Thrillerul saudit: vezi cele mai noi descoperiri!

Anchetatorii turci au descoperit luni un vehicul cu numere de înmatriculare diplomatice saudite abandonat într-o parcare din Istanbul, în cadrul anchetei privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulat, a informat presa turcă, relatează AFP.

Vehiculul seamănă cu o maşină observată în faţa Consulatului saudit în ziua dispariţiei jurnalistului disident Jamal Khashoggi. Vehiculul, marca Mercedes, a fost depistat în zona Sultangazi din Istanbul, au declarat surse citate de cotidianul Hürriyet. Potrivit agenţiei de ştiri Anadolu, anchetatorii au cerut consulatului general al Arabiei Saudite şi procuraturii din Istanbul permisiunea de a percheziţiona vehiculul.

Canalul de televiziune TRT a difuzat imagini cu parcarea înconjurată de un cordon de securitate al poliţiei, adăugând că vehiculul în cauză a fost abandonat în zilele care au urmat uciderii lui Khashoggi.

A fost publicată şi o fotografie a unui document pe care l-a prezentat ca fiind certificatul de înmatriculare al vehiculului şi care indică faptul că maşina marca Mercedes-Benz este înregistrată la consulatul Arabiei Saudite.

Acelaşi post a adăugat că anchetatorii au obţinut înregistrări video cu un alt vehicul diplomatic saudit care s-a oprit timp de câteva minute în aceeaşi parcare în zilele care au urmat asasinării lui Khashoggi.

Uciderea jurnalistului saudit în consulatul ţării sale la Istanbul a fost ”sălbatic planificată”, a declarat luni un oficial turc de rang înalt, adăugând că s-au depus ”eforturi semnificative” în vederea ascunderii crimei, relatează AFP.

”Ne aflăm în faţa unei situaţii care a fost sălbatic planificată, iar eforturi semnificative au fost depuse pentru a ascunde” această crimă, a declarat, într-o conferinţă de presă, la Ankara, un purtător de cuvânt al partidului de la putere Omer Celik.

”Este o crimă extrem de complexă. Sper că toate elementele vor fi scoase la lumină şi că cei vonovaţi vor fi pedepsiţi, astfel încât acest gen de lucruri să nu-i mai treacă nimănui prin minte”, a mai spus acesta.

Un ofițer de informații saudit ar fi ieșit din consulat îmbrăcat în hainele jurnalistului ucis, care ar fi fost tranșat în mai multe bucăți.

Între timp, utorităţile turce au plasat-o sub protecţia permanentă a poliţiei pe logodnica jurnalistului saudit asasinat Jamal Khashoggi, transmite Reuters, preluând o ştire a agenţiei Anadolu.

Biroul guvernatorului din Istanbul a plasat-o pe Hatice Cengiz, cetăţeană turcă, sub protecţia poliţiei 24 de ore din 24.

După ce Arabia Saudită a confirmat moartea jurnalistului, logodnica acestuia a scris în limba arabă, pe Twitter: ”Ţi-au luat trupul din această lume, dar zâmbetul tău minunat va rămâne pentru totdeauna în lumea mea”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

1 Comentariu

  1. mi se pare mie sau ma insel, in spatele omului politic exista o biblioteca si acolo zaresc *Minima moralia*? o fi a lui Andrei Plesu sau a lui Adorno?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.