Yanis Varoufakis, interzis în Germania

Fostul ministru grec de finanţe Yanis Varoufakis nu a primit permisiunea de a intra în Germania pentru a participa la o conferinţă  pro-palestiniană la Berlin, deoarece autorităţile se temeau că unii participanţi vor face remarci antisemite, transmite AFP.

S-au impus mai multe interdicţii de intrare în Germania, inclusiv una împotriva lui Varoufakis, „pentru a preveni orice propagandă antisemită şi antiisraeliană la eveniment”, au declarat pentru AFP autorităţile germane de securitate.

Varoufakis, co-fondator al partidului paneuropean de stânga Diem25, a transmis  pe reţeaua de socializare X că Ministerul german de Interne a emis o „interdicţie de activitate” împotriva sa, adică „o interdicţie asupra oricărei activităţi politice”.

Acest lucru este valabil şi pentru participarea la evenimente online, de exemplu prin intermediul reţelei Zoom, potrivit politicianului.

Cu toate acestea, potrivit informaţiilor mediilor de securitate, care le-au confirmat pe cele din cotidianul Handelsblatt, este vorba într-adevăr de o interdicţie de intrare în Germania.

Poliţia germană a întrerupt şi apoi a interzis conferinţa vineri, la mai puţin de o oră după ce a început, deoarece unul dintre vorbitori nu avea permisiune de activitate politică în Germania, a explicat ea pe X, fără a-i oferi identitatea.

Poliţia a precizat ulterior pe X că a interzis desfăşurarea conferinţei, care era programată să aibă loc de vineri până duminică.

Războiul din Gaza a stârnit controverse în Germania, unde sprijinul puternic al Berlinului pentru Israel a fost criticat, deoarece vocile pro-palestiniene au fost marginalizate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

23 de Comentarii

  1. Nu-mi prea plac stângomanii care se smiorcăie de grijă putorilor și umblă la buzunarul celor care dau cu gâba, dar dac-ar fi să-mi placă vreunul, Varoufakis ar fi acela.Ori eu sunt Ion de pe strada, sau pe nemțeste, Iohann von Strasse și prin prisma asta, înțeleg perfect faptul că loteria de escroci, numită pompos”guvernul Germaniei, împreună cu opăritul șef scholz, nu vrea că un om cinstit sa țina prelegeri în fața adormiților lor alegători.Motivele sunt, firește, puerile, pe teme tâmpe neoliberale, a se citi”bolșevice”.

  2. Explicabil,grecul este agentul lui Putin,avem si noi destui,are si Germania!Nu mai stiu cine cita grosier din articolele grecului,crescut intr-o familie de comunisti ajunsi oameni de afaceri….
    Timeo danaos e dona ferentis sau ‘mai rarut e mai dragut ‘:))))))

  3. Ăstea care văd agentii lui Putin când cineva spune adevărul ori is prosti ori securisti că manipulati si manipulabili is mai toti.

  4. eram impotriva inlocuieii nemtilior cu africani, indieni, arabi, nepalezi… dar generatia actual de nemti is mai prosti ca untermansherii.. nu e mare paguba daca dispar

  5. „Poliţia germană a întrerupt şi apoi a interzis conferinţa vineri, la mai puţin de o oră după ce a început, deoarece unul dintre vorbitori nu avea permisiune de activitate politică în Germania” Si n-a trecut prea mult timp de atunci. Isteria se repeta.

  6. Alo, nemtilor, daca sprijiniti crimele israeliene in Gaza, credeti ca veti fi absolviti de pacatele celui deal Treilea Reich? Niciodata, Never, nikagda, mai sempre..

  7. @ prostia îngropată
    Si chiar dacă Varufakis ar fi „agentul Rusiei”, care-i problema ? Agenții americacilor pot intra în Germania (SUA nu face parte din Spațiul Schengen nici din UE), atunci de ce un cetățean grec nu ar putea ?
    Contrar Rusiei, tu te mândrești că tărie UE sunt democratice și libere. Realizezi cât ești de ridicol ?!

  8. Ăsta i-a foutirizat pe greci și le-a tras căciula pe ochi după ce l-au votat. La fel a fost cu Salvini și Meloni în Italia. E de ochii lumii. Poate vor să reîncălzească ciorba cu Varoufakis.

  9. zionismul nu esyer sionism. zionismul se refera la miscarea zionista inceputa pe la 1900, o grupare cu viziuni de expansiune financiara mondiala…cam de atunci a inceput tavalugul organismelor nealese de nimeni, care imprumutau bani tarilor suverane si independente. evreii sunt sionisti, dar, doar unii sionisti sunt si zzionisti. zionistii formeaza „ielitele” 1%, care pri mijloace criminale, detin resursele lumii: blackrock si anguard si absolut toate corporatiile lumii, inclusiv banci, institutii, LE APARTIN. in fapt, iudeii (sionistii, ortodocsii evrei) RESPING ZIONISMUL! ei resping inclusiv FORMAREA STATULUI ISRAEL „modern”.

  10. Bravo! Germania și UE pentru libertatea de exprimare. Și asta nu e tot, o să vedem ce urmează. Încă nu l-au arestat. Cum și permis ca ministru de finanțe să învinovățească bancile germane pentru falimentul Greciei și să propună ieșire Greciei din zona monedei euro?

  11. Europa e bolnava la cap si a intrat in faza terminala. Jos capusarea iudeoamerloca! Jos green deal! Jos cancel culture! Jos propaganda lgbtq+! Jos NATO!

  12. Varoufakis, à la Macron: una spune, si-alta face. Pe de alta parte, detest guvernul german, care face din tzântzar, armasar, încalcând libertatea de expresie, mai ales ca Varoufakis nu-i un trotzkisto-terorist, à la Jale-nski, profitor al unei lovituri de stat sângeroase si naziste, pe care Germania, si-n propria ei pierdere, îl sustine, Baerbock sorosista fiind si principalul gropar al tarii. Germania, de altfel, ocupata teritorial, încetând sa mai existe de la finele WW2. Grecia = îngropata vremelnic de Soros, cu ajutorul bancilor franceze, dar si-al unui prim-ministru grec – îi uit numele, dar al carui ministru de finante a fost însusi Varoufakis- , incapabil si duplicitar. Si-n privinta interdictiei în Germania a … geniului: ce-nseamna analfabetismul!: Revolutia franceza a izbucnit în ciuda cenzurii, si copia ei, Revolutia din Octombrie, la fel: Lenin fusese exilat, si-abia-n clipa când Puterea i se oferise pe tava se-ntoarce-n Rusia. Actualii guvernanti din Germania se vede ca habar n-au de Ludovic al XVI lea si Nicolai II, pe urmale carora, totusi, se afla, si carora le si doresc numai succesuri, pâna la groapa finala (pe care le-au întins-o SUA si-n etajele subterane ale careia, se si-nfunda. Bravo, Baerbock! tot înainte! înc-un pas!).

  13. germania a devenit cloaca propagandei neofascisto-globalisto-ucronazisto-sionista la urat trecut si mai urat prezent triste vremuri nefaste

  14. Carnatii „Parizer” ce au ajuns Nemtii ; se tem de Israel si de Sionisti ca de dracu.
    In ce hall a ajuns Germania. Probabil intr-o anume perioada va dispare de pe lista tarilor majore ale Lumii.
    Personalitatea lor e la pamant.

  15. Este varianta actuala a „democratiei” la moda in SUA si vest,diferita de ce credeam noi ca ar trebui sa fie! Dupa disparitia blocului est-european al dictaturilor cu care democratia vestica era in concurenta,nu mai e nevoie de asa multa democratie!

  16. Acest Grec e formidabil. L-am auzit in direct , de mai multe ori. Are verticalitate, spune lucrurilor pe nume.
    Nemtii au devenit o mare JENA pe scena mondiala.

  17. iar azi, un primar turcalet a trimis STASI-ul francez sa inchida un forum international al partidelor conservatoare, unde trebuiau sa vorbeaza Farage, Zamoure, Orban si alti membrii reprezentativi la nivel european. Pretextul? pentru siguranta publica… la inceput de comunicat, urmat de o lunga minciuna despre pericolul extremismului de dreapta. Deci in UE mai nou avem: cenzura presei, interzicerea dreptului la intrunire si organizare, interzicerea dreptului la opinie, interzicerea dreptului la viata privata, interzicerea dreptului la libertate medicala, state secu-politienesti… #valorieuropene. Grecul asta a avut acum jumatate de an o conferinta, la care o baba acrita a criticat China ca s-a dus in Africa si ca isi extinde influenta acolo… imperiile coloniale ca UK, Germania, Franta, US cumpara influenta cu donatii de 20-30 milioane de dolari, prin USAID, NED si alte ONG-uri ale serviciilor secrete, pentru tot felul de programe stupide… in timp ce China se duce si construieste porturi, centrale hidroelectrice, autostrazi de sute de milioane valoare si cu impact MAJOR asupra dezvoltarii respectivelor tari, dar ei sunt rai, noi e buni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.