Tu ce iei cu tine din 2016?

Când numărătoarea inversă a zilelor rămase din acest an a intrat în seria finală dintr-o singură cifră, vă propunem să trecem prin lucrurile pe care o să le luăm cu noi mai departe, fie că este vorba de muzici, fie de filme sau spectacole.

Bătaia pe muzică

Dacă vrem să vedem ce coloană sonoră are anul care se încheie, dincolo de cifrele de vânzări, trebuie să ne împăcăm cu gândul că între albumul final „Blackstar“ (lansat pe 8 ianuarie) al lui David Bowie și „You Want it Darker“ (scos pe piață pe 21 octombrie) de Leonard Cohen s-au întâmplat multe lucruri care depășesc impresia de colecție muzicală funerară.
Până la urmă, și cu artiștii în viață (o să revenim în zilele următoare în „Cotidianul“ asupra despărțirilor de artiști din acest an), piese ca „Tis a Pity She Was a Whore“ ori varianta piesei reluate înainte să moară, de Bowie, din music-hall-ul cu care a încheiat 2015, „When I Met You“, sau „If I Didn’t Have Your Love“ al lui Cohen ar fi dus anul muzical destul de departe.
Lăsăm un pic la o parte moda făcută de Beyonce, care a întors pe toate fețele comerțul muzical, injectând porții bune de comentariu feminist în „Lemonade“, colaborări cu artiști vizuali și poeți contemporani, ca să ne întoarcem la lucrurile care au bătut anul în cuie audio.

Multă tensiune s-a strâns și în jurul lui Nick Cave. Australianul a lansat împreună cu Bad Seeds „Skeleton Tree“ și faptul că în timpul înregistrărilor și-a pierdut fiul într-un accident stupid a dat altă greutate versurilor sale întunecate, puse pe cele mai surprinzătoare acorduri.

Pentru albume de ascultat la nesfârșit, 2016 probabil că o să însemne „A Moon Shaped Pool“, producția celor de la Radiohead pentru care fanii din Turcia au mâncat bătaie de la extremiști. În materie de melodii obsedante, ne putem mișca oricând în cerc, între cele 9 piese cu care Michelle Gurevich a făcut albumul „New Decadence“, în septembrie, ori prin sonoritățile fluide cu care și-a dozat daneza Agnes Obel muzicile din „Citizen of Glass“.

Nici zona hip-hop nu a stat pe loc, virtuozitate a lui Kendrick Lamar din „untitled unmastered“ arătând că domeniul încă are mult spațiu de manevră în afara jocurilor de pe piața muzicală.

Philip Glass și Kronos Quartet au venit în România cu proiectul legat de Dracula

Repede, de pe-aproape

În România nu prea apucăm să ne prindem urechile în albume muzicale autohtone, decât atunci când lucrăm prin industrie sau ținem neapărat să ne băgăm în seamă cu gașca. Și totuși, măcar două lucruri tot sunt greu de trecut cu vederea: „Statele Unite ale Balcanilor“, selecția cu care trupa Subcarpați a ieșit la finalul lunii august, cu sugestii serioase că muzica lor se duce mult mai departe decât jocul cu folclor și sunete urbane. Cu „Rabdă inimă“ sau „Câtă nedreptate“, firul pieselor se definește consistent dincoace de efectele halucinatorii ale suprapunerilor dintre zonele muzicale.

Tot ușurința cu care au reușit să îmbine viteze diferite ale artei lor impune colaborarea „Deliric x Silent Strike“, ca o serie de înregistrări din care se cam înțelege de ce am fi putut să avem nevoie ca să trecem peste 2016.

Și probabil că anul românesc nu ar fi complet fără o trecere prin piese lansate de Moonlight Breakfast, Pixels, Cred că Sunt Extraterestru, Yellow sau None of The Above.

Filme și români

Puiu sau Mungiu ar fi anul cinematografic românesc privit din avion. Cristi Puiu („Sieranevada“) a băgat într-un apartament de bloc românesc tot ce era mai universal în umor și spaime, iar Mungiu („Bacalaureat“) și-a demonstrat din nou priceperea la construcția stărilor din circumstanțe pe care le-ai putea recunoaște de la știri, dar trăite la persoana I (sau a II-a) sunt definitorii.

În realitate, cum nu e nici cerul o singură culoare, cinefilii au avut de unde alege în materie de producții românești. De la „Inimi cicatrizate“, pelicula cu care Radu Jude a inventat un nou nivel pentru relația dintre literatură și film în România, la o nouă dimensiune a umorului ticluită de regizorul Paul Negoescu în „Două lozuri“, impresia că lucrurile care se văd pe ecranele românești încep să nu mai fie excepții, ci fragmente dintr-o industrie de care se plânge toată lumea, dar care se mișcă treptat spre o arie în care se deschid mai multe direcții consistente.

Chiar pentru o listă scurtă, anul nu ar fi complet fără să ne amintim de filmul lui Cătălin Mitulescu, „Dincolo de calea ferată“, cu Ada Condeescu și Alexandru Potocean, sau intensitatea din „Câini“, de Bogdan Mirică.

Ceva pare să se miște și în zona comercială, unde „#Selfie 69“ a făcut tot ce a putut ca să scoată ciorba de vedete TV din zona glumițelor triste. S-a putut lăuda cu încasările (660 de mii de dolari). Tot pe jumătate s-au întâmplat lucrurile și pentru „Dublu“, debutul în lungmetraj pentru Catrinel Dănăiață. Jocuri între imaginar și realitate, paralele existențiale, teme cu care nu prea s-a încumetat să se distreze filmul românesc din ultimii ani se întâmplau aici. E de văzut dacă se vor duce mai departe.

Reglaje pe scenă

Prim-planul în materie de vedete care au pus piciorul pe scândurile românești l-a furat Rihanna. Faptul că de la concertul ei au plecat mulți, încântați mai degrabă de deschiderea pe care a oferit-o Delia, spune ceva. Nu e foarte clar ce, dar nici nu știu dacă o să rezolve prea multe probleme în lume răspunsul la întrebarea asta. Nemulțumiții au putut să se răzbune câteva zile mai târziu, când, tot în Piața Constituției, scena a fost a interpretei Sia. Fără prea multe explicații sau momente de împrietenire, show-ul coregrafic și proiecțiile au ținut cu gura căscată audiența.

La a treia ediție, Electric Castle a adunat un total de 120.000 de participanți pentru cele 4 zile de cântări în mica localitate din apropierea Clujului. Sigur Ros, Paul Kalkbrenner, Kink ori Dub Pistols au fost mizele poveștii.

În muzici electronice, tot clujenii au câștigat, adunând în fața celor 8 scene de la a doua ediție a festivalului Untold 240.000 de spectatori. Pentru comparație, la Summer Well (care se alintă cu titlul de „cel mai mare din sud“), Chemical Brothers au cântat în fața a 20.000 de spectatori, în cea mai de succes seară a festivalului de la Buftea. Și probabil ar mai fi ceva de spus despre Muse sau Royksopp, dar, în cazul lor, plăcerea aceasta ar trebui să fie rezervată fanilor. Pentru că așa au arătat și prestațiile lor.

Cine a avut gust pentru lucruri mai nuanțate s-a ales cu un an în care a avut ocazia să îl vadă pe Arturo Sandoval, într-un recital entuziasmant la Sala Radio. Ucenicul lui Dizzy Gillespie trecând cu ușurință de la jazz simfonic la colaborări cu țambalul lui Marius Preda și improvizații care i-au arătat virtuozitatea, fie că era vorba de percuție, trompetă, clape, fie de voce. La fel de surprinzător a fost concertul Philip Glass și Kronos Quartet, în care cunoscutul compozitor a adus în România proiectul său legat de Dracula, dar și dublul concert (la Cluj în vară și la București în toamnă) cu Hindi Zahra, care și-a încheiat recitalul dansând.

Aici ar trebui să menționăm faptul că peste an s-au găsit mereu evenimente remarcabile pentru cei care au știut să fie furați de muzică.

Seri Blues Core (cu Raul Kusak, Liviu Pop, Hanno Hoefer), Emil Bîzgă ori Mircea Tiberian regăsind coardele entuziasmului pentru spectatorii din diferite colțuri ale țării. Și cum ar putea să fie gata această scurtă trecere în revistă, fără să pomenim de concertele Robert Glasper din noiembrie? Muzicianul care a rescris piese de Miles Davis și s-a plimbat pe la Premiile Grammy luând acasă trofee a venit cu proiectul său experiment și a desfăcut în felii tot ce credeam că nu se potrivește în domeniile muzicale, pentru a pune la loc o imagine a fascinației sonore.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.