Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a sosit marţi în China, un partenerul apropiat al Rusiei, într-o vizită fără precedent în care vor fi discutate modalităţi de găsire a unei soluţii paşnice la războiul dintre Kiev şi Moscova.
În pofida legăturilor sale economice, diplomatice şi militare strânse cu Rusia, consolidate şi mai mult după invazia rusă a teritoriului ucrainean, China intenţionează să joace un rol de mediator în acest conflict. Astfel, China se prezintă ca un interlocutor moderat faţă de occidentali, pe care îi acuză că „pun paie pe foc” prin livrarea de arme Ucrainei.
Vizita lui Dmitro Kuleba, programată să dureze până vineri, este prima sa deplasare în China după invazia rusă şi are loc după criticile dure din partea NATO la adresa ajutorului economic chinez pentru Moscova. Dar, mai ales, la o săptămână după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deschis, pentru prima dată, uşa discuţiilor cu Rusia. El a spus că este în favoarea prezenţei Moscovei la un viitor summit de pace.
Un prim summit, la care au participat câteva zeci de ţări, a fost organizat la jumătatea lunii iunie în Elveţia. Însă Rusia nu a fost invitată şi, prin urmare, China a decis să nu participe, apreciind că nu sunt şanse să se realizeze progrese.
„Principalul subiect de discuţie” în cadrul acestei vizite „va fi căutarea mijloacelor de oprire a agresiunii ruse şi rolul Chinei în realizarea unei păci durabile şi juste”, a indicat Ministerul de Externe ucrainean.
Întrebată marţi, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Mao Ning, a indicat că schimburile se vor concentra în special pe „cooperarea chino-ucraineană şi pe alte probleme de interes comun”.”China este încă convinsă că o încetare a focului timpurie şi căutarea unei soluţii politice sunt în interesul comun al tuturor părţilor”, a spus ea în timpul unei conferinţe de presă.
China, care împărtăşeşte cu Rusia dorinţa de a constitui o contrapondere la influenţa americană, nu a condamnat niciodată invazia rusă şi acuză NATO că neglijează preocupările de securitate ale Moscovei. Dar China a cerut anul trecut respectarea integrităţii teritoriale a tuturor statelor, deci şi a Ucrainei.
La începutul lunii iulie, preşedintele Xi Jinping a cerut comunităţii internaţionale să „creeze condiţiile” pentru un „dialog direct” Kiev-Moscova.
Reprezentantul chinez pentru problema ucraineană, Li Hui, fost ambasador la Moscova, a efectuat mai multe turnee diplomatice la Bruxelles, Rusia, Ucraina şi în state din Orientul Mijlociu.
China pledează cu regularitate pentru încetarea luptei. O poziţie criticată de occidentali, care consideră că aceasta înseamnă a permite Rusiei să îşi consolideze câştigurile teritoriale în Ucraina.
Referitor la rolul pe care îl poate juca Beijingul, Aleksandr Gabuev, directorul Centrului Carnegie Rusia Eurasia, un think tank cu sediul la Berlin, a declarat pentru AFP că şeful diplomaţiei ucrainene ar putea dori să încerce „să convingă China că ar trebui să participe la un al doilea summit de pace”. Iar „Beijingul va încerca, poate, să obţină ceva” în schimb, crede el.
China şi-a stabilit condiţiile pentru o eventuală participare. Un summit trebuie, potrivit Beijingului,”să permită participarea egală a tuturor părţilor” şi o „discuţie corectă a tuturor planurilor de pace” inclusiv, prin urmare, a poziţiei Rusiei.
Această vizită ar urma să fie analizată de americani şi europeni, deoarece China oferă Rusiei, vizată de sancţiuni occidentale importante, un sprijin economic crucial. Liderii ţărilor membre NATO şi-au exprimat şi la începutul lunii iulie „îngrijorările profunde” cu privire la acest ajutor. El este denunţat constant de către occidentali, care acuză companiile chineze în special pentru faptul că îi vând Rusiei produse „cu dublă utilizare”, civile şi militare, cum ar fi componente şi alte echipamente necesare pentru a menţine pe linia de plutire producţia militară rusă. O acuzaţie negată de China, care susţine că exercită un control strict asupra exporturilor acestui tip de produse, inclusiv a dronelor civile. Americanii şi europenii, însă, sancţionează companiile chineze acuzate că ajută Moscova.
Potrivit lui Aleksandr Gabuev, o miză a acestei vizite, ar putea viza, din perspectiva Beijingului,”încercarea de a profita de interesul ucrainean pentru un al doilea summit” cu scopul de a „încerca să evite” noi sancţiuni occidentale.
S-au cam dus timpurile bune ,Zelenski este la ora actuala ingrijorat pt. ca schimbarile care vor venii la Casa Alba ,nu il va mai rasfata la fel cum a facuto Biden.Asa ca acum increzutul Zelenski, a cam inceput sa accepte tot ce pana acum refuza categoric.Pana la urma va fi de acord cu invitatia Rusiei la viitoarele discutii pt. pace ,va fi de acord cu cedarea teritoriilor pt. care au nenorocit intreaga Ukraina si au murit de pomana foarte multi militari si civili,va fi de acord cu tot ce cere Rusia pt. inchiderea acestui conflict militar.
DPDV ROMÂNESC, Ucraina ÎnTărită de Occident NE va DISTRUGE, în Tăcerea COMPLICE a Occidentalilor.
ACESTA este RăulCelMare.
Ucraina UNITĂ cu Rusia va fi RăulCelMic pentru că NU NE va face RĂU sub Mâna Rusiei. Decât ÎMPREUNĂ cu Rusia.
Ceea CE este MaiGreu …
Iar dacă în această Situație, s-ar face SINGURA Pace Durabilă:
HAHAHHAHHAA, nu sunt nici 6 luni de cand Ministrul de Externe chinez a facut propuneri de pace, si, poate ma insel dar chiar Kuleba sau poate consilierul lui Zeli l-a jignit grav… se pare ca au intrat in fibrilatii… se termina banii, armamentul, vine Trump. Solutia o sa fie sa semneze predarea neconditionata, nu merita mai mult.
„Dacă a mai rămas vreun creier în Partidul Democrat, vor uita de Zelensky azi. Dacă n-a mai rămas, vor uita mâine”.
măR🤣g …
■{ mElena PoMpa 1 – BoMba }■
…în timp ce Orbán e răstignit, că a îndrăznit să vorbească cu Xi şi Trump, liderii hoholi fac la fel. Ba chiar fortepianistul admite în principiu discuții cu Moscova!
Nicidecum breaz Putin, dar….este vreun petec de pamant de pe aceasta planeta unde sa nu fie prezente SUA ?! Echilibrul de puteri este o necesitate maxima. Pozitionarile sunt firesti, dar nu orbeste.
Este alaturi de stirea retragerii din cursa pentru presedentia SUA a lui Biden cea mai importanta informatie a acestei saptamani. Ucraina incearca sa salveze ce mai poate fi salvat. Ramane de vazut daca China accepta sa faca jocul Ucrainei. Se simte vant de schimbare. Pace in curand?
că e prima la rând, dacă Li🌈icii DemonRatsi și sclavetZii BruxelleZi reușesc să deZmembreZe Rusia și să o jefuiască feroce, fără scrupule.
Ca-n vremea Bețivanului Elțîn, măR😪g …
■} mElena PoMpa 1 – CraMpa {■
Cine crede că va fi pace reală, se păcălește conștient! De ce? Pentru că, toate țările europene au cate 2-3 baze de antrenament în care fac antrenament zilnic, se vad acțiunile pe fly24, numai Romania nu are asemenea baze specificat pe harta, are doar antrenamente zburătoare aeriene din orice locație unde se poate decola, zbura și ateriza. In orice tara exista actiuni și în Romania nimic inscripționat, poate că se specializează și pregătește totul pentru faptul împlinit, mai știi? Absolut tot ce se furnizează ukrainei, trece prin Romania, doar cetățenii vad acțiunile din teren. Poate că se va accepta pace prin război și continuarea războiului va fi iminenta. Trebuie sa conștientizăm că, rusica nu va lăsa libera ukraina pana la alipire și acaparare.
S-ar putea ca Biden sa fie deja si mort.
Atâta timp cât des creieratul de Zelenski cu ai lui „ o caută cu lumănarea”, mai bine zis cu menora, nu va fi pace , nu doar sub maslini, sau în Ucraina ,dar și-n întreaga Lume L 😎
A cazut Biden si nu mai au pe cine santaja, deci Ukraina cauta umbrela chineza? Vai de mama lor….
Chiar crede cineva ca in actualul context in care China a fost declarata dusmanul numaru unu al Occidentului colectiv, aceasta tara isi va permite sa tradeze interesele Rusiei? Asta ar insemna sa isi tradeze propriile interese strategice.
Chiar crede cineva ca razboiul comercial declansat impotriva Chinei are vreo legatura cu razboiul din Ukraina si ca posibilele sanctiuni impotriva Chinei au legatura cu acest razboi?
Propagandistii naivi sau interesati pot sa propage aceasta teza, dar numai talambii o pot crede, iar chinezii nu sunt talmbi. Ei s-au pregatit pentru acest razboi de aceea au si dezvoltat si crescut rapid BRICS….
Și chinezii, și rușii, știu că negocierile se fac direct cu americanii, nu prin intermediari. În cel mai fericit caz, Kuleba poartă un mesaj de la stăpânii americani. Și tipul ăla cu nume slav, de la Centrul Carnegie Rusia Eurasia, o organizație care ascunde interesele americane, bate câmpii. China știe că NATO este departe de granițele sale, în vest, prin existența Rusiei. E mai importantă evitarea unei sancțiuni decât granița comună cu NATO? Numai habarnistii ar putea crede asta!
Koolivă ăsta, o marionetă dîn gashka dă tikiați alogeni instalați de C.I.A. p’în lovitura dă stat dîn 2014 ca să conducă la Kiev împotriva Rusiei surori, a fost trimis dă Departamentul dă Stat dă la Vașin’ton să testeze dîn partea am’rikană cam ce șanse sunt ca China să trădeze Rusia! …ca SĂ SE LASE CUMPĂRATĂ, că asta e „politica externă” la amerloci!
Probabil asta e prima acțîie a Kamalei, ca nouă purtătoare dă drapel LGBT dă la Vașin’ton. Indiancă fiind, probabil va urma testarea Indiei.
Da’ putea să mă întrebe pă mine despre astea: nu se vor dixocia de Rusia, pentru că Rusia lui Putin e un partener de încredere, în timp ce Amerlocia a pierdut încrederea nu numai a statelor Lumii, ci și a sute de miloane de cetățeni ai U.E. și ai S.U.A. Hallelujah, brothers!
…ce ciudat!…ucracii cauta pe toate partile o solutie pt pace dar noua ne este interzis sa rostim acest cuvant!…