Președintele rus, Vladimir Putin, susține că aproape întreg teritoriul Siriei a fost eliberat de sub ocuparea mișcărilor teroriste, adăugând că Moscova va contribui la reconstrucția Siriei, relatează site-ul agenției Tass.
Declarațiile liderului de la Kremlin au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu liderii Bisericii Ortodoxe din Rusia.
Putin a dat asigurări că va contribui la refacerea altarelor creștine, islamice și musulmane afectate de conflictul din Siria.
”Situația din Siria se modifică treptat. Trupele siriene susținute de Armata Rusiei au eliberat aproape tot teritoriul țării, inclusiv zonele în care au locuit creștini”, a afirmat Putin.
”Vom oferi ajutoare atât creștinilor, cât și reprezentanților celorlalte confesiuni, inclusiv musulmanilor, care au avut de suferit de pe urma acțiunilor criminalilor, teroriștilor și extremiștilor”, a adăugat Putin.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupări teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).
Bilanţul conflictului depăşeşte 340.000 de morţi.
Rusia si SUA sunt in aceiasi barca de la revolutia bolsevica,bate 100 de ani !Mai mult, Rusia (URSS) si SUA au fost nasul si nasica nasterii micului stat Israel,care ii conduce pe amandoi cu mult succes,asa sa am eu bine!