Situaţie incredibilă: Aduse ţară şi înmormântate în secret

Femeia de 80 de ani din comuna Borșa, județul Maramureș, primul cetățean român care a murit de coronavirus, în Italia, a fost adusă în țară de membrii familiei, alături de sora sa, de asemenea decedată, fără știrea autorităților române. Cele două au fost înmormântate fără preot.

Primarul comunei Borșa, Sorin Timiș, a declarat că transportul avea acte perfect legale obținute de la statul italian, care au permis să fie duse sicriele sigilate până în Borșa.

„Familia femeii de 80 de ani din Borșa, care a decedat în Italia confirmată cu coronavirus, a decis să aducă în țară, pe cont propriu, sicriul cu trupul neînsuflețit al acesteia și al surorii sale de 75 de ani, pe care a îngrijit-o. Cele două sicrie au ajuns joi la Borșa, aduse de o firmă de transport de pompe funebre din comună, iar femeile au fost îngropate în cimitir fără preot. Transportul avea acte perfect legale obținute de la statul italian, care au permis să fie duse sicriele sigilate până în Borșa. Autoritățile române nu au știut nimic despre aducerea acestor sicrie în țară”, a spus Timiș.

Potrivit acestuia, principalul vinovat în acest caz este statul italian care nu ar fi trebuit să aprobe repatrierea celor două sicrie în România

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă, a declarat, la rândul său corespondentului MEDIAFAX că transportul mortuar a ajuns, joi, în punctul de frontieră de la Petea și i s-a permis intrarea în țară în condițiile în care toate actele emise de autoritățile italiene – autorizații și pașapoartele mortuare, avize de transport și identificare, erau în ordine.

„Mașina cu cele două sicrie sigilate a fost însoțită de poliție și jandarmi până la Borșa. Nimeni nu a știu nimic despre acel transport, nicio autoritate, nici DSP, nici Prefectura, familia a fost cea care a decis să aducă sicriele în țară pe cont propriu cu o firmă de pompe funebre din Borșa, fără să anunțe pe nimeni”, a spus Bucă.

Acesta a precizat că mașina respectivă de transport mortuar a fost dezinfectată, iar șoferul a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

„Înhumarea a fost fără preot și cu un singur membru de familie prezent. Tot ce s-a folosit la cimitir în procesul de înhumare, cazmale, frânghii, a rămas în groapă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat în 14 martie că un român aflat în Italia a murit din cauza Covid-19. Primarul comunei Borşa, judeţul Maramureş, Sorin Timiş, a declarat tot atunci pentru MEDIAFAX că femeia moartă din Italia de coronovirus avea 80 de ani. Femeia se afla în Italia pentru a-şi îngriji sora în vârstă de 75 de ani, care suferă de o boală incurabilă.

„Sora ei a murit cu două zile înainte de cancer, iar ea a murit la spitalul din Monza, regiunea Lombardia”, a spus Sorin Timiş.
Sorin Timiș anunța pe pagina sa de Facebook că femeia de 80 de ani şi sora ei, nu vor fi aduse în ţară, deoarece statul român nu permite în acest moment repatrierea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Va mira ca oamenii isi aduc mortii in propria tara? Sunt deacord dintrun punct de vedere: au groapa in cimitir, cotizatie la casa de batrani pentru cele necesare in urma decesului asigurate! Cat despre afacetile popesti ortodoxe la fel cu raspandirea bolii nu sunt deacord dar sa nu uitam ca, femeia a decedat si dupa a fost bagata la 2 metri sub pamant, deci: raspandire coro..nu e motiv de criza! Nu sunt deacord total cu interesul ZERO al oricarui guvern pentru cetatenii de oriunde ar fi! De cativa ani, tot scriu de statisticile privind varsta care conteaza in aproape orice: 16-49 ani, restul canci! Doar la urne daca mai conteaza dar suntem digitalizati si tableta poate inlocui cu brio orice??! Ia sa vedem ce mai creioneaza INS-ul privind numarul celor vii pe liste ca numar! Poate creste numarul peste 20 milioane rotunjit?!

  2. Care e problema, dacă s-au luat toate măsurile? Mai gravă e situația la cei care s-au flendurat prin lume și au infestat zeci de persoane. Bietele femei nici măcar de un preot sa le facă slujba religioasa nu au avut parte. Asta e știre?Unde era sa le înmormânteze în Italia?

  3. Ca la inmormintare a fost prezent un singur membru al familiei mai inteleg (probabil ca restul sint plecati toti „afara”) dar ca preotul n-a fost prezent … ?!? Indiferent de religia lor (poate ca in zona nu sint predominanti ortodocsii, nu stiu …) prezenta unui preot, popa, pastor, etc era absolut necesara ! Ii inteleg posibila panica (paranoica) a individului, dar nu risca mare lucru daca respecta toate consemnele de securitate sanitara … si in plus cele doua femei nu cred ca erau nici sinucigase nici sataniste, asa ca preotul sa poata refuza indreptatit prezenta sa ! Rusine !! mai ales ca acum doua zile am citit cu totii articolul cu impartasania (actiune, scuzati-ma, deplorabila si chiar inconstienta in conditile actuale !)

  4. Mortul inchis in sicriu si bagat la 2 m sub pamant nu face niciun rau. Mai rau au facut diasporenii care s-au asezat la coada de 3 ori in 3 zile sa-si voteze conducatorul iubit si care acum ne aduc moartea si organele ii lasa liberi sa zburde in libertate si sa omoare oameni nevinovati! Huuuuo Mircea Badea!

  5. Cum nu au stiut autoritatile (DSP, Prefectura,etc), de vreme ce masina a fost insotita de la frontiera pana la cimitir de jandarmi si politisti ? Vorba lui Celentano si Firicel (Las Fierbinti, RO): „Bai, esti prost ? Bai, esti nebun ?”

  6. Cum? Adusera mortu’ pe ascuns in tara?
    Foarte bine. Pentru O Romanie Nor…. stiti voi.

  7. In China au fost incinerate…Intr-un articol se discuta de convoaiele militare din Italia…tot pt incinerare…Iar unii comenteaza:
    „Care-i problema”? Poate azi nu, dar peste 7 ani, dupa traditie…poate fi…sau poate este si acum de China si Italia au hotarat incinerarea…

  8. Popa Japca,Legea nr.102/2014(art.16),cu privire la cimitirele,crematoriile umane si serviciile funerare din Romania,specifica urmatoarele:„Inmormantarea poate fi religioasa,laica(fara popa!),precedata sau nu de incinerare…„ In conditiile actuale(criza coronavirusului)se putea excepta exprimarea vointei exprimate in timpul vietii de catre persoana decedata…In mod sigur,aceasta(persoana decedata)ar fi acceptat chiar si modul de a fi inmormantata fara popa dar sa fie adusa acasa!Autoritatile italiene au procedat corect ,asigurand transportul sicriului sigilat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.