Politica WTA privind sportivii transgen
Potrivit News.ro, regulile actuale ale WTA permit femeilor transgen să participe la competiții dacă și-au declarat sexul feminin de cel puțin patru ani. De asemenea, acestea trebuie să aibă un nivel scăzut de testosteron și să accepte testările medicale cerute.
Deciziile pot fi ajustate de la caz la caz de către directorul WTA.
Sabalenka: „Nu am nimic împotriva lor, dar au un avantaj enorm”
„Nu am nimic împotriva lor. Dar simt că ele au încă un avantaj enorm faţă de femei şi cred că nu este corect ca femeile să se înfrunte cu bărbaţi biologici”, a declarat Sabalenka într-un interviu acordat lui Piers Morgan.
Sportiva din Belarus, câștigătoare a patru titluri de Grand Slam, a adăugat că respectă munca femeilor din sport, dar consideră că diferențele biologice nu pot fi ignorate.
„Nu este corect. Femeia a muncit toată viaţa pentru a-şi atinge limita, iar apoi trebuie să se confrunte cu un bărbat, care este mult mai puternic din punct de vedere biologic, aşa că, pentru mine, nu sunt de acord cu astfel de lucruri în sport”, a spus Sabalenka.
Fostul finalist de la Wimbledon, Nick Kyrgios, este de acord cu opinia jucătoarei.
„Cred că a pus punctul pe i.”, a spus acesta.
Sabalenka şi Kyrgios urmează să se întâlnească pe 28 decembrie într-un meci demonstrativ numit „Bătălia sexelor”.