Sistemul „Sună Lia” este oligarhic, feudal și se autoreproduce – Corneliu Bjola, INTERVIU

Reacția conducerii CSM/CAB la referendumul propus de președintele Nicușor Dan amintește izbitor de situația de disperare a dictatorului Ceaușescu la balcon, în acel decembrie ilustru din 1989: promisiuni mărunte pentru loialiști, în timp ce se caută, probabil, ruta de evacuare cu elicopterul, explică profesorul Bjola, expert care a analizat atent fenomenul războiului hibrid, în care vulnerabilitățile sistemice ale României sunt folosite pentru a destabiliza țara. Iar sistemul din justiție, pe care îl descrie drept feudal și oligarhic, este o vulnerabilitate majoră. În opinia lui, referendumul propus de președinte este util și vizează practic un proces de consultare și asumare a responsabilității.

Principalele declarații făcute pentru Cotidianul:

 Șase milioane de cetățeni își doresc o resetare a statului în slujba interesului public, nu a grupurilor de infractori sau, la fel de grav, a agenților de influență kremlinistă și național-ceaușistă care au infestat partidele extremiste și vectorii media asociați acestora.

  Acea conferință “Sună Lia” a fost o demonstrație de propagandă în stil Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Kremlinului, o încercare de a transforma albul în negru și de a descuraja orice altă fisură in sistem prin intimidare. Intervenția remarcabila a doamnei Moroșanu a demontat însă această strategie, expunându-i vacuitatea morală și lipsa de legitimitate instituțională. Nu este prea târziu ca CSM să facă un pas înapoi înainte de referendum.

 Discuția publică a președintelui Dan de la Cotroceni cu magistrații a scos la iveală o realitate și mai gravă: capturarea nu se realizează printr-o singură pârghie, ci printr-un sistem coerent de constrângeri care acționează simultan și cumulativ.

 O majoritate restrânsă, “oligarhică” din cadrul secției pentru judecători a CSM controlează numiri, promovări, delegări, comisii și, indirect, viitorul CSM. Acest circuit închis produce un efect de autoreproducere instituțională care exclude meritocrația și penalizează independența. Sistemul nu mai este doar ierarhic. Este feudal.

Cotidianul: Ce urmărește cu adevărat președintele Nicușor Dan, ca mize consistente, prin acest referendum în interiorul breslei magistraților?

Corneliu Bjola: Anunțul făcut de președintele Dan a luat pe multă lume prin surprindere, inclusiv pe mine. În mare parte, acest lucru se datorează faptului că președintele ne-a obișnuit cu un stil care părea înclinat spre repliere în fața acțiunilor diverșilor actori politici, fie că vorbim despre partenerii din coaliția guvernamentală, fie despre acțiunile CSM de contestare a legalității reformei pensiilor speciale ale magistraților. Reportajul Recorder a arătat însă că problemele cu care se confruntă statul român în zona justiției nu sunt conjuncturale, ci emblematice pentru modul de funcționare al statului român construit strâmb în perioada Iliescu. Ele sugerează clar că jumătățile de măsură nu pot produce rezultate și că reprezintă riscul unor înfrângeri de proporții, pe modelul Emil Constantinescu, cel înfrânt de sistem.

Este meritul președintelui că a sesizat necesitatea unei schimbări de traiectorie și, mai ales, a unei schimbări de ritm. De aici acțiunea fermă de a confrunta conducerea CSM, care până acum a manifestat aroganță și dispreț nu doar față de președinte, ci și față de cei șase milioane de votanți ai săi, cetățeni care își doresc o resetare a statului în slujba interesului public, nu a grupurilor de infractori sau, la fel de grav, a agenților de influență kremlinistă și național-ceaușistă care au infestat partidele extremiste și vectorii media asociați acestora.

Problemele identificate de reportajul Recorder nu mai pot fi lăsate, ca în alte dăți, să rămână un strigăt de disperare al societății civile, ulterior acoperit de alte crize sau de dezinformarea hibridă cu care România se confruntă, fără succes, de ani de zile. Intervenția publică a doamnei Raluca Moroșanu, prin care a confirmat existența unor probleme grave în justiție, a constituit un punct de cotitură. A demonstrat că tacticile securistice de intimidare a celor care refuză complicitatea cu un sistem putred nu mai funcționează. Zăgazul s-a spart și nu mai poate fi oprit. Reacția conducerii CSM/CAB amintește izbitor de situația de disperare a dictatorului Ceaușescu la balcon, în acel decembrie ilustru din 1989: promisiuni mărunte pentru loialiști, în timp ce se caută, probabil, ruta de evacuare cu elicopterul.

Inițiativa președintelui este, așadar, menită să arate că problema nu ține de câțiva dizidenți izolați identificați în reportajul Recorder, ci de o metastază la nivelul întregului sistem juridic, protejată tacit de prea mulți actori din interior și din exteriorDe aici reacția furibundă, instantanee, a profitorilor din sistemul corupt de justiție la intervenția președintelui. Numărul însă extraordinar de mare de magistrați, peste o mie, care și-au alăturat vocile celor disidenților inițiali, precum și volumul enorm de sesizări ajunse la Cotroceni din partea magistraților indică limpede că situația din justiție a devenit explozivă. În acest context, ideea lansării unui referendum în cadrul corpului magistraților este binevenită. Termenul de referendum este folosit aici ca un punct de greutate, de inflexiune sistemică. La origine, în latina, referendum înseamnă „ceea ce trebuie trimis înapoi”. Exact acest lucru îl face președintele: retrimite întrebarea înapoi către cei din sistemul juridic. Sunteți de acord cu situația actuală? Considerați că CSM servește interesul public sau unul partinic, așa cum sugerează sesizările colectate până acum?

Spre deosebire de noțiunea de consultare internă, vehiculată ca alternativă în spațiul media și menită să minimalizeze miza demersului, referendumul este termenul adecvat tocmai pentru că subliniază ideea de revalidare a principiilor după care funcționează justiția, interesul public sau interesul partinic, și, implicit, de re-împuternicire a unui corp de magistrați intimidați și terorizați, așa cum a arătat doamna Moroșanu. Este un apel direct către magistrați de a vorbi și de a face un pas înainte pentru a recâștiga încrederea unei societăți epuizate de modul în care justiția a funcționat până acum, prin lanțul enorm de prescripții, peste zece mii, de care au beneficiat marii infractori și corupți ai perioadei postdecembriste.

CITEȘTE ȘI: UPDATE Magistrații fără teamă de Savonea și-au vărsat năduful la Cotroceni. Discuția, transmisă LIVE

Care sunt cele mai grave vulnerabilități care au ieșit la iveală odată cu documentarul Recorder, despre care trebuie să spunem că a pus cap la cap lucruri care păreau cunoscute și tolerate în sistem? Și care sunt condițiile pentru ca justiția să aibă un moment zero, de refondare practic democratică și morală?

Reportajul Recorder a documentat cu rigoare mecanismul de capturare a justiției, insistând pe arhitectura piramidală a puterii și pe folosirea abuzivă a Inspecției Judiciare ca instrument de control, eliminare și intimidare a vocilor incomode. Este o descriere exactă, dar incompletă. Discuția publică a președintelui Dan de la Cotroceni cu magistrații a scos la iveală o realitate și mai gravă: capturarea nu se realizează printr-o singură pârghie, ci printr-un sistem coerent de constrângeri care acționează simultan și cumulativ.

Una dintre cele mai eficiente forme de control este supraîncărcarea deliberată cu dosare. Un magistrat sufocat de termene, ședințe și urgențe artificiale nu mai are nici timpul, nici energia, nici capitalul profesional pentru a se opune. Așa cum au spus explicit procurori cu experiență, un om „încărcat cu dosare” va găsi prea puține resurse să facă disidență. Presiunea nu mai trebuie exercitată direct. Ea este internalizată. Acest mecanism este dublat de un colaps funcțional al anchetei penale, în special în teritoriu. Lipsa unei poliții judiciare reale, dependența polițiștilor de autorități locale și distribuirea absurdă a competențelor produc dosare fragile procedural, vulnerabile încă din faza de urmărire penală. În comunități mici, unde relațiile de putere sunt strânse și vizibile, ideea unei anchete independente devine adesea o ficțiune. Justiția este formal prezentă, dar substanțial paralizată.

Peste aceste disfuncții operaționale se suprapune problema centrală: concentrarea excesivă a puterii decizionale în câteva puncte cheie. O majoritate restrânsă, “oligarhică” din cadrul secției pentru judecători a CSM controlează numiri, promovări, delegări, comisii și, indirect, viitorul CSM. Acest circuit închis produce un efect de autoreproducere instituțională care exclude meritocrația și penalizează independența. Sistemul nu mai este doar ierarhic. Este feudal.

Cea mai gravă concluzie confirmată de intervențiile magistraților este însă aceea că justiția nu mai poate fi reformată din interior. Nu din lipsă de oameni de bună credință, care există în număr mare, ci pentru că arhitectura sistemului este construită tocmai pentru a bloca orice tentativă de reformă reală. Mecanismele de autocorecție sunt inexistente sau capturate. Inspecția Judiciară funcționează selectiv si abuziv. Promovările sunt netransparente. Evaluările sunt arbitrare. În acest context, invocarea autoguvernării nu mai este un principiu democratic, ci un paravan pentru coruptie institutionala. De aceea, soluția nu poate fi una incrementală. Dacă referendumul confirmă ceea ce deja se conturează clar din mesajele magistraților, o dorință majoritară de schimbare, atunci demisia în bloc a CSM devine un act necesar de igienă instituțională.

În realitate, conducerea CSM, în special secția pentru judecători, ar fi trebuit să facă acest pas imediat după dezvăluirile Recorder sau cel târziu după fiasco-ul catastrofal al conferinței de presă „Sună Lia” . Acea conferință a fost o demonstrație de propagandă în stil Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Kremlinului, o încercare de a transforma albul în negru și de a descuraja orice altă fisură in sistem prin intimidare. Intervenția remarcabila a doamnei Moroșanu a demontat însă această strategie, expunându-i vacuitatea morală și lipsa de legitimitate instituțională. Nu este prea târziu ca CSM să facă un pas înapoi înainte de referendum. Ar fi un gest minim de responsabilitate și ar conserva o urmă de bunăvoință publică. Persistența în negare și confruntare, stil Ceausescu la balcon, riscă însă să producă daune ireversibile.

Pentru că efectele nu se opresc la justiție. Disfuncțiile interne slăbesc capacitatea externă a statului. Erodarea încrederii în justiție subminează încrederea în stat ca întreg, amplifică vulnerabilitățile exploatate în războiul hibrid și generează forme de paralizie instituțională care afectează direct politica externă, capacitatea de negociere și poziționarea strategică a României într-un mediu geopolitic tot mai competitiv. Un stat cu justiție capturată este un stat vulnerabil. Un stat vulnerabil devine, inevitabil, un stat negociabil in plan international.

CITEȘTE ȘI: Ce i-au scris magistrații președintelui Nicușor Dan