Cei mai multi au uitat copilaria in care s-au usurat dupa gluga de coceni, cu lumanarea in mana si cu cainii droaie si vor sa impuna reguli fara sa judece.

  3. Pe romaneste suna ca dracu’: „Va ordon sa fiti bogati”!
    Sarmanii oameni au WCul in fundul curtii pentru ca SARACIA in care ii tine PSD de 30 de ani NU le permite LUXul de a se racorda la reteaua de canalizare!
    PSD le Ordona scurt: „Va ia mama dracu’ daca nu va racordati”!
    Sictir, escrocilor, ii tineti in saracie lucie si izolati de lumea civilizata pe Votantii vostri din sudul subdezvoltat si Moldova saraca tocmai pentru ca sa va Voteze!
    NU v-a pasat niciodata ca ei stau cu WCul in fundul curtii(ca si Elevii din Scolile cu WC un fundul curtii!!), dar acum va paste Infrigementu si DATI Ordine, adica Amenzi!
    RUSINE!
    Dragi votanti ai PSD, asta meritati, bine va face PSDragnea, Votati-i in continuare, va Garanteaza Saracie lucie!

  4. Intr-un sat de lângă Avrig nu se introduce de câțiva ani rețea de apă potabilă fiindcă este condiționată de fosă septică de un anumit tip, vândută de cine știe cine. Numai că fosa septică costă cât jumătate din casa cu acareturile unor săteni. Despre stații de epurare nu se vorbește nimic. Și aici nu suntem în stare pentru început să gasim, la nivel național, o variantă pentru mai multe sate cu facilități ce se pot multiplica sau reduce după nevoi, adică debite. Deci o variantă la nivel național una pentru zonele de deal și una pentru zonele șes. Facem studi de fezabilitate sucesive, nu le numim pe românește Studii de Posibilitate să înțeleagă tot primarul despre ce este vorba, supradimensionate a căror intreținere nu o vor putea suporta sătenii, în loc să gasim pentru început variate mai simple eventual subvenționate de stat. Să nu vorbim de prețul apei potabile de la oraș care vara te costă două ori cât gazul. Să nu vorbim că acei care fac caietele de sarcini sunt niște nepricepuți să nu zicem habarniști.

  5. Probabil costurile sunt mari, locuintele fiind la distanta mare unele de altele. Problema costurilor este si in localitatile urbane, unde centrele oraselor sunt tot mai aglomerate tocmai pentru ca, la periferie , retelele de canalizare ,apa, gaze, energie electrica si drumurile de acces maresc cheltuielile constructiilor , deci dezvoltatorii imobiliari prefera zonele centrale pentru ca au retelele respective deja construite.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.