Soldații ruși, stimulați cu premii: cât primesc dacă distrug tancuri

Ministerul rus al Apărării a publicat marţi o listă cu premiile în bani pe care le vor primi soldaţii ruşi care în conflictul din Ucraina reuşesc să distrugă arme ale trupelor ucrainene sau să neutralizeze mari efective ale acestora, recompense cuprinse între 50.000 şi 300.000 de ruble (între 800 şi 5.000 de euro), relatează agenţia EFE preluată de Agerpres.

Astfel, cei care distrug drone, transportoare blindate, sisteme antiaeriene S-300 sau lansatoare multiple de rachete ale armatei ucrainene vor primi 50.000 de ruble.

Recompensa creşte la 100.000 de ruble pentru soldaţii ruşi care distrug tancuri şi ajunge la maximul de 300.000 de ruble pentru doborârea avioanelor de luptă ucrainene.

Pentru soldaţii ruşi care-şi aduc contribuţia la scoaterea din luptă a unor mari efective ale trupelor ucrainene premiul este de până la 100.000 de ruble.

Iniţiativa Ministerului rus al Apărării se înscrie într-o serie de măsuri menite să crească moralul şi motivaţia trupelor ruse angajate în războiul din Ucraina.

Lipsa motivaţiei a avut o mare contribuţie la slaba perfomanţă a armatei ruse, care în primele zile ale invaziei începute pe 24 februarie a reuşit să ocupe teritorii ucrainene întinse, dar între timp a fost nevoită în faţa rezistenţei sau a contraofensivelor ucrainene să se retragă de pe mai multe fronturi, mai întâi din jurul capitalei Kiev, apoi din regiunea nord-estică Harkov şi recent din nordul provinciei sudice Herson.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Cat face 100.000 de ruble, $10 ? Stire falsa, la mijto ?

  2. Buna treaba. Vai de pielea lor dacă trebuie premiați ca să lupte.

  3. Razboiul din Ucraina este o creatie a NATO……Europa de Est, Romania sunt primele vinovate de acest Razboi….Politrucii romani NU au inteles ca trebuie sa scoata tara din NATO……Sa vedem daca e posibil sa iasa vreo tara din NATO…. Degeaba plang romanii civilii ucrainieni daca nu pricep ca sunt primii vinovati de suferinta ucrainienilor…..Rusii nu vor sa se bata direct cu ucrainienii, e de fapt un razboi civil, toti vorbesc ruseste.. De aceea in teren castiga uneori si Ucraina…..Ca sa evite bataia intre frati Rusia distruge infrastructura Ucrainei, cu foarte putine victime civile. …Daca ucrainienii nu vor sa stea in frig si intuneric nu au decat sa se rascoale impotriva lui Zelensky…Sa ceara Capitularea….Fara Capitulare NU exista negocieri de pace…Rusia nu si- a sacrificat 7.000 de soldati ca sa accepte altceva decat Capitularea Ucrainei….Dictatura Planetara Americana trebuie oprita….

  4. Și dacă distrug tractoare și omoară oameni în Polonia ce premiu primesc.

  5. Eu am facut armata la tancuri, la „TR” (sfirsitul anilor ’70) si in poligon la „Misu Babanu'” era cit pe ce sa infig un T55 cu teava intr-o transee … nu m-a premiat nimeni si am scapat ca „prin urechile acului” si de bulau …

  6. Cel mai râvnit premiu: o Lada alba fara Abs,fără aer condiționat și fără multe.La cat mai multe Lada(răposați).Pentru supremul act și cel mai rentabil in plan agricol: îngrășământ făcut din orci cu semințe in buzunar.

  7. Elena Popa….Sunt in NATO ca sa fac ce vrea muschiu meu !!!.Cred ca a fost o eroare tehnica sau o racheta antiracheta ucrainiana .. Pe de alta parte, de fapt polonezii merita cu varf si indesat rachete in cap pentruca sute si mii de rusi au fost omorati cu Armament trimis de Polonia…..Daca racheta viza un transport de rachete Himars in Ucraina?

  8. Dupa razboiul de independenta regele Carol I, nu s-a tinut de cuvant privind pamantul promis combatantilor din razboiul de independenta. Mai tarziu, Bratianu a promis si s-a tinut de cuvant sa acorde pamant veteranilor sau urmasilor celor cazuti in marele razboi de reintregire a tarii. Comunistii, dupa ce au intrat rusii in tara nu au mai dat pamant combatantilor. Acestia, intorsi de pe front, au fost impartiti in functie de frontul pe care au luptat, functie de apartenenta lor politica iar improprietarirea s-a facut rar si de forma.
    Astazi, intr-un razboi, soldatii sunt manati de patriotism sau de . . . bani.
    Asta fac rusii, caci tinerii rusi nu inteleg nimic din povestile batranilor despre marele razboi de aparare a tarii, cand ei combat pe pamanturi straine. Si atunci viata lor a inceput sa fie evaluata in ruble.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.