UPDATE Cuvântul de încheiere al președintelui Nicușor Dan
După aproape patru ore de discuții între șeful statului și magistrații prezenți la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan le-a mulțumit și spune că dialogul „este util să continue”.
„În continuare suntem disponibili pentru orice fel de sugestie, sesizare. Multe din lucrurile pe care de dvs. sau de alți magistrați au fost sesizate necesită verificări care o să ia timp”.
Nicușor Dan a mai punctat că „o să aibă spațiu în aceleași condiții oameni care s-au simțit vizați de ce ați spus dvs., ca să poată să răspundă la asta”.
„Dezbaterea este utilă pentru ca oamenii să înțeleagă condițiile de muncă ale magistratului”, a conchis președintele.
UPDATE Președintele are întrebări pentru magistrați.
Nicușor Dan: Eu am două întrebări, fiindcă dvs ați făcut niște afirmații, grave multe dintre ele. Evident că în momentul în care faci referire la un caz, e bine pentru societate ca ele să fie stabilite cu probe astfel încât să nu existe niciun dubiu.
Prima întrebare este dacă există informații pe care dvs, preocupați de situația Justiției, doriți să le aveți și nu le aveți?
Și a doua se referă, pentru că ați formulat, pe de o parte, propuneri de modificare a funcționării diferitelor mecanisme, inclusiv a legislației de procedură penală, pe de altă parte, modificări legislative care țin de organizarea judiciară. Întrebarea pe care o pun e ca re a fost interacțiunea dintre dvs care ați avut, aveți tipul acesta de inițiative, și CSM?
Răspuns Cristian Anghel, fost procuror:
„Un ordin al PG vizează activitatea procurorilor în ședințele de judecată. Fostul procuror Scutea a adoptat un draft de ordin, dar nu a mai fost adoptat. Actualul procuror general a venit cu acest proiect, a cerut puncte de vedere cum am vrea să arate. Ne-am trezit bursc în decembrie 2023 cu acest ordin semnat . Am rămas stupefiați. 23 de procurori de la PCAB am formulat plângere prealabilă. Am fost chemați la consultări cu adjunctul procurorului general, dl Solomon. Nu am ajuns la niciun acord deși am venit cu propuneri concrete. Ni s-a respins plângerea”, spune acesta.
„Pe portalul instanțelor figura numele unui judecător care pregătea administrativ dosarul. Dar ne-am trezit cu alt judecător desemnat să soluționeze dosarul. Acest judecător figura la secția civilă pe sistemul ECRIS. Judecătorul a soluționat mai multe dosare. Ne-a surprins că un judecător de civil soluționează în contencios. Am pierdut, am formulat recurs, dintre cei 23 de procurori am rămas 12, ni s-a respins recursul.
Concret, ordinul e în vigoare și e aplicat. Ordinul spune: în momentul în care eu ca procuror am un dosar, procurorul trimite în judecată inculpatul. Este posibil însă ca procurorul de ședință să nu fie de acord cu acuzația inițială, care se poate schimba din cauza probelor. Potrivit acestui ordin, eu procuror de ședință nu mai pot solicita achitare sau schimbarea încadrării juridice, a soluției, decât dacă fac un referat scris pe care-l prezint șefului ierarhic care poate fi de acord sau nu cu mine.
Asta ne dorim noi ca societate, ca procurorul de ședință să fie în deplin acord cu conducerea? Sunt curios ce părere are secția pentru procurori? Este potrivit pentru sistemul judiciar? Asta ne dorim, un procuror obedient?
Trebuie să modernizăm cu adevărat sistemul judiciar, trebuie să avem în vedere câteva idei fundamentale. E musai ca poliția judiciară să treacă la ministerul Public. Fără o poliție judiciară gestionată de ministerul Public, justiția penală se va limita în mare parte la infracțiuni rutiere. Sistemul național de interceptări, o temă foarte grea. La un moment dat ncercările de a trece sistemul pe partea de justiție la Ministerul Public e obligatoriu, așa se întâmplă în toate țările civilizate”, adaugă fostul procuror, Cristian Anghel.
Răspuns Dragoș Cătălin, președintele Asociației Forumul judecătorilor.
„Prima chestiune, e vorba de transparența sistemului judiciar. De la intrarea în vigoare a legilor, din 2022, nu mai sunt publicate hotărârile de colegiu, decât dacă instanțele dispun în acest sens pe portaluri. Cred că e un gest de transparență.
Iar legat de interacțiunea cu CSM, noi am trimis tot felul de propuneri, dar a existat abia zilele trecute o întâlnire cu o parte dintre asociațiile profesionale. Dar a existat un sondaj al CSM în 2022, atunci când s-au modificate legile Justiției, și au fost trimise puncte de vedere de la asociații profesionale, instanțe parchete, s-au strâns acolo. Din păcate, legile au intrat în vigoare în forma care a provocat aceste dezbateri”, a spus el.
„Apropo de informații pe care la un moment dat aș fi dorit să le am într-un dosar, am solicitat Oficiului Național pentru prevenirea spălării banilor niște informații legate de anumită firmă care la momentul respectiv făcea obiectul insolvenței într-un dosar. Oficiul a refuzat să-mi furnizeze datele”, a răspuns un alt magistrat.
Bogdan Pîrlog: În ce privește discuția cu CSM, nu cunosc ca odată ce s-a schimbat orientarea majorității în secția pentru procurori, să mai fi existat consultări de amploare cum au existat sub fostul CSM. Una două excepții, dar în general nu.
Justiția nu e o castă, nu există pentru magistrați și pentru cetățeni, independența ei nu e un privilegiu personal, ci o garanție publică, spune unul dintre magistrați.
CSM nu e un parlament al magistraților și nici un sindicat de interese corporatiste. Când CSM legitimează, prin solidarități de castă sau retorică, el devine expresia unei puteri fără exterior.
Spațiul public s-a infestat treptat de ură, violență fizică și verbală, minciuni și dezinformări, devenind un câmp de bătălie haotic, în care adevărul pare să fie o piatră prețioasă rară. Lehamitea ia locul speranței, iar normalizarea răului pare noua ordine.
Vă va fi foarte greu să abordați această problemă, pentru că este un ghem de interese foarte complex. Pe de altă parte, sunt optimist pentru că sunteți la începutul mandatului și aveți forța.
Justiția pare să nu mai poată gestiona dezechilibrele și polarizarea produsă prin încălcarea regulilor de drept”, spune acesta.
O altă judecătoare a vorbit despre reorganizarea Inspecției Judiciare.
„Am constatat că cea mai mare spaimă și anxietate a unui judecător de scaun, deci cel care soluționează cauzele, este dată de două aspecte:
1- posibilitatea mutării oricând de pe un complet pe altul sau de pe o secție pe alta, fără consimțământ
2 – modul în care funcționează Inspecția Judiciară
Cred că am observat cu toții în ultimii ani, începând cu 2018, o concentrare a activității Inspecției pe magistrații care au fost vocali și au ieșit în public să denunțe anumite probleme. Ceea ce aduce o atingere libertății de exprimare a acestora. Avem nenumărate cauze CEDO și aveam și înainte de Dănileț, dar au fost ignorate”, a spus ea.
„Situația în care se află sistemul judiciar la acest moment nu s-a produs ca urmare a acțiunii unor forțe interne și nici ale unor acțiuni ale unor forțe externe, ci s-a produs în momentul în care găști din interiorul sistemului și-au dat mâna cu găști din afara sistemului și, conjugat, au reușit să aducă sistemul judiciar în stare de moarte clinică”, spune Bogdan Pârlog, președinte al Asociației Inițiativa pentru Justiție, procuror militar.
Pârlog spune că modificările legilor justiției din 2022 „au creat un sistem prin care o majoritate în cadrul secției de judecători poate controla tot ce e relevant în materie de justiție”.
„E nevoie de 5 oameni. Acești 5 oameni numesc a șasea persoană, președintele ÎCCJ, pur discreționar. După aceasta, numesc comisiile care vor selecta președinții curților de apel și controlează promovarea judecătorilor fără un criteriu real de meritocrație.
Președinții curților de apel controlează, prin comisiile numite, promovarea efectivă la nivelul curților de apel. Majoritatea din secție care numește acei președinți controlează și promovarea la curțile de apel, unde se judecă majoritatea proceselor din țară.
La cum e acum sistemul de vot, o minoritate desemnează trei judecători de la curțile de apel, doi de la ÎCCJ, și se asigură că controlează următorul CSM”.
Este un sistem feudal care a fost scris de persoane din interiorul sistemului (…). Situațiile expuse în reportaj au reprezentat vârful aisbergului. E de notorietate cum se încalcă repartiția aleatorie. Nu a existat un audit independent al repartiției aleatorii. Și acel mecanism de repartiție aleatorie se face prin excluderea anumitor inspectori judiciari, sub diverse pretexte. S-a ajuns la situații halucinante în care, pentru a se da o soluție într-un dosar anume, s-a ajuns în situația în care au fost delegați judecători care nici măcar nu aveau cerere”, adaugă Bogdan Pârlog.
Un fost magistrat, eliberat din funcție la 1 noiembrie, a spus că a părăsit sistemul pentru că nu se mai regăsea și nu crede că ceva se poate schimba, din cauza grupurilor de interese.
„Poate ar fi bine să mă refer la situația mea personală. Nemaifiind magistrat, nu risc repercusiuni, am libertatea de a vorbi deschis. Motivul pentru care am ajuns în această profesie este spiritul civic. Pe parcursul celor 12 ani cât am fost magistrat, senzația mea este că nu s-a schimbat nimic în bine, ci dimpotrivă. Mă refer în primul rând la justiția penală. Cu excepția măririlor salariale, tot ce s-a întâmplat în legislație, în organizare judiciară, a fost, după mine, un efort pentru mai multe grupuri de interese, pentru a ajunge la situația de azi. Ăsta e motivul principal pentru care mi-am înaintat demisia. Pentru că nu mă mai regăsesc în acest sistem și nu cred că se poate schimba ceva în bine într-un timp scurt”, a explicat el.
„Justiția nu e pentru magistrați, e pentru orice cetățean. Nu e normal, nu este firesc punctul în care se află”, a mai zis fostul magistrat.
„ICCJ, CAB sunt instituții cheie care, nu mă feresc să spun, sunt controlate”, consideră el.
„De unde poate veni schimbarea? Oamenii care au ajuns acolo nu au ajuns acolo într-un mod artificial, aleatoriu, au fost ajutați să ajungă acolo prin diferite mecanisme”, a adăugat.
Acesta i-a transmis președintelui Nicușor Dan că așteptarea sa ca Justiția să se autoregleze nu e posibilă, din cauză că „toate pârghiile sunt deținute în puncte cheie din sistem. CSM, Înalta Curte dețin controlul”.
„O să constatați că în CSM, la Secția de judecători, 5 dintre aceștia provin de la ICCJ și Curțile de apel, deci CSM nu are reprezentative. CSM are o majoritate care e reprezentată de minoritate a judecătorilor din țară. Eu nu mă aștept ca persoanele vizate de reportajul Recorder să vină și să-și dea demisia având un subit acces de conștiință civică.nAtunci întrebarea e care e mecanismul ca să intre pe un făgaș normal? Eu nu-l văd. Pentru că CSM controlează Inspecția Judiciară, Inspecția e aservită CSM. În CSM, Înalta Curte și Curțile de Apel dețin majoritatea. Ce ar trebui, să se ancheteze singuri. Atunci, întrebarea este unde se poate interveni. E necesară o intervenție legislativă. Întrebarea lasa politică își dorește acest lucru, fiind principala beneficiară a sistemului? Părerea mea e că nu, îmi pare rău că sunt tranșant și cinic”, a motivat fostul magistrat.
El i-a expus președintelui Dan așteptarea pe care o are dinspre Cotroceni.
„Așteptarea mea de la Instituția Prezidențială este să exercite în măsura posibilităților, fiindcă știu că atribuțiile președintelui sunt limitate, să exercite această presiune publică pentru ca instituțiile care pot schimba ceva să o facă, chiar dacă nu-și doresc acest lucru”, a conchis.
„Nimeni nu este mai presus de lege. Acest principiu este un principiu care pe mine m-a ghidat în carieră și l-am învățat din facultate”, susține Daniel Ungureanu, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
„Sunt unul dintre magistrații care au semnat acel mesaj, dintre cei peste 800 de magistrați. Repet, este doar punctul meu de vedere și motivul prin care eu am ales să-l susțin.
Prin semnarea acelui mesaj nu fac să confirm că aspectele acelui reportaj Recorder mi s-au întâmplat mie personal, însă ceea ce am vrut eu să susțin este faptul că îmi doresc deschidere.
Îmi doresc ca cei care au de semnalat probleme să aibă libertatea să le prezinte, fără să se teamă de eventuale repercusiuni.
De asemenea, modalitatea în care, ulterior acelui reportaj, conducerea instanțelor, CSM, a înțeles imediat să procedeze prin aducerea unor acuze împotriva celor care au înțeles să prezinte acel mesaj, consider că este una greșită. Nu cred că trebuie să arătăm cu degetul.
Dacă acele aspecte semnalate în reportajul Recorder și de unii judecători sunt reale, atunci situația este una într-adevăr foarte gravă. Important este ca acele aspecte, punctuale, toate acelea trebuia să facă obiectul unor verificări serioase, nu doar unele de ordin disciplinar și, de ce nu, verificări din punct de vedere penal, pentru că unele dintre aspectele semnalate ar putea conduce în acea direcție.
Celelalte probleme, ocuparea funcțiilor prin delegare, detașare, fără criterii obiective, toate acestea pot conduce la chestiuni care, în final, să afecteze independența și imparțialitatea celor care ajung în acele funcții de conducere și decizie”, mai adaugă procurorul Daniel Ungureanu.
„Trebuie să ne întrebăm cum am ajuns aici. Noi am ajuns aici pentru că au apărut informații că ar putea exista o problemă de polarizare a puterii de decizie. Există mulți magistrați curajoși, dar care vor previzibilitate în cariere. Proceduri de selecție bazate pe criterii obiective și protecție împotriva arbitrariului.
Propunem revenirea atribuțiilor colegiului de conducere al instanței, cele pe care le avea înainte de 2022, și diminuarea atribuțiilor președintelui.Președinții instanțelor pot decide specializarea unui judecător, pot decide pe ce secție îl pot pune. Președinții pot decide mutarea pe altă secție, care poate avea impact pentru mine mai mare ca o sancțiune disciplinară, dacă eu sunt specializat de foarte mulți ani într-o materie”, este mesajul lui Andrei Soare, judecător la Tribunalul Brașov.
„Care este protecția împotriva arbitrariului? Un colegiu de conducere care să reprezinte cu adevărat judecătorii instanței este de natură a cenzura și echilibra potențiale decizii arbitrare”.
Altă propunere este ca toate procedurile de promovare, în special pe funcții de execuție, să se desfășoare pe baza unor criterii obiective, preferabil teste grilă.
„Extinderea protecției, adaptată la nivelul magistraților. Limitarea mandatelor inspectorilor judiciari la un singur mandat, asta ar întări independența. Eliminarea probei interviurilor la majoritatea concursurilor și simplificarea procedurii de revocare a membrilor CSM. Cred sincer că trebuie să ne întrebăm, ca societate, dacă ne dorim magistrați care să aibă un sentiment de teamă, justificat sau nu. Eu vă mărturisesc o opinie în nume propriu: am asistat în ultimii ani la relatări ale colegilor sau la anumite proceduri. În anumite proceduri ale interviurilor, se pare că judecătorii sunt întrebați de ce au protestat sau nu pe un anume subiect care viza evident organizarea justiției, dacă au semnat sau nu vreun memorandum.Toate aceste aspecte, chiar dacă nu se intenționează de nimeni, pot genera teamă în corpul magistraților. Cumva, cred că de aici trebuie să înțelegeți de ce insistăm foarte mult pe eliminarea probelor care, prin natura lor, pot fi subiective”, a mai zis el.
Un alt judecător propune un interviu, pentru intrarea în magistratură, ca la Psihologie, un examen de gândire critică.
„E o totală lipsă de transparență să poți intra în magistratură cu un asemenea examen. Propun înlocuirea acestui interviu cu un examen similar celui care se dă la facultatea de psihologie, un examen scris de gândire critică. Dacă dovedești că ai o gândire critică, poți să treci mai departe și să demonstrezi că ești un magistrat corect. Vrem judecători și procurori competenți, aceștia se formează prin examene grele și periodice.
Un alt subiect sensibil, normarea muncii. Am spus că sunt judecători care soluționează 1.500 de dosare pe an, alții care soluționează mai puține. Evident că toți dorim să soluționăm acele dosare puține. Unii dintre noi, subsemnatul, am avut șansa să promovez un examen tip grilă, și să ajung la Curtea de Apel, unde dosarele, ca număr, e uman. Să spunem că complexitatea e mai ridicată. Am plecat de la un Tribunal unde aveam 1.300 de dosare pe an. Foarte dificil. Tribunalul Ilfov, poate știțu ce este acolo”, a argumentat el.
Magistratul a explicat că volumul de muncă foarte mare îngreunează procesul și e un motiv pentru care se ajunge la prescriere.
„Ce faci când tu ai un dosar foarte greu, și cu toate astea îți mai vin multe multe altele? Judecătorul e singur pe dosar, pe cele 300 de volume. Procurorul, când a desfășurat ancheta, a avut în stângă și dreapta dumnealui, dacă a avut șansa, doi ofițeri de poliție judiciară, care au alergat după martori, i-au adus acolo când a zis procurorul, i-a dat mandat de aducere, au sosit repede, i-au adus, lucrurile se pot desfășura mai repede, fiindcă te bazezi pe o echipă. La magistrați, la judecători, când ajunge dosarul, nu te mai bazezi decât pe tine și pe grefierul care emite citații. Mai mult, nu ai doar dosarul asta de 300 de volume în lucru, ai și altele și altele și altele…Și la final de an, când se numără la bilanț rezultatele, te întreabă câte ai soluționat. Nu-i pasă evaluării respective că tu ai avut un dosar și ai lucrat în ăla și nu le-ai scos pe celelalte, trebuia să le scoți și pe celelalte”, a motivat el.
O soluție ar fi ca un dosar greu să fie alocat unui singur complet, care să se ocupe de el până la final.
„Așa că, o propunere pentru secția penală a volumului de muncă, e că atunci când un judecător primește o astfel de șansă să se afirme într-un dosar de genul ăsta, cu mulți inculpați, cu multe fapte, fiecare vine cu câte doi-trei avocați. De aia s-a ajuns la prescriere. Susțin că un dosar greu trebuie să fie alocat unui singur complet, iar completul ăla să se ocupe de un dosar până-l scoate. Să dea termene de la zi la zi, și uite așa nu se va mai ajunge la prescripție”, a spus magistratul.
O procuroare care este în magistratură din 2014, care activează în prezent în DNA, și a lucrat în dosarul Vanghelie, a prezentat problemele sesizate în acest caz.
„În DNA am avut perioade în care am intrat în cauze foarte complexe, în cauze cu impact mediatic, în care am obținut hotărâri de condamnare și în care lucrurile păreau că se desfășoară potrivit aspectelor învățate de mine în facultate până în prezent. De la un timp, lucrurile nu mai stau așa, aspect care se poate observa din conținutul unor hotărâri judecătorești. Aspect care creează o stare de insecuritate pentru magistrați, fiindcă pe baza unor astfel de hotărâri poți fi exclus din magistratură, revocat din CSM.
Ca să fiu mai explicită, eu am făcut trimitere la o cauză definitiv judecată, dosarul Vanghelie. Eu am intrat în acel dosar, din 2018 până în 2021 când a fost emisă sentința. Sunt reale aspectele prezentate în spațiul public. Și la judecarea în fond s-au permutat patru completuri de judecată. Și noi am fost puși în situația să observăm doar…fără să putem să ne manifestăm. La momentul acela, eu am trimis mesaje către șeful secției judiciare cu privire la aspectele care nu erau în regulă în acea cauză.
Însăși hotărârea în sine, în opinia mea, ca procuror care a lucrat ani de zile la lucrurile de detalii, ca orice cetățean, putem observa că sunt anumite aspecte care derapează de la ceea ce știm noi despre chestiunile de drept. E important să stimulăm un pic responsabilitatea magistratului în momentul în care emite astfel de soluții”, a spus ea.
Procuroarea a vorbit despre cum a fost înlăturată din dosar, apoi revocată.
În 2023, am făcut o cerere către șeful Direcției să mă mut de pe judiciar pe urmările penală. Am fost desemnată într-un dosar tot cu același suspect, cu 56 de suspecți, o speță extrem de complexă. Am muncit extrem de mult. Dosarul avea deja o activitatea de doi ani, iar eu a trebuit să analizez 80 de volume. Când am fost scoasă din dosar, dosarul avea 300 de volume. Asta poate fi reprezentativ pentru munca efectuată.
Cu toate astea, conducerea Direcției, în mod repetat, a venit către mine cu semnalul să ies din acea cauză. Nu am înțeles argumentele, așa că le-am expus. S-au găsit, totuși, niște aspecte care au fost trecute pe o hârtie, cu privire la chestiuni care nu sunt în regulă cu activitatea mea. Acele aspecte au fost evaluate și am fost prinsă într-o procedură de revocare care presupune și prezența mea în fața secției de procurori. Am expus în scris răspunsul meu.
Am avut surpriza plăcută ca toți membrii secției au apreciat că toate aspectele prezentate raportul de revocare erau absolut nereale. CSM a emis hotărârea, șeful Direcției nu a ținut cont de aspectele astea și a dispus revocarea mea”, a povestit.
Cristian Anghel, fost procuror judiciar la DNA
„Concret, Administrația Prezidențială, și dvs, domnule președinte, v-ați exprimat de mai multe ori cu privire la cei care conduc Ministerul Public în acest moment, procurorul general, procurorul șef DNA, procurorul șef DIICOT. De acord cu dvs. Cum au ajuns să dețină funcții de conducere? Să mergem pe logică. Prin recomandări ale ministrului Justiției, care a plecat, nu mai este în funcție cel care i-a propus pe cei trei, ministru și nu răspunde în fața nimănui, a partidului, a judecătorilor. Secția pentru procurori a CSM nu răspunde în mod real pentru activitatea Ministerului Public. Au avut de multe ori sesizări ale Inspecției Judiciare cu privire la activitatea unor procurori-șefi, s-au respins sesizări”, a spus el.
„Eu am privilegiul de a fi în momentul de față, cetățean, mai mult cetățean decât magistrat, nu mai dețin această calitate. Am plecat din sistem nu pentru a beneficia de privilegii, așa cum mulți politicieni se joacă cu vorbele. Dar am plecat pentru că sistemul judiciar a devenit nerelevant pentru mine, m-am săturat să intri în ședința de judecată și să judec fleacuri. Toate dosarele sunt improtante. Dar când pe ședința de judecată ai 40% conduceri fără permis, te gândești serios dacă mai bine nu te ocupi cu altceva. Am mai plecat și fiindcă m-am săturat să aud că sunt chiabur, că mă bucur de privilegii. Zi de zi când deschid telefonul sau citesc în presă să aflu că am pensie de 5.000 de euro. Nu am pensie de 5.000 de euro, am o pensie foarte bună, într-adevăr, dar nu e 5.000 de euro. Nu m-am pensionat la 48 de ani, am 51.
M-am săturat să aud aceste lucruri. Cred că politicenii trebuie să fie atenți când discută despre Justiție. Când ai creat o imagine publică cu privire la profesioniștii din Justiție, ai afectat în substanță încrederea în sistem, iar acest lucru se câștigă foarte greu.
Justiția nu e a unui sistem, e a noastră, a cetățenilor!”, a mai zis fostul procuror.
O altă problemă sesizată a fost „sistemul oligarhic din Justiție”.
„Am comunicat către Administrația Prezidențială două cazuri punctuale care ar putea prezenta caracteristicile unor abuzuri. Nu cred că sunt niște coincidente, ci cauzele unui sistem profund disfuncțional.
Problema reală este că sistemul de justiție nu dispune de mecanisme interne reale de autocorecție. Abuzurile nu sunt identificate și corectate din interior, pentru cp puterea este concentrată exclusiv la vârf, într-un mod care permite controlul informat al carierei tuturor magistraților și selecția oamenilor care optează pentru funcții de conducere pe alte criterii decât cele meritocratice.
În ultimii ani, cred că s-a consolidat un sistem oligarhic în Justiție, al cărui centru de greutate se află la vârful ÎCCJ și CSM.
Chiar dacă persoana care se află acum la vârful conducerii sistemului judiciar va pleca, mecanismele vor continua să rămână, și sistemul va continua cu aceleași metehne.
Să dau câteva exemple referitoare la procedura cercetării disciplinare. Există un dublu standard în activitatea Inspecției Judiciare. Anumiți judecători desfășoară activități care presupun o apropiere vizibilă de actori politici. Spre exemplu, sunt judecători care au fost propuși ministru al Justiției în timp ce dețineau calitatea de judecător și nu li s-a întâmplat nimic.
În schimb, sunt judecători cărora li se aplică sancțiuni disciplinare disproporționate, inclusiv excluderea din magistratură, pentru activități care nici nu pot fi încadrate ca abateri disciplinare.
În cazul domnului Dănileț, care a fost exclus din magistratură pentru o activitate de-a dreptul benignă, unii dintre magistrați se poate considera că au fost promovați. Spre exemplu, unul dintre magistrații care au decis excluderea sa din magistratură a fost numit secretar general la MJ. Un altul a fost numit director al INM. Un altul e președinte al ICCJ. În acest caz în care există clar un dublu standard al Inspecției Judiciare, magistrații resimt o stare de temere generalizată”, a afirmat Liviu Cârneci, magistrat din Covasna.
„E foarte important pentru deschidere că acceptați această discuție. Sunt chestiuni pe care trei asociații de procurori și judecători le-au indicat încă din 2022”, a spus primul magistrat care a luat cuvântul, Dragoș Cătălin, președinte Asociația Forumul Judecătorilor din România, judecător la Curtea de Apel București.
„Credem că independent de situațiile particulare pe care mulți dintre colegii noștri le-au prezentat, singura soluție importantă. Pentru a putea remedia aceste aspecte este o modificare rapidă a Legilor Justiției. Comisia de la Veneția a cerut în două avize consultație revenirea competentelor de urmărire penală referitoare la magistrați la DNA.
Apoi, este OCDE. În niște rapoarte, această organizație a invocat lipsa criteriilor meritocratice de promovare, atât pentru funcții de execuție, cât și de conducere, în sistemul judiciar, în deosebi la ICCJ. Aceeași organizație a cerut posibilitatea ca judecătorii și procurorii să devină avertizori de integritate”, a mai zis el.
UPDATE Revendicările magistraților prezenți
UPDATE 10.00 Magistrații au fost primiți de președinte. Administrația Prezidențială transmite discuția LIVE.
sursa: captură Administrația PrezidențialăLista Magistraților participanți la discuții:
1. Dragoș Cătălin, președinte Asociația Forumul Judecătorilor din România, judecător la Curtea de Apel București
2. Alin Bodnar, Secretar General Asociația Forumul Judecătorilor, judecător la Tribunalul București
3. Mihai Cătălin Constanstin, judecător Curtea de Apel Ploiesti
4. Andrei Soare – Judecător Tribunalul Brașov
5. Liviu Cârneci, judecător Tribunal Covasna
6. Daniel Ungureanu, procuror Parchet de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
7. Deriuș Laura, procuror Parchet Judecătoria Sector 1, București
8. Vartic Marius Catalin, fost procuror DNA timp de 26 de ani, pensionat
9. Alexandru Oancea, procuror Judecătoria Gherla, eliberat din funcția la data de 01 noiembrie prin decret prezidențial, la inaintarea demisiei
10. Bogdan Pârlog , președinte Asociația Inițiativa pentru Justiție, procuror militar
11. Cristian Anghel, fost procuror la Parchet Tribunalul București și DNA, a ocupat o perioada funcțiile de consilier juridic și director ajunct in Ministerul Justiției. Pensionat in octombrie 2025.
Invitația la discuții a președintelui Nicușor Dan vine după ce aproape 200 de magistrați au semnat o scrisoare deschisă de solidaritate cu Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu. Aceștia au făcut dezvăluiri privind problemele din sistemul de Justiție, în documentarul Recorder, apoi în timpul conferinței de presă a conducerii Curții de Apel București.
Președintele a declarat ieri că sunt foarte puțini magistrați care au dat curs invitației, deși sunt 1.000 care au semnat scrisoarea deschisă. Sunt cam 20 de magistrați individuali și 20 în numele unor asociații, a spus președintele.
Consultările de azi vor avea loc în mai multe runde de discuții: atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual, cu cei care au solicitat explicit acest lucru în e-mail.
Sute de mesaje prin care sunt reclamate abuzurile din sistem
Au fost trimise 2.000 de pagini de documente la Administrația Prezidențială.
Potrivit Administrației Prezidențiale, până pe data de 20 decembrie, inclusiv, președintele a primit un număr de 320 de emailuri. Peste 135 provin de la mai mult de 250 de magistrați care au transmis opinii/sugestii/reclamații.
Președinția menționează că a consemnat și „un aflux de peste 180 de emailuri adresate de cetățeni, avocați, polițiști, avertizori în interes public (de integritate), societatea civilă, solicitări de audiență, executori judecătorești, grefieri”.
„În esență, concluzia acestor sesizări, a majorității dintre ele, este că există o categorie de magistrați, membri ai CSM, conduceri ale instanțelor, care nu acționează în interes public, ci care acționează în interesul unui grup pe care îl constituie și că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acțiunea, de multe ori, discreționară a acestui grup de persoane”, a afirmat președintele.
De ce atât de puțini magistrați vin la consultări
Președintele a explicat că teama de consecințe a tăiat avântul celor care sunt nemulțumiți. Șeful statului a precizat că din acest motiv, au fost magistrați care au propus să fie preluați din benzinării.
„Mulți mi-au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie, tocmai pentru că există o teamă că participarea la o astfel de întâlnire să aibă repercusiuni. Și am ajuns inclusiv la propuneri nepotrivite, să vină pe rând, să stea în diferite săli pe aici, ca să nu se intersecteze, sau chiar colegi de-ai mei să-i preia din benzinării din București ca să nu se vadă că intră în Palatul Cotroceni”, a spus Nicușor Dan.
Referendum. „Acționează CSM în interesul unui grup?”
Nicușor Dan a anunțat că în ianuarie va iniția un referendum în cadrul corpului magistraților cu o singură întrebare: CSM acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?
„Dacă magistrații vor spune că da, CSM acționează în interes public, vom continua discuțiile legislativ. Dar dacă magistrații vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei, atunci CSM va pleca de urgență”, a anunțat președintele.
Președintele, criticat de CSM
Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis că referendumul „nu este prevăzut de dispozițiile legale”.
„Referendumul propus de Președintele României nu este prevăzut de dispozițiile legale în cadrul niciunei profesii, cu atât mai mult în cadrul profesiei de judecător, care reprezintă una dintre cele trei puteri în stat și are reglementare constituțională, precum și la nivelul legilor organice”, se spune în comunicatul CSM.
CSM mai avertizează că nu va accepta „ingerințe” în activitatea puterii judecătorești.
„Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituțională de garant al independenței justiției, își exercită atribuțiile în mod autonom și nu va tolera nicio formă de ingerință, directă sau indirectă, în activitatea autorității judecătorești”, spun judecătorii.
”referendumul „nu este prevăzut de dispozițiile legale”.” zice CSM. Da, dar nici nu este interzis. Și ca judecători ar trebui să știe că tot ce nu este interzis, este permis. Depinde de inițiativă. Înaltă ordine de idei, la numărul mare de dosare cred că este justificat un salariu pe măsura unui ”superman” care este și capabil să le rezolve într-un timp acceptabil pentru cetățean. Iar pensia (nu specială) va fi oricum mare având în vedere că și contribuția a fost mare.
Oare genialul handicapat Nicusor Dan, nu incalca legea ? Functia f(x) oare ii permite Prese-Dintelui sa se bage in toate alea, el a citit Harap Alb si Alba ca Zapada, da Constitutia ba, da ma abitir din maini ca Ceausescu, cu asta va disparea Romania definitiv
Le dăm și Certefrecat că altfel nu pot lua „spațiu comercial „la parter , cum le dă Nicșor TUTULOR .
”m-am saturat sa fie numit chiabur, nu am 5000 de euro pensie si nu 48 ani ci 51 de ani” Dl Toni Neacsu afirma ca dl Cristian Anghel are 4700 de euro pensie”, Ce sa spuna oamenii care mai au de muncit in 14 ani pana la 65 de ani si care s-ar putea sa nu primeasca 4700 lei ci doar 3000 de lei dupa aprox. 40 de ani sau daca vor fi in somaj vor fi muritori de foame 14 ani…Sublim…
Deci 20 de magistrați din 6500 (adicǎ 0,3%) sunt suficienți pentru a-i aduce înapoi pe Kövesi și Portocalǎ.
Legea 361/2022 prevede mecanisme interne obligatorii pentru instituții și companii cu peste 50 de angajați. Dacă cineva se răzbună totuși, legea prevede că: măsurile de represalii pot fi contestate, instituția sau persoana responsabilă poate fi sancționată, avertizorul are dreptul la repararea prejudiciului.
Nu mai e nevoie să se aștepte la poarta CC al PCR.
Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, intrată în vigoare pe 22 decembrie 2022, transpune Directiva UE 2019/1937 și stabilește clar că orice formă de răzbunare este ilegală.
Sunt protejate persoanele care raportează încălcări ale legii de care au luat cunoștință în context profesional — atât în sectorul public, cât și în cel privat.
*Musiu magistratu , te vaiți la unul care conduce o Colonie cu permis de la Poliția #maidaneză , iar dacă ai judecat acele dosare grele , îți meriți pensia specială , nu te mai consuma .
Cel mai elegant era „pensionarul special ăl bâtrân de 51 de ani ,ieșit la 48 care fusese și prin minister vreo 5 , deci în total vreo 13 la Judecătorie . A ridicat o problemă pertinentă: Că se săturase să soluționeze cam jumate din dosare cu OBECT : „Conducere AUTO fără permis„, ca ăia din BD – la munte și la mare „și s- a retras la o pensie binemeritată .
În jurul ăla invocat de presa, de 1000 de procurori si judecatori semnatari, nu sunt decît 850 in realitate. Intrebare: De ce acesti ziaristi imparțiali ca .. începe cu p se termina cu la, nu au zis despre numărul #magistratilor semnatari ca sunt în jur de 500? Tot cu 250 de pozitii greseau lista. Distracție la fel, cand din „în jur de 1000” au zis ca se prezintă vreo 20 și în realitate au fost 11 #magistrati la Nicushor la o cafea Restul la benzinarie.
Excelent!! Totul e la jumate! Doar e la „ofertă”! Vorbim serios??? Doar e una dintre „puterile” statului de drept! Acuma nu mă refer la Nicușor!
Puteti incepe a da in judecata acest ziar. Blocheaza adevarul cu pretentii ca ei sunt in mijlocul oamenilor si au grija de ei. Ce vor este ca informatia sa nu ajunga la oameni ci sa fie serviti doar aparente de adevar. Au pus un articol cu relatari ale lui Andrei Ursu, apoi au scos de frica lui Iliescu. Exact – de frica lui Iliescu!!!
Niște escrtoci cu diaree la vorbe… Eu să muncesc ca șmecherii ăștia fără obraz să aibă pensii speciale ??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
La sapă cu ei dacă vor să mănânce
E clar și mai mult decât clar. Justiția mioritica e in putrefacție galopanta. ScafarLia e de vină. Nașa Cosa Nostra nu mai gândește decât in găști, in grupări, in haite de lachei. Ea consideră de mult toată tara, întreaga justitie doar ca o proprietate ce-i aparține, de nimic îngrădita.
Tareeee de tot. Dar cum e cu raspunderea magistratilor onor belferi ? Voi contestati ,dar noi nu putem ?Nu va place IISJ , nu va place raspunderea magistratilor. Ce va place ?Un strungar raspunde pentru un subansamblu ce nu corespunde, un brutar pentru ca piinea este aiurea, Dorel raspunde pentru multele gafe din domeniile lui . Voi ? Da sunteti stat in stat si mai ales „speciali” . doar v-a facut Valeriu Stoica…VREM RASPUNDEREA MAGISTRATILOR: Ca in orice domeniu.Lasati fumigenele….
Felicitari pentru curaj! E incredibil ca magistratii resimt o frica ca pe vremea stalinismului. Acest sistem mafiotizat trebuie destructurat. Justitia este sistemul imunitar al unei natii, cand el nu mai functioneza totul se naruie.
Reportajul Recorder a avut nu numai menirea de a dezvalui putreziciunea sistemului de justitie, dar a functionat si ca o hartie de turnesol, ne arata cine sunt sustinatorii unei Romanii curate si cine sunt lichelele care sustin coruptia.
Mari sustinatori Georgescu care voia sa nu mai existe partide, sa fie „democratie participativa” sau alte idei de oraselul strumfilor… sa daramam sistemul…dar stai domnle asa ca in cazul lui Nicu ne-am adus aminte de separarea puterilor in stat si Constitutie… ce conteaza ca pana ieri voiam sa desfiintam CCR… astazi sesizam CCR-ul ca a facut Nicu nasoale… sa ne apere CCR-ul… chiar daca a anulat alegerile si ziceam ca ii jupuim in piata… acum sa ne apere Constitutia ca o ataca Nicu.
Te uiti in comentarii si constati ca toti cei care voiau sa dea foc sistemului, ca nu se mai poate domnle cu astia care ne fura de 35 de ani BRUSC vor mentinerea status quo-ului. Nu mai e nici o problema ca ne fura astia de 35 de ani. Sa ramana totul la fel si sa-l demitem pe Nicu.
Asteptam postacii suveranisti sa ne explice ca sistemul judiciar e, de fapt, foarte bun si ca se atenteaza la integritatea tarii.
„Nu e bine ce face Nicusor, indiferent ce face el”.
Este evident si nu poate fi negat de nimeni ca niciun mare corupt nu vede puscaria. Asta e fapt CERT. E coruptia pe care o vede toata societatea, penali de calibru mare care fura de ani si ani si nu patesc nimic. Poate oare sa se gandeasca cineva ca jocurile in justitie nu se fac de catre CSM, asa cum a indicat in clar Recorder? CSM este cloaca de porci care acum infecteaza toata justitia romana – societatea nu mai suporta ranjetul mizerabil al penalilor care fura banii de scoli, spitale, autostrazi si apoi, cu complicitatea CSM, scapa pe presciere.
Cinste si Slava Celor Prezenti la Intalnirea de la Cotroceni. Acestia Merita Inclusi in Panoplia Eroilor Romaniei de la 22 Decembrie 2025. Aceasta Zi E Sfanta !
Să le dăm și Certefrecat , sau numai „spațiu comercial „că așa zicea Nicșor , le dă spațiu TUTULOR .
Din ce vad si eu in filme, judecatorii din alte tari parca au parul alb, emana prestanta, seriozitate,etc. Nu stiu cum poti judeca la 30 cand nici nu ai experienta de viata si inca actionezi sub impulsul hormonilor. Cum sa bagi la puscarie mame cu copii mici pt ca au furat un fir de lalea sau un salam, cum sa desparti o mama de copil cand mama fuge de ex din USA ca e abuzata de sot, dar tu judecator, iei copilul de la mama si mai si arestezi mama. Cum sa eliberezi 3 criminali cand se vede clar pe camere video cum il casapeau pe unul. Ma intreb si eu, asa cu mintea de om de rand si batran.
Din ce vad si eu in filme, judecatorii din alte tari parca au parul alb, emana prestanta, seriozitate,etc. Nu stiu cum poti judeca la 30 cand nici nu ai experienta de viata si inca actionezi sub impulsul hormonilor. Cum sa bagi la puscarie mame cu copii mici pt ca au furat un fir de lalea sau un salam, cum sa desparti o mama de copil cand mama fuge de ex din USA ca e abuzata de sot, dar tu judecator, iei copilul d ela mama si mai si arestezi mama. Cum sa eliberezi 3 criminali cand se vede clar pe camere video cum i casapeau pe unul. Ma intreb si eu, asa cu mintea de om de rand si batran.
Tovarășa educatoareee, Lia Savonea măăănâncă liiipici!
De ce nu s-au dus acești indivizi la clanul Cămătaru sau al cooordunenilor ca să le rezolve problemele? Au ales soluția cea mai proastă, să meargă la Cotroceni. Or fi mers pentru sarmalele care se servesc acolo. Sau pentru că acolo au fost chemați de cel care face referendumuri în justiție că așa scrie în basmele lui P Ispirescu.
BIETII ” MAGISTRATI” OSTRACIZATI…….MAI DATI-LE CEVA LA SALARIU SI LE TRECE …!!
Foaie verde laba găștii, nu e pasăre ca porcu’ adică stați liniștiți la locurile voastre că nu se schimbă nimic !
n-a timp de scris , sunt la servici , oricum la „funcționali , e greu cu CETITU , mai mult de o propoziție simplă – subiect+predicat . AȘA CĂ SIMPLU ȘI LA OBECT – dar răspundeți scurt printr-un lătrat . DACĂ AZI LA PRÂNZIȘOR COANA JUSTEȚE , cu MARINESCU -JUSTIȚU și cu Postelnicu PREDOI îl „leagă pe Jorjescu , ca pe Dragnia , ce ziceți „nu mai e izolată ? Face o „nuntă maidaneză „cu voi ? Răspundeți scurt prin „ham , ham ! , nu mai mârâiți cu #maiDAN .
Atat cat s-a transmis si public de la ac. discutii, am vazut niste luari de pozitii absolut elegante, inteligente dar si f.pertinente, logice si sustinute de realitate.
Un aspect s-a desprins, la unison. Interventia politicului in justitie. Pe parcursul div. dosare, numirile pe functii etc. Speram ca N.Dan sa inceapa reformele din ac. punct. Si sa le faca pe bune! Odata pt. tot-de-a-una! Altfel, geaba „pionerat” in a interveni indraznet pt. a reforma ceva . Asa nu se mai poate! E greu de crezut ca politicienii (de la cel mai inalt nivel) vor accepta ca numirile in ac. domeniu dar si in altele ministere cheie” sa nu mai fie politice. Ce mai controleaza ei?
Pai sa inceapa cu un referendum contra lui insusi ! Pentru a ne elibera tara … de un creier prajit !
Cel mai elegant era „pensionarul special ăl bâtrân de 51 de ani ,ARMANNI , CATTANI -2 ÎNTR-UNUL,ieșit la 48 care fusese și prin minister vreo 5 , deci în total vreo 13 la Judecătorie . A ridicat o problemă pertinentă: Că se săturase să soluționeze cam jumate din dosare cu OBECT : „Conducere AUTO fără permis„, ca ăia din BD – la munte și la mare „și s- a retras la o pensie binemeritată .Musiu magistratu , te vaiți la unul care conduce o Colonie cu permis de la Poliția #maidaneză , iar dacă ai judecat acele dosare grele , îți meriți pensia specială , nu te mai consuma .
cineva sa conteste filmarea cu Vanghelie?
Atunci sa platiti voi banii ciorditi de el, nuu?
Procurorii pot fi asimilați magistraților doar în state eșuate precum Republica Securistică România. Asta nu-i deranjează pe „marii” luptători pentru o justiție corectă. Cât tupeu aveți în voi?!
Savonea-actualul bau bau ai securicilor îmbrăcați roba- au întrat în fibrilații Acum s-u dus la nicusorul meu și al lor sa se vaite ca prostituția din justiție se datorează lu savonea Ca sa nu se deconspire ca securache cât de mulți e au trimis doar 20 buc dintre ei toți cu ricorderul în suflet PS Ce bine ar fi ca la justitie sa se pună tot un userit sorosist ricorder ca să insănătoși justitia Un danilet proaspăt reabilitat ar fi foarte bun
Nu va mai saturari de cenzura invatata la turnatorii de la UBB Cluuuuj !
GALGAAAARA !…Multa GALGAAAARA de „2 bani” cu Nicusor Dar !.
Vraja marii! De ce nu se face justiție cu jurați că în USA?
Savonea a fost transformați de către Micu și sclavii săi în Bau – Bau deoarece aceasta a solicitat imperios prezentarea listelor cu magistrații semnatari ai angajamentelor de colaborare cu sistemul . Și nu vor scăpa . Aceasta înseamnă asanarea justiției ! Mulți stau ca pisica în fierărie . Vreo 4.000 ! (editat)
Au idei bune trotinetiștii! Dupǎ „referendumul pe CSM” așteptǎm și „tribunalul poporului”.
De-abia aștept! Confom bunei traditii a Revolutiei franceze, #eezistentii lui Sorosh-USR, sa isi taie și căpățânile între ei, pe model Robespierre&Comp. Sa nu uite, sa nu ii neglijeze nici pe ziariștii globalismului, pe influenceri!
au semnat 1000 de magistrati s au prezentat 20 plus 20.!!!!!!!!!! unde-s avocatii sau ei nu fac justitie ci doar procurorii, judecatorii si politrucii usr??
Daca CSM se uita in jur la alte meserii pentru orientare profesionala si constata nevinovata cu ochi umeziti de inocenta ca altii nu au referendum, atunci sa preia si pensiile si salariile micsorate ale acestora caci incadrarea era ca magistratii sunt „altceva”. Daca CSM au iesit din gradina lor sa rupa o ramurica, nu pot apoi sa fuga cu ea. Raman ceilalti fara ramurica. :)
Prin declarațiile sale președintele arată dezbinarea arhicunoscută din interiorul puterii a treia care numai zeiței Justiția nu se supun.. Prescripția, tergiversarea și ‘fapta nu există’ vor râmâne ‘piese de rezistență’. Off-topic: câte procese câștigă avocatul, soț/soție al unui înalt judecător, să fie 99% ca-n reclame?
Problema la noi e că, noi votam pe cineva în număr mare și conduce guvernul cineva cu număr mic de votanți in spate! Alianțe toxice! De la Iliescu încoace au condus alții la vârf și dezastrul din toate sectoarele societății se observă cu ochiul liber! Fiecare pentru el!
de la o vreme, la cotidianul, e concurs de titluri penibile. gurnalistii lu’ peste prajit.
Ajung 1000 spitale Bălăceanca, pentru tratarea sugeranistilor români?Nu cred!Asta e adevărata problema.
Ajung 1000 spitale Bălăceanca, pentru tratarea cancerului suveranist?Nu cred!
Când îl arestează pe (editat) Georgescu?Până atunci țara asta nu va avea liniște.
Fără frică de abuLia, magistrații curajosi, poate și cinstiți, poate si responsabili, vor merge la Cotroceni si ne va convinge, poate, că CSM chiar este Casta Sordida a Mafiotilor și că, din această cauza, putreziciunea morală din padurea AdorMita, protejata cu strășnicie de scafarLia, s-a intins ca apa Nilului.
Prin declarațiile sale președintele arată dezbinare din interiorul puterii a treia care numai zeiței Justiția nu se supun.. Off-topic: câte procese câștigă avocatul, soț/soție al unui înalt judecător, să fie 99% ca-n reclame?
Gloata infractionala se arată la față în frunte cu ilegalul plantat la Cotroceni și pe continuitate se merge cu ilegalitățile in Romania?! Au consumat câteva role de hârtie igienică devenite maculatura depozitate în mâinile infractorului de la Cotroceni care nu a respectat, nu respecta și nu vrea respectarea legislației românești și nici a Constituției României! Sa fim serioși, când au respectat legea din si in Romania USR -istii?! Totul strict pe dedicații!
O pereche de blugi (la doi , și o banană , s-o imparta-n doi , o trotineta simplă , tot la doi ) și……. undea dus mutu iapa…. să vină când va curge apa in sus spre barajul Vidraru …