Confederaţiile sindicale vor stabili luni, 4 octombrie, calendarul exact al acţiunilor comune de protest, a anunţat, joi, liderul Cartel ALFA, Bogdan Hossu, în urma unei întâlniri a confederaţiilor, potrivit Agerpres.
„Nu ştim dacă acţiunea comună va fi pe 7 octombrie. Ideea este să facem o acţiune comună şi sperăm să sincronizăm toate acţiunile între confederaţiile sindicale. Exact vom şti luni dimineaţă”, a spus Bogdan Hossu, subliniind că, inclusiv poliţiştii vor o acţiune comună a confederaţiilor sindicale.
Acesta a menţionat că protestele vor viza salariul minim, situaţia locurilor de muncă, Legea pensiilor şi Legea salarizării în sectorul bugetar, ”ce trebuie să revină la baza din 2009”.