Teatrul ca un miracol

Îngropaţi-mă pe după plintă, un spectacol uluitor despre iubire

“(…) Trebuie să mergeţi la Teatrul Bulandra din Bucureşti, la Sala Izvor, de pe cheiul Dâmboviţei. Acolo, veţi putea vedea cum un regizor, de o vibraţie cu totul specială, a făcut un spectacol tulburător despre iubire. Şi despre iertare.

Un spectacol profund, care forează în interiorul tainic şi tăinuit al fiecăruia. Un spectacol care ne arată, secundă de secundă, ce este iubirea unui regizor faţă de actor şi cum creatorul se inventează la tot pasul ca cei de pe scenă să-i simtă tandreţea şi dăruirea.

Poţi să duci povestea numai dacă ştii să iubeşti şi dacă ştii să ierţi. Asta mi-a adus aminte Yura Kordonskiy şi echipa lui”, scria Marina Constantinescu.

O dramatizare de Yuriy Kordonskiy după romanul omonim de Pavel Sanaev în traducerea Maşei Dinescu.

“Un spectacol de o poezie şi de o duritate extreme, în acelaşi timp. Un spectacol care îi este dedicat Marianei Mihuţ, regizorul Yuriy Kordonskiy recunoscând că a dramatizat romanul lui Pavel Sanaev (publicat în 2003 în Rusia) având-o pe actriţă în minte.

Spectacolul e un tur de forţă pentru actriţa care, timp de aproape patru ore, magnetizează, ipostaziind scene de o dificultate extremă, cu fluctuaţii ale stărilor afective, de la monologuri la ţipete şi furii răscolitoare, de la frângeri de aduceri-aminte la prăbuşiri pe o margine de lacrimă”.

Yuriy Kordonskiy creează vizualizări ale situaţiilor detaşate de orice convenţie obişnuită. Originalitatea este un cuvânt banal pentru regia sa. Regizorul nu apelează în nici o scenă la efecte stridente, tratarea teatrală are întodeauna motivare solidă prin cuvânt.

Scenografia: Nina Brumuşilă. Light design: John Carr. Muzică şi sound design: George Marcu.

Copleşitoare, Mariana Mihuţ. Alături de ea, Marian Râlea, Claudiu Stănescu, Andreea Bibiri, Vlad Oancea, Valentin Popescu ş.a.

Măscăriciul, un omagiu adus actorului

Horaţiu Mălăele în Măscăriciul

Actorii sunt cuceritori şi prin măiestria jocului lor ţin sala cu respiraţia tăiată de emoţie. Rar la un spectacol se poate simţi liniştea tensionată a sălii în care publicul ascultă atent replica, dar şi izbucnirea aplauzelor spontane la scenă deschisă, pentru a răsplăti unele secvenţe. Maeştrii acestei performanţe sunt Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs. În orice rol îl întâlneşti pe Horaţiu Mălăele nu poţi decât să-l admiri. De astă dată însă, el s-a întrecut pe sine. A jonglat cu abilitate accentele comice cu cele dramatice, trecând dezinvolt de la râs la tristeţea lacrimii şi a conceput în complexitate personajul său, actorul Vasili Vasilici Svetlovidov, nefericit după 40 de ani de carieră. Descoperim în acest spectacol şi valoarea unui alt interpret, un actor senzaţional, Niculae Urs, în rolul sufleorului de o viaţă al lui Vasili. Relaţia dintre cei doi este migălos studiată, cu momente teatrale memorabile. Pentru creaţiile celor doi, nota zece pare prea mică.

“Spectacolul are un aspect general filmic, scenele sunt construite din imagini parcă desprinse din tablouri celebre, prin decorul funcţional, de excepţie al Ninei Brumuşilă şi costumele Adrianei Popa. […] Costumele, cu migală lucrate, au multe accesorii semnificative, de exemplu, mitenele lui Nikita, pantalonii lui Vasili etc. Şi pentru imaginea scenografică remarcată de public prin plastica sa desăvârşită, nota zece pare prea mică.

Măscăriciul este un eveniment teatral de suflet pentru orice spectator, chiar şi pentru acela care calcă rar prin teatre. Nu îl va putea uita multă vreme, îl va amuza copios, dar şi impresiona, privind altfel actorii şi viaţa lor. […] Măscăriciul rămâne o bijuterie de preţ”, scria Ileana Lucaciu.

Acest Svetlovidov este în interpretarea lui Mălăele un actor tot atât de mare pe cât este de cabotin. De ce? Pentru că o delicateţe înnăscută îl împiedică să fie sigur pe sine şi îl sileşte să se ia în râs. El este măscăriciul, adevăratul actor, iar cântecul său de lebădă este o arie a măscăriciului. Dar şi o lecţie de actorie pentru că Sufleorul, interpretat de Niculae Urs, care ştie pe dinafară nenumărate roluri, încălzit de vodcă, încearcă să le şi interpreteze.

Minunat fiecare, minunaţi ca parteneri unul pentru celălalt, Horaţiu Mălăele – într-o ipostază a vulnerabilităţii artistice mai puţin cunoscută – şi Niculae Urs – care face un rol de o mare delicateţe şi sensibilitate – Actorul şi Sufleorul, Svetlovidov şi Nikita Ivanîci privesc înapoi când cu mânie, când cu mândrie, când cu melancolie. […]

“Momente speciale, regizate şi interpretate cu mijloacele sensibilităţii, edificiu pe care este, de fapt, construit tot spectacolul. Între Shakespeare şi Cehov, între Lopahin şi Lear, un traseu pe care bufonul din el nu-l părăseşte pe Svetlovidov. Nici o clipă nu se dizolvă amestecul ciudat de la început, de sfârşit de lume şi început de alta, de spovedanie sinceră, totală, în care se poate privi înăuntru, adânc, până în cel mai mic cotlon. Ironie, autoironie, poante, ludic, râsu’ – plânsu’, iritare, gesturi de artişti, gesturi de beţivi, nostalgie, sentimentul devastator al inutilităţii ca artist şi om, iluzia că fără Svetlovidovi teatrul moare. Dispare. O iluzie însă, fără de care actorul nu se poate sui pe scenă”, comenta Marina Constantinescu.

Regia îi aparţine lui Horaţiu Mălăele. Decorul: Nina Brumuşilă. Costumele: Adriana Popa. Muzica: George Marcu. Dramatizarea după Cehov şi adaptarea scenică, Nicole Urs şi Horaţiu Mălăele.

Spectacolul poate fi vizionat pe scena Teatrului Bulandra, la Sala “Toma Caragiu”, sâmbătă şi duminică, la ora 19.00.

Nu rataţi spectacolul de la TNB, “Toţi fiii mei”

Victor Rebengiuc în Toţi fiii mei

“Toţi fiii mei”, piesa scrisă şi pusă în scenă în anul 1947, este cea care l-a propulsat pe Arthur Miller în atenţia publicului american şi a criticilor şi cea care i-a adus primul premiu “Tony”. Povestea, respectând regula tragediei greceşti de timp, spaţiu şi acţiune, este inspirată dintr-un fapt real, preluat de dramaturg din paginile unui ziar. Acţiunea se petrece în America, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, în sânul unei familii care a reuşit să se îmbogăţească, profitând de oportunităţile apărute. În casa Keller, dramele sunt însă adânci. Deciziile din timpul războiului au consecinţe tragice, trei ani şi jumătate mai târziu, asupra întregii familii.

“Toţi fiii mei” revine la Teatrul Naţional la peste jumătate de secol de la prima sa montare în România, în 1948. Din echipa de atunci au făcut parte Aura Buzescu, în rolul lui Katty Keller, şi Liviu Ciulei, care a semnat scenografia spectacolului. “Toţi fiii mei” este o recuperare a unui important text din dramaturgia americană, aproape necunoscut publicului român şi, cu siguranţă, un spectacol de succes.

Într-o perioadă când abundă extravaganţele regizorale fără substanţă, Ion Caramitru a ales calea adevărului scenic. Teatrul de autentică trăire şi-a demonstrat încă o dată capacitatea de a captiva şi de a emoţiona.

“În acest spectacol realizat de Ion Caramitru cu harul şi mintea lui ascuţită, un spectacol, aş zice, clasic, care nu forţează construcţia piesei, care nu distruge «strategia narativă» de dragul unei idei de «modernitate», Sanda Toma joacă rolul unei soţii, al unei mame chinuite de minciuna care o împinge la coborârea în infern. Aşadar, un rol foarte «gras» pentru o excepţională actriţă, al cărei har rarisim a fost «exploatat» în toate nuanţele lui de regizori de rang înalt”, scria Silvia Kerim.

Din distribuţia impresionantă amintim: Victor Rebengiuc, Sanda Toma, Dragoş Stemate, Costina Ciuciulică, Dorin Andone, Vivian Alivizache, Ioan Andrei Ionescu, Gavril Pătru, Irina Cojar, Petru Georoiu.

Scenografia este semnată de Dragoş Buhagiar. Muzica, Vlaicu Golcea.

Spectacolul poate fi vizionat în 17 februarie, ora 19.00, la Sala Mare a TNB.

Tom şi Jerry, în premieră

Teatrul Metropolis vă invită sâmbătă 16 şi duminică 17 februarie, la ora 19.00, la premiera spectacolului “Tom şi Jerry” de Rick Cleveland.

“În piesa lui Rick Cleveland miza nu e o bucată de caşcaval sau o farfurie cu lapte. Tom şi Jerry sunt oameni care omoară oameni. Singura asemănare cu desenele animate stă în situaţiile comice Tom şi Jerry. E o comedie extrem de neagră, la care o să râzi cu lacrimi. De crocodil”, afirmă Florin Piersic jr.

Este un spectacol ca un rock and roll, cu dialoguri extrem de vii.

În distribuţie, Florin Piersic jr., care semnează şi traducerea şi regia, Paul Ipate şi Laurenţiu Bănescu. Scenografia şi afişul – Tudor Prodan.

Light design – Cătălin Nicolescu.

“Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, un spectacol incitant

Ascensiunea lui Arturo Ui

Spectacolul Teatrului Odeon după piesa lui Bertolt Brecht este o comedie neagră cu elemente de cabaret. Într-o perioadă în care politicul sufocă prin agresivitate, înscenarea teatrală răspunde prin ironie, arătând că monştrii lumii politice nu sunt doar îngrozitori, dar şi extrem de ridicoli.

“Ascensiunea lui Arturo Ui” a fost scrisă în 1941 la Helsinki, în Finlanda, unde Brecht aştepta să emigreze în Statele Unite ale Americii.

Piesa de teatru este o parabolă satirică despre ascensiunea lui Hitler (concentrându-se pe perioada dintre anii 1929 – 1938).

Acţiunea este plasată în lumea gangsterilor din Chicago, personajele şi întâmplările având un corespondent real în Germania nazistă. Arturo Ui îl reprezintă pe Hitler, Ernesto Roma este Ernst Röhm, Giussepe Givola seamănă cu Joseph Goebbels, iar Dogsborough aminteşte de Paul von Hindenburg.

Prima montare a avut loc în 1959 la “Berliner Ensemble” şi s-a bucurat de un succes răsunător. Pe aceeaşi scenă a fost montată în 1995 o versiune a textului adaptată şi regizată de Heiner Müller, spectacol care se află şi astăzi în repertoriul celebrei companii din Berlin.

În 1963, textul a fost pus în scenă la Teatrul Giuleşti în regia lui Horea Popescu, scenografia lui Jules Perahim, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul titular. În acelaşi an, un alt mare actor, Ştefan Iordache, debuta cu personajul Arturo Ui pe scena Studioului Casandra.

Montarea continuă experienţe estetice radicale, “Portretul lui Dorian Gray”, “Hamletmachine”, “Epopeea lui Ghilgamesh” şi “Viaţa e vis”, realizate de Dragoş Galgoţiu în colaborare cu Andrei Both, Doina Levintza, Răzvan Mazilu şi actori importanţi ai Teatrului Odeon.

Regia este semnată de Dragoş Galgoţiu. Decorul, Andrei Both. Costumele, Doina Levintza. Coregrafia Răzvan Mazilu.

Din distribuţie: Ionel Mihăilescu, Dorina Lazăr, Vitalie Bantaş, Mircea Constantinescu, Mugur Arvunescu, Cătălina Mustaţă, Mircea N. Creţu, Anastasia Anton, Ana Maria Moldovan, Ionuţ Kivu ş.a.

Spectacolul este programat pentru duminică, la ora 1900, la Teatrul Odeon.

84 de ani de Teatru Radiofonic românesc!

Să ascultăm o poveste de viaţă cu Radu Beligan

Luni, 18 februarie 2013, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la o întâlnire de suflet.

La 18 februarie 1929, avea loc prima difuzare a unei producţii de teatru radiofonic, cu piesa „Ce ştia satul” de V. Al. Jan, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional din Bucureşti, Maria Filotti şi Romald Bulfinski… Reprezentaţia în direct se dovedea fără îndoială încărcată de emoţie şi de febrilitate, actorii interpretându-şi rolurile cu promptitudine şi mobilitate a jocului, iar efectele tehnice fiind realizate „pe viu”, cu grija de a împleti sugestiv vocile şi intervenţiile sonore care alcătuiau aşa-numita „culisă acustică”…

Noi vă propunem, la audiţia de la Ramada-Majestic, o altă montare a piesei “Ce ştia satul” de V. Al. Jan, varianta din anul 1979, în regia artistică a lui Paul Stratilat. Adaptarea radiofonică: Leonard Efremov. În distribuţie: Radu Beligan, Ileana Stana Ionescu, Ioana Casetti, Constantin Botez. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. George Buican.

La audiţie vor participa scriitori, oameni de teatru, jurnalişti, ascultători fideli şi, bineînţeles, echipa Teatrului Naţional Radiofonic! Publicul va primi CD-uri cu înregistrările spectacolelor „Ce ştia satul” de V. Al. Jan şi „Ion Valjan sau Fascinaţia Teatrului” – scenariu radiofonic de Michaela Gulea şi Magda Duţu, realizat, în anul 2012, în fluxul Biografii, memorii, în regia lui Petru Hadârcă.

Dacă Teatrul Naţional Radiofonic a ştiut să-şi atragă mari nume ale scenei româneşti, el a reuşit, totodată, să-şi creeze propriile personalităţi şi să-şi contureze propriul drum artistic… Aici au lucrat autori redutabili de scenarii radiofonice, aici piesa românească şi-a găsit totdeauna locul în repertorii, aici actorii au putut juca marile roluri visate, în care nu fuseseră distribuiţi pe scenă – şi tot aici s-au format individualităţi regizorale de marcă, practicându-şi profesia cu dăruire, împlinindu-şi vocaţia de a crea din sunete o întreagă lume, cu o desăvârşită atenţie la puterea de pătrundere emoţională a cuvântului rostit…

La fel cum Teatrul Naţional Radiofonic are cele mai bogate posibilităţi de a-şi crea spectacolele, de a-şi alege textele dramatice şi actorii, el este, în acelaşi timp, şi teatrul cu cel mai mare număr de spectatori, cu un public extrem de diversificat, chiar eterogen.

Audiţie plăcută şi LA MULŢI ANI Teatrului Naţional Radiofonic!