Simona Halep a încheiat sezonul 2019 pe locul 4 în ierarhia mondială, după un sezon presărat deopotrivă cu urcușuri și coborâșuri. Simona a câștigat doar un titlu în 2019 – Wimbledon – și a părăsit Turneul Campioanelor încă din faza grupelor.
Acum, Halep și-a anunțat fanii că e în vacanță, dar a vorbit și despre motivul ei de fericire: antrenorul Darren Cahill a revenit în echipa sa. Jucătoarea româncă a postat o fotografie (vezi mai jos) pe Instagram, însoțită de un mesaj special, prin care a mulțumit tuturor celor care i-au fost aproape și care au susținut-o în anul competițional care tocmai s-a terminat, dar în special lui Darren Cahill.
„A mai trecut un an. Mulțumiri tuturor celor din echipa mea, familiei, prietenilor și fanilor. Se încheie un an plin cu amintiri grozave ale unui vis care s-a împlinit la cel mai frumos club de tenis din lume: Wimbledon și al șaselea an consecutiv în care termin între primele 4 locuri WTA.
Și acum, să începem în forță 2020 cu un mare zâmbet pe față, acum că Darren a revenit în echipa mea. Dar nu încă, vacanța mai întâi. Mulțumiri speciale pentru o persoană specială, Darren Cahill”, este mesajul postat de Simona Halep, pe contul ei de Instagram.
După câștigarea Wimbledon, Halep spera că poate încheia anul 2019 pe primul loc, însă acest lucru nu a mai fost posibil. Australianca Ashleigh Barty termină pe primul loc, la o diferență uriașă de puncte de celelalte adversare din Top 10.
De asemenea, Simona și-a dorit anul acesta un parcurs de succes la Turneul Campioanelor, menționând că în ultimii ani nu a trecut de faza grupelor. Nu s-a întâmplat însă.
Top 10 WTA
1. Ashleigh Barty (Australia) – 7.851 de puncte
2. Karolina Pliskova (Cehia) – 5.940
3. Naomi Osaka (Japonia) – 5.496
4. Simona Halep (România) – 5.462
5. Bianca Andreescu (Canada) -5.192
6. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.075
7. Petra Kvitova (Cehia) – 4.776
8. Belinda Bencic (Elveţia) – 4.745
9. Kiki Bertens (Olanda) – 4.245
10. Serena Williams (SUA) – 3.935.

Propun ca cc al psd sa o sanctioneze pe tov. Halep caci nu si-a îndeplinit sarcinilor de plan.