Femeia și Arta Sonia Roguska în colecția de pictură a Muzeului Minovici

Istoria artei e conturată fără îndoială de prezența dominatoare a sexului masculin.

Numeroase demersuri recente de recitirea istoriei culturale din perspectiva feminității au căutat să reabiliteze și să scoată din umbră imaginea creatoarei, demascând totodată mecanismele unei societăți conduse prin reguli patriarhale.

Să încercăm o vizită virtuală a colecțiilor muzeului Minovici din perspectiva rolului fecund al femeii, atât din poziția artistei culte cât și a „gospodinei” creatoare. Dincolo de muzeul autorului, dincolo de clădirea proiectată de arhitectul Cristofi Cerchez, se relevă rolul creator al femeii, cel mai bine valorificat în „Odaia miresei” precum și în creații precum țesăturile, covoarele, ouăle încondeiate etc. Nu e vorba în acest caz de o competiție, ci mai degrabă despre corectarea unei viziuni prin propunerea unui mod alternativ de privire, tematizat în funcție de gen. Astfel, aspectul feminității netăgăduite naște un discurs care deturnează cu totul felul în care privim muzeul în mod general.

Figura țărăncuței a căpătat în ochii oamenilor epocii – scriitori, artiști, chiar oameni de știință – un loc de căpătâi. Ea a devenit, sub influența sămănătorismului și a altor curente similare, un subiect predilect de reprezentare în literatură și artele vizuale, simbolizând un soi de alegorie a tinerei și moderne națiuni române. Chiar și pentru Mina Minovici, medic legist interesat de sociologia criminalului, țăranca a fost, prin cercetare științifică bazată pe date statistice reale, un model al societății. Țăranca, bună gospodină, nu comitea crime. Ajunsă la oraș însă, era coruptă de un mediu degradat. Din nou, perspectiva omului de știință o descria pe ea, femeia.

În această atmosferă încărcată cu descrieri ale rolurilor feminine din perspectiva sexului dominant, româncele au început să se afirme în domeniul artelor vizuale, activând adesea și pe tărâmul feminismului. Este și cazul Soniei Roguska (numele său e întâlnit și sub formula Roguski). Pictorița nu este o prezență bine cunoscută astăzi, fiind aproape uitată de istoria artei românești.

Sonia Roguska – câteva detalii ale biografiei artistice

Roguska se numără printre primele românce „pictore” – termen preferat în epocă de femei în detrimentul diminutivului „pictoriță”. Aflăm din surse culese din presa vremii că în primul sfert al secolului 20, artista a lucrat la Paris sub îndrumarea maeștrilor Lucien Simon și Minard. Puținele date cunoscute despre activitatea sa ne arată că Roguska participa încă din 1898 la Expoziția de belle-arte a societății pentru dezvoltarea artelor în România, „Ileana”. Ea a mai expus în cadrul Saloanelor Oficiale și alături de Tinerimea Artistică, organizând și expoziții personale în București.

Sonia Roguska a întreținut de altfel un contact încă nestudiat de specialiști cu „Asociația femeilor române“ înființate cu scopul protejării femeii în câmpul muncii. De altfel, în 1916 ea se alătura „Asociației artistelor pictore” în cadrul primei „expoziții feminine” organizate la Ateneul Român. A fost prezentă și la cea de-a patra expoziție a „Asociației artistelor pictori și sculptori” organizată la același sediu în 1925, alături de pictorițele Nina Arbore, Lucia Demetriad-Bălăcescu, Maria Ciurdea (Steurer), Risa Propst Kraid, Lucia Beller, Julietta Teodorini, Olga Greceanu, Rodica Maniu, Cecilia Cuțescu Storck, Maria Brateș Pillat, Nadia Bulighin-Grosmann și sculptorițele Esmée Gafencu și Milița Petrașcu.

Dumitru Karnabatt, poet, critic de artă și jurnalist cu viziuni conservatoare, vedea în proiectul expozițional din 1925 un „excesiv modernism”, asumat fără niciun fel de asimilare a noutății limbajelor moderne la stilul personal al artistelor. Modernismul artei era sondat de cronicar cu mare îndoială, sugerându-i mai degrabă snobism și șarlatanie. Mai mult, Karnabatt asocia ceea ce vedea drept o adoptare servilă a unor mișcări precum expresionismul, primitivismul sau cubismul cu moda! Că pictorițele ar fi rupt legătura cu vechile școli artistice dintr-un moft, pentru a fi la modă, este un punct de vedere absurd. Acesta este, de altfel, un ecou al gândirii estetice extrem de populare a arhitectului modernist Adolf Loos, în opera căruia femeia era descrisă ca având o slăbiciune pentru ornament comparabilă cu simțul estetic (sau lipsa acestuia) propriu omului primitiv.

Critica adusă Soniei de către Karnabatt se baza în special pe discrepanța între stilul în care se afirmase artista inițial și noua sa abordare plastică: „Sonia Roguska, pictora care ani de zile s-a înfățișat în expoziții într-o liniștită, obișnuită și cuminte rochie burgheză, în această expoziție etalează tapajul multicolor al unei arte ieșite din ultimul magazin de modă, cu tăietura și croiala după cel mai recent ziar de estetică. Contrastul este elocvent la d-ra Roguska, fiindcă expune de ani de zile, înfățișând-se în diverse costume de artă, care pe atunci erau și ele la modă, și va fi mâine evident și la alte femei artiste, care adoptă formulele estetice cu grație și ușurința ce se pune în aranjarea armoniei de culori a panglicilor”.

Tonul cronicii Ecaterinei Raicoviceanu (1873–1935), sub pseudonimul Fulmen, este însă cu totul diferit. Raicoviceanu, prima femeie ziarist din România și activistă feministă asociată pictorițelor Olga Greceanu și Lucia Dem. Bălăcescu în lupta pentru elevarea statutului femeii, saluta cu entuziasm expoziția. Pe Roguska o vedea drept o „artistă cu variate nuanțe” semnalând în același timp lucrarea „Bărci”, realizată „în tonalități simple și cu o atmosferă senină”.

Lucrarea prezentată în imagine, semnată de Sonia Roguska, face parte din colecția de pictură a Muzeului Nicolae Minovici și ne înfățișează o identitate feminină departe de idealizarea bucolică adesea întâlnită în portretistica epocii. Femeia matură, a cărei privire fixă denotă putere și hotărâre, e văzută din profil. Deși atitudinea sa e fixă, nu este și una contemplativă, ci seamănă mai degrabă cu o așteptare încordată. Ea poartă o cămașă țărănească, semn identitar al naționalității, iar reprezentarea acesteia nu se pierde în copia servilă a unor elemente de exotism local, fiind adoptată o redare cu tușe rapide, nervoase, tipice suflului modern.

Bibliografie selectivă:

3. a., „Expoziția de la Ateneu”, Dimineața, 5 noiembrie 1911, p. 3.
4. a., „Știri artistice”, Adevărul, 1913, p. 5.
5. a., „Știri artistice”, Dimineața, 31 ianuarie 1916, p. 4.
6. a., „Ultima oră”, Universul, 16 ian 1925, p. 7.

Fulmen, „A patra expoziție a artistelor pictore și sculptore”, Dimineața, 9 martie 1925, p. 3.

Fulmen, „Expoziția de pictura a d-nei Sonia Roguska”, Dimineața, februarie 1916, p. 3.

Iancu, Valentina, Egal. Arta și feminism în Romania modernă, Ed. Vellant, București, 2015.

Karnabatt, D., „Expoziția artistelor pictori și sculptori”, Rampa, 7 martie 1925, p. 1.

Rep., „De la asociația femeilor române”, Dimineața, 8 martie 1916, p. 4.

Mădălina Manolache, muzeograf Muzeul Nicolae Minovici, secția Antropologie Urbană, MMB

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.