SEMNAL de alarmă privind circulația la metrou

Aproximativ 300 de sindicaliști din Uniunea Sindicatelor Libere (USL) Metrou pichetează, luni, Ministerul Transporturilor, acuzând conducerea societății Metrorex că din cauza lipsei de personal și a alocărilor financiare insuficiente au apărut riscuri în siguranța circulației și a călătorilor.

„Ar trebui să angajăm 700 de oameni pentru a avea siguranță în circulația metroului, dar conducerea Metrorex a angajat directori și personal de conducere în loc să asigure angajările la nivelul mentenanței și al celorlalte posturi necesare. Vom deschide în curând Magistrala 5 Drumul Taberei – cu cine vom lucra acolo?”, a declarat Ion Rădoi, la acțiunea de pichetare a Ministerului Transporturilor, citat de Mediafax.

„S-a făcut un memorandum pentru a angaja 700 de oameni necesari la siguranța circulației. Am avut unele probleme tehnice și avem chiar riscuri în siguranța circulației. Am ajuns ca un salariat să alerge în trei stații. Este pentru prima dată în 39 de ani când ne confruntăm cu astfel de probleme”, a mai spus Ion Rădoi.

„În al doilea rând, nimeni nu spune cine se face vinovat de cei 111 milioane de euro – cine a aprobat, unde s-au dus banii, cine a semnat actele necesare”, a menționat liderul sindical, referindu-se la procesul pierdut de statul român prin care Astaldi – constructorul Magistralei 5 de Metrou – ar urma să primească despăgubiri de întârziere a unor plăți.

„Vom continua această mobilizare în fiecare zi, până joi, iar de luni, 27 august, vom ieși la Guvern”, a mai precizat liderul sindical.

Întrebat dacă este posibilă o grevă generală la Metrou, Rădoi a răspuns: „Cu siguranță avem în vedere și o astfel de acțiune, în condițiile în care Metrorex are un deficit de 95 de milioane de lei la buget, iar noi nu ne vom mai vinde forța de muncă la fel de ieftin ca anul trecut”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.