
Recorder a săpat în trecutul premierului Marcel Ciolacu și a descoperit, printre altele, că prim-ministrul actual a solicitat și a primit locuintă socială, deși el locuia deja într-un apartament cumpărat de părinții săi. Nu este singurul semn de întrebare din trecutul lui Ciolacu.
De un an, România are un premier cu aspirații de președinte, dar cu un CV mai mult decât subțire. Noutatea e că până și această biografie a sa, afișată pe site-ul Guvernului, e cosmetizată șmecherește pentru a se apropia, cât de puțin, de exigențele unor funcții atât de înalte, notează publicația.
- Una dintre cele mai flagrante încercări de fardare a trecutului lui Marcel Ciolacu e falsul legat de primul loc de muncă. Aici, premierul susține public că ar fi lucrat într-o mare întreprindere bucureșteană. De fapt, în 1989, era muncitor necalificat la o cooperativă meșteșugărească din Buzău.
- În anii ’90, l-am găsit deopotrivă în postura de finanțator de top al partidului, dar și de protejat social, care pretinde și obține astfel o casă de la primărie.
- Apoi, se prezintă vag ca „antreprenor, administrator și asociat” la mai multe companii private. În realitate, era un afacerist și un politician local minor. Totuși, un jongler abil care, după paravanul unor buticuri din piață, își folosea funcțiile publice pentru a face bani privați. Două episoade sunt și azi relevante: parteneriatul cu OMV din anii 2000 și afacerea unei păduri defrișate, luate de la stat, pe terenul căreia s-a ridicat între timp magazinul Dedeman din Buzău.
- (…) nepotrivirea și mai flagrantă în care îl găsim în 1996 e aceea între ipostaza de finanțator de partid și cea de tânăr protejat social în care cere casă de la primărie. Roxana și Marcel Ciolacu se cunosc în ultimii ani de liceu și se căsătoresc în noiembrie 1991. La început, stau cu părinții. La trei ani după nunta lor, în 1994, tatăl Ion Ciolacu cumpără însă un al doilea apartament pe numele său – două camere într-un bloc de patru etaje în care tinerii Roxana și Marcel se mută. Apartamentul din cartierul Viitorului costă 500.000 de lei, iar familia Ciolacu, care avea deja mici afaceri în piață, îi plătește pe loc. Aici li se naște copilul, aici își cunună vecinii și aici rămân până când, mult mai înstăriți deja, își construiesc o vilă pe strada Speranței. Și totuși, în ziua învestirii la Palatul Victoria, Marcel Ciolacu face câteva mărturisiri publice despre trecutul său în evidentă contradicție cu realitatea: „Nu am cerut niciodată bani de la părinții mei. Am mers pe zona privată. Am lucrat la o companie româno-israeliană de import-export, ca angajat, am lucrat și ca muncitor la Electronica Industrială, după care mi-am făcut propria companie. După ce mi-am cumpărat toată concurența din jur, după șapte ani, când a și apărut copilul și ne-am luat un apartament cu două camere pe strada Viitorului și-am avut și norocul să ne închidem balconul, m-am hotărât că m-am plictisit să fac afaceri. Am intrat în administrația locală.” În realitate, independentul antreprenor Ciolacu a locuit ani buni într-o casă pe numele părinților, iar asta i-a adus noi beneficii de la stat. Astfel, situația sa locativă din anul 1996 nu-l împiedică să pretindă, din postura de tânăr familist fără locuință pe numele său, revoluționar pe deasupra, și o casă de la primărie. Drept urmare, pe 4 octombrie 1996, primește cu chirie de la Regia Autonomă Municipală (RAM) o casă la curte cu două camere și o bucătărie, pe strada Bucegi, în zona centrală a Buzăului. Deși, după legea prin care a fost încredințată casa, la o chirie infimă, familia Ciolacu ar fi putut să o primească numai dacă demonstra că trăiește la acel moment în „condiții grele de locuit”. În 1999, Marcel Ciolacu cumpără această proprietate plătind echivalentul a 1.100 de euro. Ani mai târziu, presa locală confirmă că primăria nu a avut vreodată criterii clare după care să fi împărțit casele statului. Cert e că selecția pretendenților i-a revenit în toți acei ani unei Comisii de Protecție Socială. Ceea ce face, implicit, din Marcel Ciolacu un protejat al acelor vremuri. Casa de pe strada Bucegi apare și azi în declarația de avere a premierului. De la primărie, Marcel Ciolacu se alege, așadar, cu o casă și cu cinci spații comerciale în proprietate. Lista beneficiilor personale merge însă mai departe, cu alte favoruri obținute pe baza certificatului de revoluționar.
Nu mergeti dupa fenta diversionistilor cautand politicieni cu pedigree. Criteriile de promovare intr-o colonie sunt tradarea, ticalosia, nesimtirea si obedienta in fata ocupantului globalist.
Si eu am fost vânzător necalificat si era salariul de 1100 de lei in 1980 !