Mall-ul Park Lake din București a fost evacuat, sâmbătă după-amiază, în urma unui apel telefonic prin care a fost anunţată amplasarea mai multor bombe în incinta centrului comercial.
Update: Alarma s-a dovedit falsă, poliţiştii terminând verificările după aproximativ patru ore de la primirea apelului la 112.
Update: Evacuarea celor circa o mie de oameni care se aflau în mall a durat aproximativ o oră deoarece au fost şi persoane care au refuzat să iasă din complex, spunându-le poliţiştilor că le strică sărbătorile, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur, citat de News.ro.
Chestionat de ce operaţiunea de evacuarea a durat atât de mult, respectiv aproximativ o oră, Bogdan Ghebaur a spus că poliţiştii au avut probleme cu unele persoane. „Au refuzat pe motiv că le stricăm sărbătorile. În cele din urmă, oamenii au înţeles şi au părăsit mall-ul. Atât de mult a durat să fie evacuate 1.000-1.200 de persoane”, a menționat purtătorul de cuvânt, precizând că începerea evacuării s-a dispus la aproximativ 10 minute de la primirea apelului la 112.
Poliţiştii continuau să facă verificări în mall, unde accesul era blocat. Totuşi, traficul a fost reluat pe bulevardul Liviu Rebreanu şi pe străduţele din jur, unde nu s-a putut circula timp de aproximativ o oră.
Bogdan Ghebaur a spus anterior că apelul a fost primit în jurul orei 15.00, de la un bărbat care a anunţat că în incinta mall-ului Park Lake din Capitală au fost amplasate mai multe bombe.
„Poliția Capitalei a fost sesizată în jurul orei 15,00 de către o persoană care nu și-a declinat calitatea, a spus că a plantat mai multe bombe în mall-ul Park Lake, după care a închis. Din momentul efectuării apelului, la fața locului s-au deplasat polițiști de pe raza sectorului 3, care au început evacuarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.