România trebuie să preia controlul asupra nesfârşitelor sale probleme cu corupţia, în condiţiile în care previziunile de creştere economică pentru anul viitor au fost revizuite în jos, la 1%, şi dat fiind că se anunţă noi măsuri de austeritate, atrage atenţia un articol publicat sâmbătă pe blogul „Eastern approaches”, afiliat prestigioasei publicaţii britanice The Economist.
Anchetarea judecătorilor corupţi nu este niciodată o chestiune uşoară. Dar, la presiunea Uniunii Europene, România a lansat o nouă serie de anchete care-i vizează pe magistraţi şi alte oficialităţi publice, scrie sursa citată, care avertizează: „Nu vă aşteptaţi la rezultate rapide”.
Publicaţia aminteşte că, recent, procurorii au percheziţionat o vilă aflată în proprietatea lui Corneliu Bîrsan, judecător român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. Gabriela Bîrsan este acuzată că a primit bijuterii, o excursie în Indonezia şi dreptul ca fiul ei să folosească gratuit un apartament situat în Paris în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare.
S-ar putea ca acest caz să nu ducă nicăieri, scrie The Economist, citat de Agerpres. Corneliu Bîrsan a invocat imunitatea diplomatică de care se bucură atât el în calitate de judecător la CEDO, cât şi membrii familiei sale. La rândul ei, CEDO şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la acţiunile procurorilor români.
Majoritatea cazurilor grave de corupţie din România sunt amânate ani la rând, adesea din motive neîntemeiate, mai arată sursa citată
Cu câteva săptămâni în urmă, eşecul României de a ţine sub control corupţia a costat ţara aderarea la spaţiul Schengen. Nimic nu se va schimba pe acest front, declară oficialităţi din ţări sceptice precum Finlanda şi Olanda, până când România – dar şi ţara vecină, Bulgaria, în tandem cu care a aderat la UE, în 2007 – nu-şi va face ordine în propria ogradă.
Totodată, cultura şpăgii le complică viaţa oamenilor de afaceri din România. Săptămâna trecută, Steven van Groningen, şeful Raiffeisen Bank Romania, s-a plâns că mediul de afaceri este „prea corupt”, ceea ce afectează investiţiile, dar şi reputaţia ţării pe plan internaţional.