Bărbatul cunoscut ca ‘stegarul dac’, care s-a urcat, luni, într-un copac de la Arestul Central al Capitalei, s-a ales cu dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și violarea sediului profesional.
‘În urma sesizării din oficiu, de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, astăzi a fost pus în executare un mandat de aducere față de bărbatul în cauză, acesta fiind condus la audieri. De asemenea, în urma evenimentului în care acesta a escaladat un gard și a urcat în copac, având intenția de a manifesta public, a fost extinsă cercetarea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea sediului profesional’, anunță Biroul de presă al Poliției Capitalei.
Având în vedere că bărbatul pune în pericol atât siguranța sa, cât și a celorlalte persoane aflate în zonele incidente, a fost dispusă efectuarea de către medici a unei expertize psihiatrice, pentru a fi stabilit discernământul persoanei.
Cercetările sunt continuate de Secția 1 Poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și violarea sediului profesional, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Bărbatul cunoscut ca ‘stegarul dac’ s-a urcat luni într-un copac de la Arestul Central al Capitalei, iar o echipă de negociatori s-a deplasat la fața locului pentru a-l convinge să coboare.
În zonă s-au strâns, luni, mai mulți susținători ai lui Bogdan Peșchir, considerat principal finanțator al campaniei la prezidențiale pe TikTok a lui Călin Georgescu, care cer eliberarea lui.
‘Polițiștii Capitalei au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar fi urcat într-un copac aflat în zona Arestului Central al Poliției Capitalei, punând în pericol atât siguranța sa, cât și a celorlalte persoane care se aflau în trecere pe trotuarul din prelungirea gardului care împrejmuiește copacul respectiv. La fața locului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 58 de ani’, a informat Biroul de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).
Din primele verificări a rezultat că bărbatul a escaladat un gard exterior din plasă care se află la baza crengilor copacului respectiv, ceea ce i-a facilitat urcarea la înălțime.
În sprijin s-au deplasat și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, echipaje de jandarmi, dar și echipaje de prim-ajutor.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Romania, ca gradina a Maicii Domnului, este atat de binecuvantata de Cei de Sus incat pana si stagarii daci ne cresc noua in copaci……[Rumburak]