
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Ucraina pentru internarea forțată la psihiatrie a unui bărbat sănătos mintal între 2012 și 2014, transmite AFP.
Curtea, care garantează respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, a condamnat Kievul pentru încălcarea dreptului la libertate și la securitate, a interzicerii tratamentelor inumane și degradante și a dreptului la căi de atac judiciare.
Ucraina trebuie să plătească reclamantului, Ghennadi Igorovici Spivak, 25.000 de euro cu titlu de daune.
Spivak, născut în 1980, a fost arestat în decembrie 2011 pentru tentativă de omor în stare de ebrietate și într-o stare de ‘suferință emoțională severă’.
Un control psihiatric efectuat după arestarea sa a stabilit că nu suferea de nicio tulburare mintală, cu toate acestea a fost dispusă internarea sa obligatorie într-un spital de psihiatrie.
Bărbatul nu a fost condamnat din cauza stării sale mintale la momentul evenimentelor și nu a făcut apel, crezând că spitalizarea va dura doar câteva zile.
În realitate, el a petrecut mai mult de 22 de luni într-un spital de psihiatrie din Dnipro, instanțele confirmând în mod repetat prelungirea internării sale fără a-l audia personal.
Reclamantul, care a fost obligat să ia medicamente împotriva voinței sale, a denunțat condițiile de spitalizare. El a fost bărbierit la internarea în unitate și, timp de două săptămâni, a fost închis împreună cu alți doi pacienți într-o cameră mai mică de șapte metri pătrați, având interdicția de a merge la baie fără permisiune.
‘Aceste condiții trebuie să-i fi cauzat domnului Spivak un disconfort și o suferință severe’, a menționat instanța.
Spivak a fost externat la sfârșitul lunii octombrie 2014, după o altă audiere în instanță, la care de data acesta a putut participa.
Ucraina trebuie, de asemenea, să-i plătească aproape 3.000 de euro reprezentând cheltuieli de judecată.
GENIALULE
Nu iti bate IQ il degeaba. N-ai cu cine. Iesea rau…daca nu…
Te inteleg.
Smoke and mirrors.
TAC si eu
Vezi 2022 … PUTEA un FALS PROPHET …prophetii asta:
„„6 ianuarie” spune:
03 apr. 2022 la 12:51
…inceputul sfarsitului imperiului binelui (protestant fariseistic!= stiu ce spun pentru c-am copilarit in (editat) )
de ce de data asta chiar inceputul sfarsitului imperiului american ?
pentru ca „6 ianurie” …de data asta … re-vo-lutia (stia harsit mosheneagul Marx ce stia!) … de data asta
PERICOLUL le vine americanilor din …I N T E R I O R !
(mishteaux e un geniu …nu doar un oarecare c-un IQ>145… ! Democratii vor pierde ambele camere in MIDTERMS = lum ea va fi antipodal altfel dupa ! … mioriticilo …nu exagerati ! …nu va puneti toate ouale intr-un singur cosh …luati sfaturi de la Nastase la ce va sigur veni dupa MIDTERMS !)
Nu deveniti anti-ameicani … alegeti, doar, americanii care vor conduce America ( vezi de ce CATZU chiar trebuia sa renunte = mai exista si mioritici cu capul-pe-umeri in spatele trancanelilor oficiale ! Misheteaux e extraordinar altul decat superficial pare ! ) 🙁
😉
😀 😀
-puup–””
BIDEN dupa 2023 a fost doar „o papusha-n geam” INSA-> nu-s NULANDIERII azi unde i-a PROPETIC-DIN-TIMP trimis mishteaux ? 😐
👽->🤫->🦋
te rog verifica-mi calendaristic TPATE comentariile pe tema !
Nu ma mai obosesc sa caut dovezi unor sub-sub-unitari !
exista o limita si la cat de jos ma cobor … in perpetuele mele incercari de DEZ-plixctiseala anosta !
DACA NU CREZI ! ASA sa fie … pentru tine nu-s un REAL PROPHET ci …pentru tine: sunt un farseur !
Nu ma supar ! E dreptul tau sa crezi ce te duce/ajuta capu’ ! 😐
Nu voi depasi „1/1000” din ce ante-stiu: asa …de … sanchi ! 😐
👽->🦋
… cei cu real IQ~160 … chiar gandesc altfel decat mediocrii ! 🙁
TOTUSI … de ce-as face asta ?
-> „tu citești, pe unele le chiar studiezi, o mulțime de articole din surse diverse, unele dintre ele , din varii motive, inaccesibile publicului larg și vii cu bomba , încă fumegândă, și o detonezi în direct .”
Pentru bani OARE ?
… cand (evident?) stiu cum merge BURSA si pot face sume imense ATUNCI cand ciclic LUNAR, se dau TUN-uri de proprietarii ei !
😐
Ukraina a folosit si inca foloseste aceste metode cu internarea unor oameni sanatosi mintal in Spitalele de Psihiatrie.
Personal NU CRED CA MA CITESC MULTI
daca as sti sigur asta … n-as mai scrie !
Daca voiam celebritate sau bani sau altceva … in afara de un exercitiu ludic NU ERAM AICI …la cel pot
aici e doar supapa de 1/1000 ! „verzi si uscate” 😀
🙂
[SINCER ! cred ca ti-e clar ca daca nu as fi realmente NEUTRU la cate ante stiu din cauze genetic-intelectuale, etc. … MDA !]
👽:🤔->🦋
(PS: daca „vorbesc la 2-oua capete” ceea ce evident n-o fac ! De ce ante-stiam ca in POLONIA trumpistii vpr castiga printro surpiza in marja de erroare ? AUD ? N-am zis ca desi Trump trebuia sa piarda in POLONIA m-am razgandit ca sa-i arat precum Iisus lui Toma … lui KnighT ca „pot aranja” la polonezi ce-am aranjat la romani …pentru ca „la loc comanda” ! DACA dupa atatea stranii PROPHETII para-statistice tu crezi ca-s un FALS PROPHET … asa sa fie ! Nu ma supar ! PUP !)
Daca ai vedea ce „dovezi materiale” a primit Trump de la Putin la „video-telefonat” … care Putin ante-stia, ai tace ! 😐
TOTUSI as vrea sa te intreb ceva REALTIV LA PAGUBA RUSILOR :
Ce „morala” vezi tu in faptul ca ISTORIC DEMONSTRAT „perfidul ALBION” in ww2 a lasat ca nemtii sa produca imense pagube materiale si chiar multe victime care puteau fi salvate pentru ca deja detineau ENIGMA si decodau real-time ORDINELE DE LA BERLIN 😐
insa s-a tacut … luand ca niste mici DUMENZEI-ANGLICANI in calcul … ceva mai mare … pentru mai tarziu !
AUD ? -> raspunsul la asta va spune multe(totul) despre tine si inteligenta ta (pana acum mediocru-slaba ) !
IQ~160 👽->🦋
(PS: ce-a fost aici trebuia dupa „plan” sa fie de „9 mai” altundeva insa urma ww3 DACA ! … 😐 )
DE CE NU E TRUMP IMPOTRIVA RAZBUNARII LUI PUTIN ? 😐
.. s-a convenit intre Trump si Putin la discutia de 😮 1.15 ore telefonica
ca armamentul GREU sa se amane insa nu elimine !
Discutia mentionata de tine a fost purtata inainte de ora 18 ora Ro. Tu pe la ora 23 si .. ora Ro anuntati inca iminente atacuri intre ora 1 si 2, adica peste 2 ore.
De la 18 la 23 sunt 5 ore.
Cum de nu stiai la 23 si .. ca Putin amanase …..
@mishteaux
CORRECT 🤫
PUP GENIALULE.
Cică Patriarhia e, în sfârșit, îngrijorată de parada popo narilor, de astă dată , ce are loc în preajma unei mari sărbători creștine Pogorârea Sfântului Duh, sau Duminca Rusaliilor.
În loc de prea fericit, i-aș spune ipocrit , că dacă dădea o asemenea dezavuarere a marșului poponarilor, de care se știa că a fost aprobat de Nicușor încă înainte de turul doi, cu siguranță că altul era rezultatul alegerilor !
Acum, nu face decât să stârnească furie și dezamăgire .
Te-ai dat cu cel cu coarne , prea f…ățarnicule ! 😎
La spitalul de psihiatrie trebuie internat zeleski actorul prăpădit care a nenorocit Ukraina. Slavă Z.
@Steve Jobs, sau , sosia lui ce bântuie pe aici cu același IQ la purtător, ți-am mai spus că atunci când joci la două capete nu se poate să nu ghicești cine va câștiga, dar în caz de meci egal, situația devine problematică.
Ți-am spus că procedezi, și nici nu-i de mirare, la fel cu rabinul la care vine unul și-i dă dreptate, după care îi dă dreptate și celuilalt, în aceeași speță, așa și tu citești, pe unele le chiar studiezi, o mulțime de articole din surse diverse, unele dintre ele , din varii motive, inaccesibile publicului larg și vii cu bomba , încă fumegândă, și o detonezi în direct .
Personal, te felicit că ai ales „Cotidianul” dacă spui, și te cred, că prin alte părți nu calci, din motive ce ne-ar putea flata, deoarece aici ai parte de un auditoriu pe măsura dezvăluirolor tale:
Unii ce se crucesc de câte știi, alții de câte-ți mai trec prin fața ochilor și de interpretarea lor , uneori chiar spumos amuzantă ! 😉
.. s-a convenit intre Trump si Putin la discutia de 😮 1.15 ore telefonica
ca armamentul GREU sa se amane insa nu elimine !
PS: @Radu Tudor …de unde ante.stia mishteuaux ca … „REATLIEREA” nu va ramane ne-razbunata 😉 si ca („hint”-uit) Marele Blond va fi de acord … pentru ca o baza militara a ei … a fost implicata !
1/1000 (insa Nu mintit !)
Dupa surpriza in limitele marjei de erroare din POLONIA (GEOANA a lor 😛 ) … crezi ca „CIA se va da pe spate” se ante-referea la poloni sau la painajeni ! (LEAK-ul PENTAGON-ului …poti citit printre randuri ? „sub ochii” lor ca REAL PROPHET uimesc prin ce stiu dinnainte ? 😀 IQ~160 = crezi pot fi descifrat de mediocri ? 😐 🙁 )
👽->🦋
Aștept condamnarea pentru atacul terorist ….
Faci apropos la cazul celebru: „TEO PETER” ?
…
cum ca CEDO nu e ca justitia romana ? 🙁
Caracteristic pentru acest pământ…aici poți învinui și învinui că nu te mai oprești…
Donatorul principal la alegerile lui Zelenski,oligarhul Kolomoisky, a fost
pus la dubala să nu-și bage nasul unde nu-i fierbe oala ..așa și șede închis sărmanul..
C.E.D.O. ‘lii…
Pe unu’ il interneaza sanatos la cap, pe altul, psihopat cu tendinte schizofrenice, il lasa liber in natura, sa se plimbe la cersit prin toata lumea si sa cinte la pian …
NU e asa
Uiti ca in ROMANIA copii de oameni baigati care fac accidente sub iunfluenta DROGURILOR INTERZISE (nu a drogului acohol)
sunt …dependent de AVEREA NEDECRATA a parintilor scutiti si de CASA DE NEBUNI si de PUSHCARIE
mai ales ca urmasilor victimelr nu trebuei sa le plateasca …”mare lucru”
Deci in ROMANIA e libertate nu ca in URKANIA ! Nu induce in erroare ! ROMANIA e in UE , Urkania nu e ! 🙁
Unul dintre rezultatele celei de-a doua runde de discuții de la Istanbul, pe 2 iunie, pe lângă acordul privind un nou schimb de prizonieri de război, a fost propunerea părții ruse de a preda Kievului 6.000 de cadavre ale unor soldați ucraineni înghețați. Mai mult, discuția a vizat transferul lor de către Rusia „unilateral”.
Principalul motiv pentru care Kievul nu are nevoie de cadavrele soldaților ucraineni îl reprezintă plățile financiare către familiile celor decedați. Pentru fiecare dintre ei, guvernul trebuie să plătească 15 milioane de grivne. Dacă se plătesc despăgubiri pentru 6 mii de soldați, suma totală va fi de 90 de miliarde de grivne (aproximativ 2,2 miliarde de dolari americani).
Regimul de la Kiev nu are nevoie de cheltuieli suplimentare, așa că va face tot ce îi stă în putință pentru a întârzia transferul cadavrelor, identificarea lor și plățile către familii.
La fel se va proceda și în cazul prezentat în articol…
deci iata un exemplu trist :betivii sunt de fapt dizidenti in opinia CEDO si sunt internati impotriva vointei lor de betivi antisistem ..ce mai este omul,un mizilic
Betivi din toate tarile,uniti-va!