În urmă cu două luni, un jurnalist francez de dreapta începea un turneu național de lansare a cărții sale „Franța nu și-a spus ultimul cuvânt“. O carte naționalistă. Eric Zemmour este numele autorului său. Se vorbea despre o posibilă candidatură a lui la prezidențiale. Stăpânii profesioniști ai informațiilor știau deja că Zemmour va candida cu șanse mari să iasă pe locul doi în primul tur. Bătrânul Le Pen, tatăl Marinei, a declarat că va vota cu Zemmour.
Recent, Zemmour a depășit-o în sondaje pe Marine Le Pen și se află pe locul doi. Împreună au peste 30 la sută din simpatia francezilor. Niciun alt prezidențiabil nu adună atâta intenție de vot.
Previzibila ascensiune a lui Zemmour obliga Germania la o reacție. Alegerile au arătat, acolo, că riscul naționalist e mic. Mai ales două țări sunt susceptibile să se contamineze de la suveranismul francez: România și Polonia. În România, riscul ar fi anihilat dacă românii ar fi încurajați să voteze o modificare a Constituției spre a impune un regim parlamentar în locul celui semiprezidențial.
În septembrie, aici, la noi, a fost demis în mod provocator ministrul userist al justiției și am intrat într-o ciudată criză guvernamentală, din care ieșim, iată, cu o majoritate nouă, suficient de largă să poată modifica textul Constituției. Alegerea președintelui țării de către Parlament ar îndepărta o posibilă contagiune suveranistă în cazul în care Franța ar deveni un centru de iradiere zemmourian.
Polonia se teme de un „incident major”
În Polonia are loc, pe granița cu Belarus, o ciudată criză a emigranților. Premierul polonez învinovățește Kremlinul, dar numai pentru că nu vrea scandal diplomatic cu Germania. Interes real de destabilizare a Poloniei are mai ales Germania, în noul context zemmourian din Franța. Dacă ar ajunge să ceară ajutorul UE, Polonia ar fi, cu siguranță, obligată să-și anuleze poftele suveraniste și să garanteze revenirea sub autoritatea regulilor UE.
Aici, la noi, puțini analiști empatizează cu adevărat cu aceste reguli astfel încât să se poată pune în pielea birocrației de la Bruxelles, adică în mintea politicienilor de la Berlin. Dar noul context din Franța nu este privit ca la teatru de acești politicieni. Dacă nu ar preîntâmpina posibila contagiune zemmouriană, nu ar fi politicieni adevărați, ci maimuțe, cum sunt ai noștri.
Tevaura de doi bani ! Intreb pe oricine,ce va spune electoratul cand i se va cere sa renunte la alegerea directa,sub cuvant ca e mai buna cea pe care ar face-o Parlamentul,de departe cea mai putin apreciata autoritate de catre oamenii ce traiesc in aceasta tara.Nu mai spun ca,adeptii noii schimbari omit sa spuna ca alegerea parlamentara se face cu majoritati calificate,cum ar fi spre ex.2/3.Cum o realizezi,decat prin detestabile targuieli:nu se inteleg ei la desemnarea unui ministru,dar la cea privind pe seful statului.In Italia se ajunge,uneori chiar la 7 – 8 tururi de scrutin.In fine,in actuala Europa,deocamdata,nimeni nu a purces la asemenea reforma.Ba,dimpotriva,cehii au renuntat la alegerea parlamentara,in favoarea celei directe.