Donald Trump vrea să încheie un nou tratat comercial cu UE, până la alegerile prezidențiale din SUA, în noiembrie. Trump are nevoie de o victorie economică mai evidentă decât cea din disputa cu China, cu care a încheiat abia ”faza înâai” a unui acord comercial. Trump este cât se poate de grăbit – dacă nu va obține ce dorește din partea UE, SUA vor impune taxe de 25% pe importurile de automobile din Europa. Iar Trump știe că Europa are puține pârghii de acțiune împotriva sa.
Mesajul a fost lansat săptămâna trecută, la forumul Economic Mondial de la Davos, și apoi a fost reluat de președinte, de secretarul american al Trezoreriei și de cel al Comerțului.
”Am așteptat până ce am terminat cu China, nu am vrut să merg cu China și cu Europa în același timp. Am vrut să fac asta cu Mexic și Canada la început. Acum am terminat și o vom face și cu Europa”, a spus Trump, într-un interviu pentru CNBC.
”Am avut un deficit uriaș cu Europa foarte, foarte mulți ani – peste 150 de miliarde de dolari”, a spus Trump. Președintele SUA consideră că ”este foarte greu să negocieze” cu Europa, dar spune că investitorii nu trebuie să se panicheze în privința majorării taxelor pentru automobilele europene, pentru că nu se va ajunge până aici. De ce? Europenii ”vor încheia acordul pentru că trebuie să o facă. Nu au de ales”, a spus Trump pentru NBC. ”Dacă nu obțin nimic, va trebuie să acționez”, a mai avertizat el, la Davos.
Germania, călcâiul lui Ahile
Așadar, după un an și jumătate de razboi comercial și după incheierea unei prime faze a unui acord comercial cu China (care este mai degrabă un ”armistițiu” între cele două puteri), acum a venit rândul Europei. Trump pare să aplice aceeași tactică expusă în cartea sa ”The Art of Doing Business”: să negocieze în forță, amenințând cu măsuri cărora cealalta parte nu le poate face față. În cazul de față este vorba despre industria auto europeană, deja lovita de scandalul Dieselgate, pornit tocmai din SUA, în 2015.
Ținta principală este, desigur, Germania – marele exportator auto al lumii. Însă cum industria auto germană s-a extinsa în Europa Centrală și de Est, în Italia, Spania, lovitura va fi aplicată majorității statelor UE. Și apoi se adaugă Franța, unde Trump a amenințat cu majorarea taxelor cu 100% pentru importul de vinuri, de brânzeturi și produse de lux.
Donald Trump a amenințat deseori cu majorarea taxelor pentru importurile din UE, însă de cele mai multe ori nu a mers până la capăt. Faptul că 2020 este un an electoral în SUA îi face însă pe unii analiști să se teamă că Trump ar putea începe cu adevărat un război comercial cu UE. Iar momentul este unul foarte prost pentru Europa, unde sectorul industrial este în pragul recesiunii, cu cei mai slabi indici începând din 2012.
Armele Uniunii Europene
UE are o armă pe care o folosește cu măiestrie în disputele economice și comerciale: suprareglementarea și negocierea la sânge a celor mai mici detalii. Așa a făcut Comisia Europeană când a negociat tratatul de liber schimb cu Canada. Așa a făcut UE când a negociat tratatele de liber schimb cu Japonia sau cu Singapore. Negocierile au durat ani de zile. Așa urmează să facă UE și pentru negocierea tratatului comercial cu Marea Britanie, după Brexit (31 ianuarie). Așa a făcut UE in timpul administrației Obama, când a negociat îndelung așa-zisul Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții, denumirea acordului de liber schimb inițiat de Angela Merkel și George W. Bush și abandonat după venirea la putere a lui Donald Trump.
Trump pune pe UE tunurile America&co
Însă această armă europeană nu mai pare să funcționeze cu America lui Trump. De data aceasta, UE nu mai are de-a face cu puteri economice mai slabe și, cel mai important, de data aceasta bătălia nu mai este doar pe frontul economic, ci și pe cel politic și al securității. Spre deosebire de administrația Obama, Donald Trump a pus armele pe masa negocierilor: 25% taxe pentru industria auto germană, 100% pe produsele de lux din Franta, dar și avertismente mai mult sau mai puțin voalate de reducere a angajamentului SUA pentru securitatea Europei, plus obligativitatea celor 2% din PIB pentru Apărare, din care o parte trebuie să meargă spre achiziții militare (unde SUA încearcă să obțină partea leului), plus presiunile concertate ale marilor corporații americane, companii de management a activelor din SUA ce dețin procente semnificative în marile companii europene, plus folosirea statelor estice din UE (pro-americane) ca spărgători de front la Bruxelles, state care ”primesc bani de la UE și ordine de la Washington”, dupa cum scria nu demult publicația italiană Linkiesta. Donald Trump este hotărât să aducă la masa negocierilor nu numai birocrați, ci și America&co și forța dolarului american.
Cât de ”liber” este un tratat de liber schimb?
Să nu ne amăgim. Ceea ce face acum Donald Trump nu este în dezacord cu politica administrațiilor Bush sau Obama. Este doar renunțarea la mănușa de catifea în care SUA și-au îmbrăcat pumnul de fier la negocierile pentru un acord de liber schimb cu UE. Ce face acum administrația Trump prin anularea negocierilor și prin impunerea de tarife suplimentare pentru produsele europene nu este decât o schimbare a modului de abordare, o forțare a mâinii europenilor în vederea atingerii aceluiași obiectiv.
Si, din nou, să nu ne amăgim – obiectivul nu este doar liberul schimb, eliminarea taxelor. Liberul schimb, așa cum și-l imaginează cetățeanul lambda din UE sau SUA, a murit. Cifrele, procentele, beneficiile de miliarde de euro în cutare sau cutare sector despre care vorbesc majoritatea publicațiilor când discută despre un tratat de liber schimb UE-SUA sunt reale, dar sunt praf în ochii alegătorului simplu. Eliminarea taxelor este un asemenea praf în ochi. În 2011, Paul Krugman arăta că ”bătălia” pentru liberalizarea comerțului global ”a fost câștigată în mod decisiv”, iar ”tarifele pentru importuri și alte restricții s-au redus la cel mai mic nivel pe care lumea l-a cunoscut vreodată”. Sunt atât de mici, încât eliminarea lor totală ar duce la o creștere de doar 0,33% a economiei mondiale.
Obiectivele unui tratat de liber schimb UE-SUA dorit de Trump trebuie căutate în altă parte, în noul liber schimb, care este cel al fluxurilor de capital. Aceste tratate au ca miză principală libertatea de investi liber, fără vreo constrângere și reglementare din partea guvernelor țărilor în care se realizează investiția li de unde este extrasă bogăția. Noam Chomsky arăta că un ”acord de liber schimb” nu este, de fapt, un acord comercial și cu atât mai puțin unul pentru comerț liber.”Acestea sunt acorduri pentru drepturile investitorilor și de aceea sunt ținute secrete față de public. Însă ele nu sunt secrete pentru avocații corporațiilor. Sunt, în fapt, acorduri protecționsite. (…) Sunt minunate pentru marile companii farmaceutice, conglomeratele de presă și alții. Investitiorii și corporațiile primesc dreptul de a da în judecată guvernele pentru potențiala afectare a viitorului afacerilor (ceea ce noi nu putem face, însă corporațiile da). Sunt procese nu în fața unei curți, ci a unor grupuri de arbitraj private constituite din reprezentanți ai corporațiilor”. Or, o privire la marii donatori ai taberelor politice americane arată că ambele partide au interesul de a promova asemenea acorduri, la fel și în cazul complexului militaro-industrial american. Iar același lșucru este valabil și pentru Germania, Franța, ca și pentru o Uniune Europeană dominată de ”campionii” industriali și financiari din cele două țări.
Așadar, nu trebuie să ne mire ca proiectul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții inițiat de Merkel si Bush Jr. s-a împotmolit exact la capitolul raporturilor dintre state și companiile multinaționale, capitol la care fosta administrație Obama dorea ca aceste corporații să obțină un statut privilegiat. Iar Trump nu face decât să continue în manieră mult mai dură negocierile, pentru atingerea aceluiași obiectiv: impunerea pe malul estic al Atlanticului a logicii economice americane, ca singura capabilă să creeze un bloc care să contracareze expansiunea economică a Chinei.
Primele fronturi ale ”războiului” transatlantic
UE poate riposta impunând taxe suplimentare marilor companii americane, în special pentru Amazon, Google, Facebook, Microsoft, companii care recurg la așa-zisa ”optimizare fiscală”, ceea ce de multe ori este considerat în Europa drept evaziune fiscală mascată. ”Taxa pentru internet este discriminatorie. Daca vor impune această taxă, atunci vom avea în vedere taxarea importurilor auto”, a avertizat secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin. Și nu doar asta deranjează la Washington.
La fel este și obiectivul UE de a reduce emisiile de carbon, o expresie a tacticii suprareglementării amintită mai sus. Secretarul american al Comerțului, Wilbur Ross, a comparat planurile UE de a impune taxe pentru emisiile de carbon cu taxele pentru serviciile digitale. Politica expusă de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este următoarea: nu are sens să discutăm despre reducerea emisiilor de carbon, dacă vor crește importurile europene din țări care au politici slabe de protecție a mediului; prin urmare, UE va lua măsuri pentru a-i face pe europeni să cumpere produse europene scumpe, dar eco; or, aceste măsuri nu pot fi decât taxe vamale ridicate pentru produsele din China, India, dar și Statele Unite. La Washington, asta se numește protecționism. ”Vom reacționa în funcție de natura taxelor pentru carbon. Dacă acestea vor fi protecționiste, ca în cazul taxei digitale, vom reacționa”, a spus Wilbur Ross.
Bătălia capitalului dintre UE si SUA se desfășoară pe aceleași coordonate ca în cazul negocierii noului acord NAFTA (SUA, Mexic, Canada), în timpul administrației Trump. Negociatorii americani au identificat punctul vulnerabil al economiei celui mai puternic partener de negociere și au pus presiuni uriașe în acea zonă, reușind să obțină concesii în alte domenii – cele cu miză mare: fluxuri de capital, guvernanță corporatistă, drepturi mai mari pentru corporații decât pentru state. În cazul NAFTA, SUA au vizat Canada și industria laptelui din Canada. În cazul UE, SUA vizează Germania și industria ei auto.
Ce fac țările care primesc bani de la UE și ordine de la Washington?
”Alternativa la un compromis constructiv este războiul comercial. Odată declarat, este greu să te mai retragi”, a declarat, la Davos, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire. Rămâne de văzut la ce tip de compromis vor ajunge SUA și UE, acum când Trump a ”învins” în batalia comercială cu Mexicul, Canada, Japonia și a încheiat un armistițiu cu China. Însă, indiferent de rezultatul negocierilor, ”țările care primesc bani de la UE și ordine de la Washington” vor fi prinse la mijloc și au șanse mari să iasă șifonate, inclusiv prin reducerea fondurilor UE pe motive ce țin de ”corupție” sau ”stat de drept”.
Iar pentru cei care consideră mai departe că trebuie să milităm pentru ”ordinea mondială liberală bazată pe reguli”, pentru ”capitalismul pentru toți” de la Davos sau pentru ”comerțul liber”, care cred că generatorii disputei transatlanice nu sunt America&co și EU&co., ci un Donald Trump văzut ca un accident al istoriei și un factor perturbator ce va fi înlăturat ca o măsea stricată prin impeachment sau votul din noiembrie 2020, o întrebare: vor anula un nou președinte democrat și un Congres dominat de democrați toate avantajele pe care Donald Trump le va fi obținut prin acțiunile sale brutale în relația cu NATO, cu marile economii europene, în proiectul de îngrădire a expansiunii chineze si extindere a modelului economic și social american?
Se pare ca autorul navigheaza in volte folosind „bataia vanturilor”! Ce-mi place este ca, Colhozul Bolsevic european e pe fata adulat exact pentru ceea ce face Trump, pe care-l „infiereaza” cu manie analitica. In loc sa constate ce prejudicii aduc in plan economic bolsevicii sefi ai Colhozulzui sandramalei bolsevice!!! Nu trebuie sa fii specialist in toate, precum autorul, ca sa constati ca o amanare de ani de zile de fapt saboteaza incheierea de acorduri. Deci, Trump nu are voie deloc sa le aminteasca escrocilor din industria automobilistica teutona ca indiferent de nivelul taxelor dintr-un viitor acord economic, ei vor plati 25%? Sau acordurile cu toate entitatile statale, cum e normal in faza globalizarii e obligatoriu sa se faca simultan? De ce negocierile rapide ale lui Trump cu China bolsevica sunt un esec, in schimb alea greoaie, scremute, lungite contraproductiv sunt un „succes”? Credeam ca a aparut cineva care sa prezinte o realitate ce nu e la indemana tuturor romanilor.Nu e prima oara cand ma insel in aprecierea conationalilor si e bine asa,poate ma potolesc
cum imi ura – plin de ura – un prostac securist de „dreapta”. Nu mai zic de titlul articolului si de faptul ca autorul nu mai citeaza din terti, ci a inceput sa impinga singur carutza analitica… Pacat, imi trezise simpatia…
Cum credeti voi ca se intampla asa? Citez:”Cât de ”liber” este un tratat de liber schimb?”
Nu stiu unde vedeti voi oricare ati fi si mai ales liberul schimb, atata timp cat sunt numai impuneri, control si coordonare in favoarea partenerilor, dar in orice domeniu! Ce-ar fi sa am o afacere in croatia, sau america ori marea britanie, extinsa in diferite tari prin sucursale avantaj eu si baza financiara legala si corecta in cea mai cea tara de pe glob? Cititi aceasta tema printre randuri cat si real, e practicata de orice afacerist! Sau, am o banca in tari care imi agreaza afacerile, deschid sucursale oriunde in europa cu propriile mele conditii, diferite in fiecare tara europeana, dar baza financiara si legala este corecta doar in tara mama=cea mai cea din toate tarile unde nu poti sa ma controlezi tu/voi praduitilor! In ambele cazuri si in general:
– Ce poti sa faci?
– Cum poti sa reactionezi?
Prinde orbul scoate-i ochii, sau, hotul ne prins e cel mai cinstit om…cu ajutorul celor care sustin aceste afaceri daunatoare oricarei societati!
@Marchievici (I): ai dreptate privind strategia lui Trump („la-nceput a fost scandalul, pentru ‘negocieri’ în care sa-mi impun interesele”). Privind, însa, „Europa”, unde-i ? (ea, nu strategia lui Trump). N-ai vazut, peste tot, ravagiile „progresismului”? Comisia Europeana (a neo-nazistilor, demni urmasi ai primului ei shef, Hallstein), care-a distrus-o (dezindustrializând-o, ca sa scape de muncitori, adica de „lupta de clasa”, de Marx, pe care sa-l caneasca, fiindca, de! evreu), cu ajutorul pigmeilor (national)-socialisti de la Mitterand la Baroso (mai ales) si vipera de Ursula von der Leyden? CINE sa „negocieze” cu Trump? Ursula-pacostea? comisarul francez (sorosistul Thierry Breton)? stâlp al destramarii industriei franceze pe care, ministru fiind, o „privatizeaza” si vinde la bucata, când, în Comisie, sorosist-ul Ciolos, îi distrugea si el, Europei, agricultura, prin asa-zisa lui PAC ? Macron, criminalul compromis de miscarea Vestelor Galbene si faimoasa lui inutila, dar de sute de miliarde de euro paguboasa „lege” a pensiilor, cu furtul de catre statul îndatorat la 100 % din PIB-ul anual, al economiilor caselor de pensii ale diferitelor profesii – de la agricultor, la profesor, medic si avocat? Merkel, c-un picior în groapa? Charles Michel, celebrul „yesman”? ps. pe „urmasul” lui Trump cu care va trebui sa negocieze „Europa”-n urmatorii 5 ani tot Trump îl cheama.
(II): Când spun, însa, ca „progresista” de Ursula von der Leyden e-un pericol public, citez din articol: Von der Leyden : ” UE va lua măsuri pentru a-i face pe europeni să cumpere produse europene SCUMPE, dar ECO”. DECODIFICARE: PRODUSE EUROPENE SCUMPE, dar ECO : defrisare, în Europa, a padurilor, în continuare, aerul, cancerigen si apa, murdara + constructiile haotice, BETONUL, acolo unde, cu câtiva ani în urma, era natura, vegetatie, viata, bucurie + primirea „imigrantilor” produsi de razboaiele SUA = pentru comisia FANATICEI, neo-nazistei „verzi” de von der Leyden, sosia Gretei Thunberg, autista, si ea, „‘strategia’ politico-economica” a continentului.
Prin presa străină am citit despre sfaturile lui Jimmy Carter în convorbirea telefonică cu Pinnochio.Pinnochio,îl întreba pe al 39 lea președinte al SUA despre relația China – SUA. Carter îi dă o adevărată pepită(nu e stambă ci un sfat de aur!):,,Dvs.vă e frică de China că trece în fața noastră, și eu sunt de acord cu dvs.Dar știți pentru ce China este în curs de a ne depăși?Am normalizat relațiile diplomaticecu Pekin în 1979.După această dată, știți de câte ori China a fost în război cu cineva?Nici măcar o dată. Și noi, noiam rămas în mod constant în război.SUA sunt națiunea cea mai războincă din istoria lumii pentru că ele doresc să impună valorile americane celorlalte țări.China investește resursele sale în proiecte precum căile ferate,de mare viteză în loc să le consacre cheltuielilor militare.Câți km de cale ferată de mare viteză am construit noi în SUA? Am risipit 3000 miliarde dolari în cheltuieli militare.China nu a risipit nicio centimă pentru răzoi, de aceea este înaintea noastră aproape în toate domeniile.Și dacă am fi luat aceste 3000 miliarde dolari pentru a le investi în infrastructuri americane,am fi avut trenuri de mare viteză, poduri care nu se surpă.Am fi avut șosele întreținute corect. Sistemul nostru educativ ar fi fost la fel de un precum cel din Coreea de Sud sau Hong Kong.” Personal,domnule Marchievici, cred România cade odată cu vulturul american!Și UE nu va regreta!
Marxista „Rollason” are un discurs atat de incalcit, mai ceva decat barba DESENATA in pozele trucate si „canita” a idolului ei genocidar Marx! Se vede ca Leyden din greu la mansarda! Ca nu are niciun cuvintel de spus despre sefa de agentura a lui URsula von der Laie Balaie, ENGIE RASPUTINISTA, nu trebuie sa ne mire…