Luptă acerbă pentru putere

Tăriceanu: Statul paralel dinamitează obiectivele de dezvoltare durabilă ale României

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marți, că „statul paralel” dinamitează obiectivele de dezvoltare durabilă ale României, afirmând că ceea ce a început ca o luptă legitimă împotriva corupției s-a transformat într-o luptă acerbă pentru putere.

”Doresc să fac referire la cea mai importantă provocare pentru România, fără de care atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă nu poate fi posibilă. Este o provocare specifică României, care din păcate nu a scăpat definitiv de practicile specifice regimului comunist. Nu am cuprins această provocare în strategia din 2008 dintr-un motiv foarte simplu, pentru că nu mi-am imaginat că România nu s-a desprins definitiv de trecutul ei.

Mă refer la ceea ce vedem astăzi cu toții, anume <statul paralel>, statul ocult care pune sub semnul întrebării principiile democratice fundamentale, cum ar fi exercitarea puterii de către cetățeni, prin intermediul reprezentanților aleși prin vot, adică al Parlamentului, sau separația puterilor în stat sau ceea ce numim global statul de drept”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul unui eveniment despre revizuirea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României, desfășurat la Guvern.

El a mai spus că ”existența unui stat paralel dinamitează obiectivele de dezvoltare durabilă ale României” din cel puțin din două puncte de vedere.

”Mă refer în primul rând la abuzurile asupra cetățenilor și la nerespectarea drepturilor și libertăților acestora. Un stat în care cetățenii se tem, în care cetățenii sunt ascultați, în care oamenii de afaceri sunt obiectul unor anchete abuzive este un stat care, evident, descurajează inițiativa și blochează dezvoltarea.

În al doilea rând mă refer la încălcarea principiului separației puterilor în stat.

În ultimii ani constat o tendință îngrijorătoare de a se exercita presiuni nepermise asupra Parlamentului, cât și a Guvernului, prin metode, unele represive, deja cunoscute și validate – dosare fabricate, cătușe, încercări de compromitere prin justiție televizată, încarcerări nejustificate, folosirea <diviziei presă> a statului paralel și exemplele pot continua mult și bine. Ceea ce a început ca o luptă legitimă împotriva corupției s-a transformat într-o luptă acerbă pentru putere, într-o luptă uneori surdă, uneori oarbă, alteori la vedere, în care se încearcă acapararea puterii, dar prin metode nedemocratice și ilegitime”, a mai spus Tăriceanu.

Președintele Senatului a susținut că, în ultima perioadă, hotărâri ale Guvernului sunt anchetate de procurori, iar ”magistrații aflați în poziții de la vârful sistemului îndeamnă public să se folosească porice mijloace pentru a se reduce la tăcere parlamentari și pentru a bloca discutarea unor proiecte de lege, cum ar fi legile de reformă a Justiției”, condiții în care capacitatea Parlamentului și Guvernului de a-și exercita rolul prevăzut de Constituție este mult redus.

”Discuția despre politic publice și strategii guvernamentale pentru o dezvoltare durabilă devină fără obiect dacă cei care ar trebui să le adopte și să le pună în practică se tem că vor deveni și ei ținte sau, și mai rău, își văd inițiativele blocate”, a conchis președintele Senatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

13 Comentarii

  1. precum un alt cetatean(in alta gazeta) se declara membru al statului paralel, ma desconspir si eu: da, sunt membru al statului paralel cu al vostru, adica nu fur, nu mint, nu fac aranjamente pe sub masa,nu cumpar doctorate, deci nu fac nimic din ce iubiti voi.

    • Zaroni, si politicianul de pe vremuri caruia i-ai furat pseudonimul zicea ca nu fura. Nu bag mana-n foc ca nu furi, dar
      de mintit minti in mod diversionist si manipulezi. Esti o clona securista pe acest Forum, pentru ca nu ai aparut brusc
      in ultima vreme, anterior lansand comentarii la fel de scabroase sub alte pseudonime.Singurul adevar din spusele tale e
      ca te-ai deconspirat, dar o faci tot ca sa manipulezi pozand in sfant. Vrei sa zici cumva ca nu ti-e draga Lulutza care
      a furat doctoratul si Statul Securist Paralel a scos-o manjita doar 4%? Oricare om normal demisiona si-si cerea scuze chiar daca 4% erau procentele reale de PLAGIAT, dar nesimtitii se lipesc de scaune. Si-a scapat fratele si amantul/sot
      de dosare de coruptie de notorietate, pe politicienii Statului Securist Paralel, practicand in vazul lumii o activitate
      SELECTIVA. Instrument al Securitatii in crearea de majoritati. E o monstruozitate sa nu vezi 10 ani infractiuni sau sa
      le acoperi identificandu-le, pentru ca atunci cand primesti ordinul de lupta sa „descoperi” brusc infractiunile!!!

  2. Pentru dl Tariceanu, dezvoltarea durabila a Romaniei se traduce in ”intretinerea mostenitorilor fostului rege Mihai I care urmeaza sa mosteneasca o ”avere de peste 60 milioane de euro”, in timp ce ”copii bolnavi de cancer ai romanilor sunt condamanti la MOARTE”, parintii acestora fiind nevoiti sa apeleze la ”mila publica, SMS de 2 sau 3 euro”, daca se aduna din mila publica … mai au sansa sa-i poata trata in strainatate. Asta-i Romania pe care o dezvolta Tariceanu, un om cu 3 % in procente de vor, hotaraste condamnarea la moarte a copiilor romani bolnavi de cancer vis a vis de intretinerea ”fostei familii regale”, cun poate hotari un asemenea om ”soarta Romaniei ???., intrebati-va si INTREBATI-L !, nu dormiti pentru ca VIITORUL Romaniei inseamna copii nostri si ai vostri si nimic altceva sau altcineva.i

  3. In Romania nu au existat si nu exista politicieni de varf neafiliati Sistemului Securist. In consecinta nici cel care
    ne vorbeste nu a aparut din neant! Deasemenea, ca un argument suplimentar, in Parlament nu ajunge oricine care nu are
    un „sprijin” politic si financiar substantial imposibil de asigurat pe alte baze, intr-o tara controlata de Securitate.
    In concluzie, argumentul cu „sufragiile” care-l propulseaza pe un individ in Parlament nu are substanta in Romania.Aici
    guverneaza alte criterii si mecanisme. De aceea, trebuia sa-si recunoasca apartenenta la Statul Securist Paralel fara
    ca eventual sa o constientizeze.Nu a facut nimic sa il submineze, ba chiar l-a consolidat si cautionat sub Basescu.Din
    acest motive multi il contesta azi cand simtind pe propria piele metodele monstrului securist s-a decis a-l combate cu
    toata energia de care este capabil. Numai ca o face bajbaind si fara forta de a taia definitiv nodul gordian incepand
    cu Lulutza care s-a aflat in pixul ministrului sau pe care l-a propus de doua ori.A doua oara nu a tinut cont ca acest
    ministru, contrar evidentelor, nu considerase oportuna destituirea celei mai monstruoase unelte a Statului SECURIST…
    De ce nu ne vorbeste de Statul Securist, preferand titulatura de Stat Paralel???

  4. Vorbarie goala, d-atata „strategie de dezvoltare durabila” DUPA Aderarea Romaniei la UE la 1 Ianuarie 2017 din Romania au PLECAT peste 4 Milioane de Romani!
    Despre ce naiba „strategie de dezvoltare durabila” vorbeste acets impostor, cand iti pleaca 4 Milioane de Romani aiurea, numai ca sa scape de Coruptii din politica damboviteana!?
    Vorbaie, Taricene, ai dosar penal si toate vorbele tale sunt IMPOTRIVA DNA si a dnei Kovei!
    NU ne pacaliti, poate amaratii care voteaza PSD sa mai creada aburelile voastre!
    Succes DNA, la relaxare la Jilava cu penalii Dragnea si Tariceanu!

    • Fa, Lili, care-si mai zice si Ileana Rollason, pe langa celelalte pseudonime de acoperire securista. Romanii au plecat
      cotoroantza securista in cei 12 ani de cand hipopotamul in pantaloni de dama pe care-l aperi cu disperare se afla la
      conducerea acelora care sunt adevaratii responsabili de coruptia existenta pentru ca nu o combat radical, adica toti
      coruptii din toate partidele, dar si acelora carora le-a dresat dosare, au fost construite premeditat atacabile pentru
      ca interesa „circul” si nu recuperarea prejudiciilor. Daca cineva recunoaste ca tara a fost adusa la sapa de lemn in
      anii din urma, de ce aceiasi nu vor sa schimbe Sistemul care a girat dezastrul si oamenii responsabili. Trebuie sa fii
      un idiot/idioata sa nu vezi ca statul securist basist a ramas neatins dupa plecarea Tartorului. Iar daca recunosti ca
      acest Tartor a consolidat Statul Securist creat de Ilici Iliescu, de ce nu-i alaturi lor slugile scabroase care nu au
      plecat odata cu Tartorul care i-a numit si s-a batut ca un leu chior sa ii repuna in functii? Acum vedem motivul leului
      chior de renumire a Lulutzei hipopotam, scutirea sa de toate dosarele existente si nedeschiderea altora pentru multimea
      de infractiuni comise!!!

  5. ALDE-PSD au dreptate ! Este insa si vina lor pentru ca sunt ezitanti,nehotarati,indecisi in „lupta impotriva statului paralel” care,intr-adevar,afecteaza dezvoltarea durabila. Oricum ideea este ca nea cam iesit pe nas aceasta U.E.( cu acest Soros care manipuleaza la greu Bruxelles-ul) ! In foarte curand se va spune „N-O MAI VREM” !

    • Domnule ,esti paralel cu ceea ce se intampla in aceasta tara.Nu observi ca partidele au ajuns pepiniere de infractori,iar institutiile statului au fost parazitate si slabite de aceasta clica,deci ?

  6. Dacă Popescu Tăriceanu nu ar fi „racolat” așa de mulți băsiști și securiști ,la ALDE, considerați ca ar fi putut fi ceva mai „credibil”, lângă PSD ?

  7. Un om care are ca meserie de moderator imi tot anuleaza in mod abuziv si nejustificat comemntariile la gazeta Cotidianul , sa fie de capul lui … ! NU mai cenzurati comentariile mele fara nici un motiv !

  8. Mda, Tariceanu … 4 % din votul romanilor, nu ar trebui sa aiba voie sa vorbeasca in numele romanilor, ar trebui sa ”zaca intrun rand dinb spate al senatului.

    • Pt. „ali-bosorog”-ul. Ai ales un procent nereal care a facut cariera in Romania cand cu PLAGIATUL DE 4%, tot nereal, al
      „masco”-lei travestite, sefa coruptiei institutionalizate, de 12 ani fara intrerupere.A plagiat peste 40%, dar ciracii
      deplin conspirati din comisii au uitat sa adauge un Zero!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.