Statul de drept este o achiziție de talia istorică a domesticirii animalelor, dar, din păcate, intelectul actual îl înțelege abstractizant, fără să vadă că avem de-a face cu o domesticire a omului de către om.
Antimodernii n-au putut nici măcar să încerce a nega faptul că dreptatea înfăptuită prin statul de drept ar fi inferioară celei pe care o înfăptuia așa-zisul drept divin al monarhilor.
În fapt, abia cu statul de drept a fost întregită reflectarea Treimii în lume. Până la formatarea statului de drept, Treimea fusese descrisă prin tablouri așa-zicând digitale, bazate, așadar, doar pe două valori: iubirea și libertatea. Acum, în modernitate, avem trei valori într-una, iar acea una este dreptatea. Da, dreptatea cuprinde și iubirea, căci nu e de imaginat că poate fi găsită pe căile disprețului, aroganței ori urii. Da, dreptatea cuprinde și libertatea, și anume acea libertate care, o esență suprapolitică fiind, îndeamnă la eliberarea față de constrângerile puterilor lumești, dar și față de constrângerile puterilor spirituale.
Cine vrea libertate pentru om are a accepta că eliberarea față de constrângerile spirituale este primordial necesară dacă trebuie ca omul să fie cât de cât mai liber față de constrângerile puterilor lumești.
Spiritele care au creat dreptul statului de drept n-au mai vorbit într-un Rug Aprins. Ele au avut nevoie, spre a se putea identifica ușor cu vocea din flăcările Rugului de pe Sinai, să fie mai întâi eliberate de orice teamă inspirată de puterile spirituale. Era o decadență? Da, dar era una înălțătoare. Așa s-a petrecut Marea Inflexiune, care a determinat prima cădere în Sus a omului.
Din păcate, repet, intelectul abstractizant nu mai reușește să vadă concretețea legii. Când este preocupat cu adevărat de corporalitatea „legislativului” cosmo-spiritual, are a căuta necesitatea pe care, cândva, a găsit-o prin intermediul puterilor spirituale, dar, acum, are a o găsi prin propriile sale puteri. Acest fel de intelect are a-și da seama că prin libertatea lui „vorbește” acea necesitate și are a trăi drama de a recunoaște că îndoielile îi sunt mai mari decât certitudinile. Dar are la îndemână un criteriu: depășirea dualităților întru Treimic.
Cu adevărat eliberat are a fi intelectul de abstracțiuni abia atunci când găsește tripartiții peste tot: în ființa omului, în stat, în societate, în logică, în Logos.
În prezentul acestor clipe de istorie, dualitățile rescriu „logica” statului de drept într-un sens care nu e lipsit de intuiția Treimicului, ci lucrează împotriva lui în chip deliberat. Treimicul a îmbogățit prin științele tari domeniul logicii aristotelice (ori-ori) și a transformat-o în așa fel încât avem acum trei axiome: ori-ori, și-și, nici-nici.
Cu cât spiritul din lumea științelor tari se deschide tot mai mult spre acest Treimic de formă logică, cu atât mai abitir spiritul fals din lumea actuală a dreptului (care e și lumea politicului) ignoră căderea în Sus și se adâncește în abisul vechii Căderi. Așa se face că reușim, azi, să construim antirasism rasist și tot felul de relativisme culturale care nu-și pot conștientiza fundamentul absolutist.
Pericolul reprezentat de intelectul care nu vede necesitatea căderii sale în Sus (în Treimic) a lucrat chiar și în cel mai puternic dintre intelectele trecutului recent. Heidegger a transformat antisemitismul în antiiudaism (ceva de genul „spiritul distructiv a venit prin iudaism”). N-a reușit să vadă Marea Inflexiune care e reprezentată de statul de drept, o construcție a omului care s-a eliberat de zei pentru a le continua muncile de jos în Sus.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Statul de drept incepe sa para din ce in ce mai mult o utopie folosita de niste propagandisti sa prosteasca pe prosti. Trist…dar asta e realitatea in 2021 atat la noi cat si in alte tari. Alea „civilzate” unde nu poti sa intrii in cafenea fara certificat de vaccinare dar sute de mii de emigranti intra ilegal in tara ajutati chiar de „statul de drept”!