Țiriac, în L’Equipe: tenisul, un sport tot mai trucat  

Țiriac: În ziua în care WADA a acceptat prima așa-numită excepție ‘AUT atunci înșelăciunea a fost complet legalizată.

Țiriac, în L’Equipe: tenisul, un sport tot mai trucat  

Țiriac: În ziua în care WADA a acceptat prima așa-numită excepție ‘AUT atunci înșelăciunea a fost complet legalizată.

 Așa cum era de așteptat, decizia agenției antidopaj, WADA, de a stabili o înțelegere cu liderul mondial ATP, italianul Jannik Sinner, pentru o suspendare pe trei luni pentru dopaj, continuă să facă uriașe valuri printre cei implicați în fenomenul tenisului la nivel mondial.

 

Nume sonore dintre jucători sau antrenori și, de asemenea, din rândul jurnaliștilor sportivi, specializați pe sportul alb, au condamnat vehement decizia, comparând-o imediat cu situația Simonei Halep, căreia nu i s-a propus nici o înțelegere după ce a fost depistată pozitiv la US Open acum trei ani.

Magnatul român Ion Țiriac a luat și el atitudine fermă și toate gândurile sale au fost exprimate într-o scrisoare deschisă publicată de cotidianul francez L’Equipe, miliardarul din Brașov fiind gata să investească bani serioși pentru ca activitatea antidoping să devină una cu adevărat responsabilă pentru sănătatea sportivilor și pentru imaginea unui sport îndrăgit dar prea pătat în ultima vreme.

„În ziua în care WADA a acceptat prima așa-numită excepție «AUT» (Autorizații de uz terapeutic), pentru ca un atlet să ia substanțe incluse pe lista neagră, atunci înșelăciunea a fost complet legalizată. Sistemul s-a prăbușit. Sunt mii de sportivi, și probabil sute în sportul meu, tenisul, care au până la 14 sau 15 excepții și încă nu au fost testați pozitiv.

Înșeli sportul, te înșeli pe tine însuți, înșeli alți concurenți și înșeli publicul. Jocul este trucat, prieteni, și trucat adânc. Unde se duce sportul astăzi? Nimeni nu știe! Dacă permitem aceste ‘AUT’ care pot oferi un avantaj de 10-20-30% unui jucător față de concurentul său, care sunt șansele adversarului?

Care este realitatea pe care o vede privitorul? Cum se va antrena mâine jucătorul ‘curat’ după înfrângere pentru a se îmbunătăți?”

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. „Cum se va antrena mâine jucătorul ‘curat’ după înfrângere pentru a se îmbunătăți?” întreabǎ Țiriac. Simplu: fiecare jucǎtor va cǎuta un medic care sǎ-i prescrie ce trebuie, sub masca legalitǎții. Iar sportul va fi o competiție în care vor câștiga cei mai buni medici și avocați. Dar pentru public va fi bine, fiindcǎ ne intereseazǎ doar show-ul: sǎ fie tot mai spectaculos. Și pe industria sportului doar banii conteazǎ. Cel mai corect ar fi sǎ scoatǎ complet orice restricție și sǎ se dopeze cât vor, cu orice.

  2. E frustrat, că pupila lui trișoare de la Karadeniz a fost scoasă din țirkuit (pe-bună-dreptate, și ar fi trebuit cu o pedeapsă de 8 ani cît rezulta din dosar, ca să-i sperie pe cei care ar mai vrea să încerce! așa, pedeapsa redusă la 9 luni de șpăguiții lui de la T.A.S. va duce situația exact către ce critică acum mustăciosul! efectul potențial educativ al pedepsei pentru maki’ a fost anulat chiar de el, ipocritul).
    Trebuia să fie atît de vehement (normal că A PLĂTIT ca să-i apară în l’Equipe scrisoarea asta kîntek-dă-lebădă) la J.O. dîn Australia, cînd el era președintele komitetului olimpik dă la Bukale. Da’ atunci s-a ascuns dupe dejet, ca să nu-și șubrezească influența personală în C.I.O., deci PENTRU INTERESE PERSONALE a sacrificat-o pe gimnastă. Aia a pierdut medalia de aur pentru niște picători în nas (chiar și dacă ar fost mai mult, par igzamplu, ați constatat voi vre-odată că ați devenit mari atleți olimpici după ce, gripați, v-ați desfundat nasu’?), în timp ce trișoarea maki’ a fost re-primită, DATORITĂ LUI, să joace în continuare în turneele W.T.A. Aaaaa, că aia nu mai poate acum, că înainte tot timpul a luat stimulente ilegale ca să obțină biștarii la turnee, asta e o altă mîncare dă guvid dă Köstendje.

  3. Absolut OATE meciurile in orice sport sunt aranjamente de bani intre marotele stapanilor. Rocada talhariilor de bani la nivel mondial, in toate domeniile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.