Situația românilor din Covasna, Harghita și Mureș a fost dezbătută la Universitatea de Vară Izvoru Mureșului.
În ultima zi a Universității de Vară Izvoru Mureșului (ediția XXI), dezbaterile s-au concentrat ”asupra situației românilor din zonele unde sunt minoritari în propria țară și de discriminarea la care sunt supuși, cu sprijinul tacit al statului din România”, potrivit unui comunicat transmis de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.
Dragoș Burghelia, președintele Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, a subliniat necesitatea stringentă de implementare a unor masuri de desegregare a comunităților din județele Covasna, Harghita si Mureș unde populatia maghiară si cea romana trăiesc vieti separate, studiaza in scoli separate si le sunt livrate narative diferite, aceste comunitati traind efectiv realități paralele, conform comunicatului. Acesta a evidențiat metodele maghiarilor de cucerire identitară pe care le folosesc în Transilvania. Intervențiile statului ungar în România nu sunt menite să îmbunătățească nivelul de trai al maghiarilor din țara noastră, ci doar să le ofere divertisment și alte elemente de soft power, prin investitii in valoare de sute de milioane de euro in sport, cultură si propagare a unor mesaje identitare menite să divizeze populația. De asemenea, acesta a afirmat că trăiesc peste 400.000 români în Harghita, Covasna și Mureș, din care 100.000 in judetele Covasna si Harghita, acestia suferind din cauza lipsei de reprezentare la nivel politic si administrativ. „Suntem victime ale divizării”, în timp ce maghiarii sunt uniți în jurul unui singur partid. Drept consecință, în municipiul Sfântu Gheorghe, pentru prima dată în istorie, nu există nici un consilier local român. Cu această ocazie, a precizat și necesitatea organizării alegerilor locale în două tururi.
Primarul comunei Voșlobeni a vorbit despre înapoierea din punct de vedere economic a județelor Harghita și Covasna, lucru care era o realitate și în anul 1904.
Profesorul Radu Baltasiu a semnalat faptul că „partidul etnic UDMR„ are aproximativ 10.000 de oameni în structurile administrative românești. Totodată, a evidențiat rolul Academiei Române, care este singurul loc unde cercetarea românească autentică încă supraviețuiește.
Profesorul Ioan Sabău-Pop a afirmat că statul din România nu mai are nicio autoritate. Când identificăm o problemă, să căutăm cauza în noi, sugerează domnul profesor. Partidele românești nu propun oameni de valoare, a continuat acesta.
Cercetătorul Alin Bulumac a prezentat o perspectivă istorică asupra românilor din interiorului arcului carpatic, conform revistei interbelice „Gazeta Ciucului”. Chiar și în urmă cu aproape o sută de ani românii se confruntau cu provocări legate de conviețuirea cu maghiarii. Drept model de înfrățire culturală se vorbea despre muzica lui Bela Bartok. Domnul Bulumac a conchis prelegerea spunând că avem nevoie de o gândire curat românească, a interesului românesc, întrucât „unitatea națională duce la unitatea sufletească”.
Sebastian Cucu, subprefectul județului Covasna, a subliniat faptul că sunt multe grupuri care doresc ca Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului să nu aibă loc. Pe marginea problemei retrocedărilor, acesta a precizat că numărul de hectare retrocedate este chiar mai mare decât teritoriul județului Covasna și că rezolvarea problemei nu se poate face fără a anula toate retrocedările de până în prezent.
Marius Obreja, fost senator al județului Covasna, a vorbit despre un manual de istorie a secuilor publicat în 2012, unde poporul român și istoria sa sunt profund denigrate. Manualul nu a primit niciun aviz din partea Ministerului Educației și conține grave lipsuri în ce privește rigoarea academică necesară în întocmirea unor astfel de manuale școlare.
Florentina Teacă, cercetător CESPE, a radiografiat situația monumentelor românești din județele Covasna și Harghita, 39 la număr, făcând și o incursiune prin istoria acestora în județele Harghita și Covasna. Există localități în care populația este eterogenă din punct de vedere etnic, în care raportul monumentelor maghiare față de cele românești este de 7 la 1. Un an de răscruce în istoria monumentelor românești este perioada 1940-1944, când s-au demalat masiv monumentele românești din Ardeal.
Drd. Samira Cîrlig a avertizat că frontiera românească cu Ungaria din județul Satu Mare se contractă încetul cu încetul, conform unui studiu realizat de CESPE în 2020. „Frontiera nu e doar o margine, ci un indicator al sănătății etno-politice”, a precizat cercetătoarea. Problema fundamentală identificată de aceasta este că statul maghiar se află într-o stare de cosuveranitate cu statul român la noi în țară, nu doar în teritoriile cu populație maghiară, ci chiar și la București, unde UDMR a fost în majoritatea guvernelor de după 1989.
Cosmin Iosub a făcut un apel la unitate în fața urgențelor istorice cu care se confruntă România, precizând și importanța ca românii să achiziționeze pământ în județele Harghita și Covasna.
E simplu! Problema de fond e slăbiciunea și retragerea statului roman. Statul maghiar și jmecherii care-l conduc doar profita de situație.
1. În zonele alea trăiesc foarte mulți secui. Pentru ei și ungurii din Cluj care vor să trăiască în HarCo sunt venetici. Zonele sunt sărace și pentru că nivelul de școlarizare e scăzut, dar și pentru că ,tradițional, oamenii din zonă s-au ocupat mai mult cu agricultura.
2 În Mureș, dacă nu mă înșel, există cele mai multe sate în care trăiesc numai români sau numai unguri. Căpoși și unii si alții că de-aia acolo s-a găsit teren fertil pentru conflictul de la începutul anilor 90 când s-au fugărit și s-au bătut ca fraierii prin oraș.
3 Dacă se vor face din nou școli mixte, ISJ să stea cu ochii pe profesori că de-acolo încep conflictele.
4Universitarii și academicienii să-și vadă de altceva că și ei sunt generatori de conflicte.
buna!
cine conduce România?
Niste persoane incompetente,corupte,trădătoare de țară ,SLUGI umile ale SUA si UE.
Nu au nicio viziune asupra nevoilor si direcției in care merge Romania.
Ei sunt detașați față de problemele cu care se confrulta țara.
„Amic(e)(o), ești IDIO(T)(OATA)!”
CUM?
Pur și Simplu.
DE CE?
DeDinCE scrii mereu AICI, cu Acribie de Elev Retardat, dar HARNIC.
De Când?
DeDin FATAREA-TI PreMatura…
păi, să le dea și românia la românii de acolo bani de distracție, să nu se mai plângă că ungurii primesc mai mult din ungaria.
Da , situația e crâncenă . Dar ce invocați acum e caduc, nu mai e de actualitate . AR FI FOST ACUM 15-20 de ani . Între timp AȚI ALES după un fanariot trădător bișnițar sperjur corcit , un neaoș neamț antiromân să vă scuipe în față . Despre ce STAT vorbiți ? În 30 de ani această țară a devenit pașalâc , Hospodaru- TAXIDAR pus de Portile de la Vianashington , Bruxel , Berlin etc. n-are decăt menirea de a pune și stânge BIRURI DE LA ROMÂNI ca să plâtească HARACIUL , care se DUBLEAZĂ an de an . Ce autoritate statală ai la BuKres ? Capugioaica e la Băneasa . Pune HOSPODAR pe robul PARPANGHEL sau pe aga arnăuților MAMULOS SLĂNINĂ. Ce treabă au ei cu ^honvezii că-l alungă pe crăișor nu numai din orașe dar și din conștiința iobagilor căpșunari ? Cel mult ar putea încinge ÎMPREUNĂ un ”ceardaș UNTOLD , pe la Moisei , Ip , Oarba de Mureș , Trăznea , TRĂZNI-I-AR DUMNEZEU!
Rezolva Coldea cu companionii prin metoda consultantei juridice și pupincuristice la stăpâni !
pe aratura Elena Popa1. Vorbesti din auzite. In alte tari maghiarii desi au tupeu nu sunt lasati sa-si afiseze stagul. Daca nu stii romaneste ai doua variante ramai pe loc sau pleci „la Ungaria”. Ca romanii nu au aceleasi drepturi de minoritari in HarCov asa cum au maghiarii in Mures si cei 1% de sasi in Sibiu de conduc totul pt ca in complexul de inferioritate ei sutele de mii se considera inferiori la o mana de nemti ca si cei ce l-au votat pe Iohannis de rasa superioara atat de superioara ca mii de ani au trait din razboaie si atat, poate nici mestesugari nu ajungeau daca fii lui Israel nu-i invata sa migaleasca si sa inteleaga cum functioneaza un scripete, o rotita la ceas…Azi sunt fuduli ca si cum ei au descoperit apa calda nu primul om salvat de foc in era glaciara.
pana nu-si spune parerea omul superior unguresc, marele urs, ma abtin de la alte comentarii.
Vina e a statului roman condus de tradatori
Hai hai, poate o puneți de.un măcel că e la moda acum!!!
Nu inteleg de ce acuzati unguri?Ungaria a investit un miliard de euro prin ceva ong(ca sa nu poată fi urmarit traseul banilor)in politicieni din Romania pentru a le adormi patriotismul .Dece credeti ca fsn nu reactioneaza la derapajele iredetistilor ?Dece credeti ca sunt actiuni impotriva romanescului din Transilvania (Oradea,Carei, Satu Mare, Cluj,Turda,Deva nemaivorbind de zonele unde au locuit secuii(am inteles ca mai sunt 40).Din pacate, serviciile din Romania , cred ca si ele au luat calea feseneului (psd pnl udmr pnt-cd minoritari)-a tradarii .