Ultimele zile de suveranitate

steag

Cea mai tare formă de suveranitate națională în cadrul UE consta până acum în apelul pe care îl puteau face statele membre la Tratatul prin care s-a constituit UE (TUE). Acolo era prevăzută explicit armonia dintre TUE și Constituțiile naționale.

Altfel spus, prevederile TUE nu puteau fi considerate superioare prevederilor constituționale.
Acum, acest principiu al armoniei a fost abolit printr-o decizie recentă a Curții de Justiție a UE, un organism care nu a fost creat spre a fi o supra-Curte Constituțională a UE ori un forum de modificare tacită a TUE. Abuzul de putere practicat azi de CJ UE a fost constatat deja de CCR, dar nu și de președintele României.

Ne aflăm acum pe pragul celui mai grav conflict de interpretare a TUE de la votarea acestui tratat prin referendumuri naționale. Franța și Olanda nu au avut peste 50 la sută din voturile exprimate, se știe. Această interpretare nouă nu poate fi impusă prin decizii ale CJ UE, ci doar prin referendumuri noi în fiecare țară membră a UE ori prin modificări constituționale care să facă explicit faptul că o anume Constituție, a României să zicem, este subordonată dinamicilor dreptului european, y compris interpretarea TUE prin CJ UE.

Azi, la noi, se discută despre eventuale modificări ale Constituției. Actuala majoritare PNL-PSD-UDMR a ieșit din pălărie, se pare, tocmai întru posibilitatea unor modificări constituționale. Dar până deunăzi nimeni n-a bănuit că esența acestor modificări ar putea să bată către renunțarea la suveranitatea noastră constituțională.
Într-un limbaj cât mai puțin tehnic vorbind, suntem împinși să facem din Constituția noastră ceva prin care declarăm că TUE nu mai contează, că de acum încolo vor conta doar deciziile CJ UE. Ar fi o modalitate prin care TUE ar deveni irelevant. Local, ar fi ca și cum Înalta Curte de Casație și Justiție ar decide că nu ar mai conta Constituția, ci doar deciziile ÎCCJ. Local, o asemenea lege ar echivala cu o lovitură de stat dată de puterea judecătorească în contra celorlalte două puteri.

Conștiințele celor care reprezintă la noi ordinea de drept nu au reacționat încă, dacă nu cumva vrem să-l considerăm pe fostul ministru userist Stelian Ion o conștiință reprezentativă. Dar gravissim este că nu a reacționat încă președintele țării, presupus a fi consiliat de aceste conștiințe și garant al Constituției țării.

Ne aflăm în pragul celei mai clare reveniri la conceptul sovietic-brejnevist de suveranitate limitată. Atunci am fost mândri că am avut o conducere a țării care s-a opus acelui concept. Acum nu mai avem nici conștiințe, nici conducere cu care să ne putem mândri.

Recomanda 32
Ioan Buduca 1114 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Stimate domnule Vlad,
    Alături de milioane de români, subscriu în totalitate la comentariul dvs.
    Decizia CJUE lovește nemilos interesele constituționale doar ale țărilor est-europene. Dintre acestea – până acum – doar Ungaria și Polonia s-au opus vehement / public.
    România tace. Prin tăcerea sa, România face jocurile forțelor politice interne și externe interesate ca România să nu mai fie o țară suverană, independentă !
    Folosesc acest prilej pentru a vă ruga să comunicați public părerea dvs. privind comentariul meu la postarea dvs. la articolul „Să fim buni români” („Cotidianul” – 28.12.2021).
    Am aflat cu satisfacție că acest comentariu a fost luat în considerare de către autorul unei postări afișate pe site-ul domnului prof.dr. Adrian SEVERIN, autorul articolului „Să fim buni români”.
    Vă mulțumesc !

  2. Cum sa „rectioneze Preseditele Romaniei ” ? Noi avem Presdinte ? Vreti sa spuneti ca acest ” niste penal cocotat la varful statului” mafiot esuat,vorba lui si a lui Basescu,alt penal,niste cozi de topor cat se poate de groase la obraz,dar si la figurat,ar fi ” Presedintele Romaniei ” ? Pas cu pas vedeti ce se intampla,acesti slugoi vanzatori de Tara,cu acordul tacit al Parlamentului meu intesat cu securistii mei,si cu alti ” oficiali ” adormiti,tampiti,cu frica in oase,isi fac de cap dupa cum li se dicteaza.

  3. Dintr-un anticomunism primitiv aceleaşi greşeli repetate la nesfârşit: idei clare, foarte bune şi necesare golite de sens şi credibilitate prin comparaţii aberante care permit ridiculizarea opiniilor sănătoase. Exact de această realitate, cam generalizată în mass-media, profită cei care pun „România la colţ”.

  4. @#Bolsevicul capitalist reformat
    Multumesc pentru urari si va doresc si eu sanatate si La Multi ani! Cat despre numitul Charlie, faptul ca este tampit este deja de notorietate publica. Il ignor pe Charlie cu grija, dar de data asta am observat numele meu in comentariul lui si i-am dat o scurta replica. Totusi eu nu am spus ca este si caine turbat, ci doar ca are comportament de caine turbat. Asa merge? Adica un tempit cu comportament de caine turbat? Nu prea stiu ce i-a declansat turbarea, m-a acuzat de niste comentarii la editorialul domnului Nistorescu despre mosneagul varan, iar eu nu am facut comentarii la acel editorial. Concluzia a fost ca doar un tampit poate sa acuze de ceva existent doar imaginatia lui bolnava. Sa nu mai spun ca acuzatiile lui la adresa mea merg departe in istorie, cred ca inainte de aparitia crestinismului care-i supara lui foarte tare existenta parazitara mizerabila.

  5. @Smarandache
    31 dec 2021 la 12:26
    Stimabile , LA MULTI ANI si Sanatate !
    Indraznesc o Opinie cu privire la antibolsevicul milenar Charlie anume aceea ca nu poate fi simultan si ” tampit ” si ” caine turbat ” , OK ??
    Ori ” Caine tampit ” ori ” Tampit turbat ” !! Oricum , in ambele ipostaze are clabuci la Bot si ochii injectati ! faptul ca tasteaza este un Bonus/ Malus pe axa negativa dar in sens negativ ( !!!)
    Recomandare : Ignora ! O fac de vreo 2 ani si ma simt excelent !

  6. Nu ne va impinge nimeni si nu va putea nimeni sa impuna Romaniei si st.membre denuntarea sau incalcarea Tratatelor -TUe si TFUe,de catre o CJUE,ce nu are competenta si atributii supraconstitutionale ,exercitind abuz de drept.Invocarea lui Iohannis sa ia pozitie arata ca d;.Buduca se leagana in visare,el dintordeauna a fosy anticonstitutie tc.O arata pozitia rezistilor pe care el i-a promovat,procurori,judec.de la Pitesti etc.ce s-au adresat CJUE sa i a lumina ,si batalia ce a urmat contra CCR etc.
    Felicitam CCR pt.ca a atat ferm,cat si judecatorii si magistratii ce au sustinut statulde drept si au criticat „statul brejnevist”,limitat,promovata de o UE corupta, antipopulara, globalsita ,prin „organul”sau CJUE.Aceasta CJUE,prin aroganta, abuz si interpretarea sa miseleasca, va duce la dezmembrarea coruptei UE.
    Tarile Europei,tara ns.vor avea Suveranitatea inscrisa in Constitutiile lor,rezultatul celor mai inalte aspiratii ale Natiunilor in aspiratia lor spre Specific,Identitate,Cultura,Istorie Proprii,UE fiind o nulitate artificiala,patentata de catre organizatorii ei, inamicii omenirii civilizate si europenilor,chiar daca initial a avut un rol, prin viclenie si furt,devine „inchisoarea popoarelor”.Romania a fost in „inchisori”si stie sa se elibereze de aceasta (noua)nefasta fatada inselatoare!
    Un AN nou fericit si mai bun, tuturor!

  7. @ deeper spune: 30 decembrie 2021 la 20:30
    Subsciu si eu la comentariul tau despre suveranitate. Pentru un popor suveranitatea este bunul cel mai de pret, garantul apararii intereselor nationale. Despre coruptie, Liviu Dragnea sau Adrian Nastase, eu am o parere ceva mai nuantata. Coruptia exista in toata lumea si va exista cata vreme va exista mama coruptiei care este politica si care face pui continuu. Problemele lui Nastase si Dragnea o reprezinta marea coruptie mondiala care nu doreste sa fie concurata cu armele lor (coruptia) in tarile in care ei au interesul sa spolieze folosind tot mecanismele coruptiei. Observam ca marea oligarhie si transnationalele nu pot accepta ca ei sa fie concurati pe terenul coruptiei de forte nationale, de asta si sunt dusmani ai suveranitatii. Deci intrucat coruptia nu poate fi eradicata, prefer coruptia unora din tara noastra in locul coruptilor internationali. Trebuie sa se creeze si un puternic capital romanesc, e cunoscut vechiul dicton capitalist „nu ma intreba cum am facut primul milion”. Lupta impotriva coruptiei in etapa actuala trebuie focalizata pe marea coruptie exercitata de actorii externi Romaniei pe teritoriul tarii noastre. Sa-i pastram pe coruptii nostri si sa-i eliminam dur pe coruptii lor care actioneza la noi in tara, acestia sa practice coruptia in tarile lor de origine, nu la noi. Pentru mine lucrurile sunt clare, cata vreme avem politica si capitalism, coruptia este inevitabila, dar atunci coruptia trebuie sa abordeze culorile nationale si nu in ultimul rand interesul national. Nu suntem interesati ca Soros sau altii asemenea lui sa faca bani din jaf in Romania si sa-si duca banii in paradisuri fiscale.

  8. @ Charlie: 30 decembrie 2021 la 17:18
    Cu comentariul tau dovedesti cat esti de tampit, ma doare pe mine in koor de delirul tau, nici nu citesc macar ce scrii. Ti-am raspuns pentru ca ai sarit sa ma ataci fara motiv, ca un caine turbat care musca in stanga si in dreapta fara discernamant.

  9. „Abuzul de putere practicat azi de CJ UE a fost constatat deja de CCR, dar nu și de președintele României.”
    Romania nu are presedinte, are un guvernator agreat de occident. Iar Romania de mult nu mai este stat suveran iar in viitor nici macar stat nu va mai fi. Va fi doar o regiune condusa de la Bruxelles de „prefecti”, asa cum este azi un judet in RO. Statele Unite ale Europei, integrarea tot mai mare clamata de UE, ce credeti ca inseamna daca nu cedarea deciziei (SUVERANITATII) catre un centru politic dinafara actualului teritoriu a RO? Si nu e vorba de Iohannis, sa ne aducem aminte de PSD-istul Ponta cu lista primita, de toti liderii politici care tac malc si accepta orice aberatie ordonata de UE in profitul tarilor bogate si paguba coloniilor. Sau de Basescu care ne spunea ca intrarea in UE inseamna cedare de suveranitate. Cand guvernezi pe baza ordinelor primite de la functionarii diferitelor ambasade (Bruxelles, Washington) nu te poti numi suveran, oricat s-ar umfla fasolea in roman.
    De credeti ca UE urasta Ungaria si Polonia? Fac aia ceva rau? Nu, dar nu le dau tara pe tava occidentalilor in paguba populatilei autohtone, nu accepta statutul de colonie.

  10. Guvernanta mondiala de la Davos a dat lovitura de stat constitutionala. Va fi permanenta, deoarece fara ea nu poate exista imperiul. Aveau nevoie de un interlocutor unic cand telefoneaza la Imperiul Uniunii Europene.

  11. Mintzi de inghiatza apele deeper ! UE nu a inchis nici o centrala pe carbune in Romania dar asha ne-inchise ele produc cea mai scumpa electricitate caci ard carbuni inferiori singurii disponibili in Romania. Ele sunt foarte utile pentru momentele cand nu bate vantul dar Romania nu le poate folosi atunci caci nu sunt automatizate shi ciclul ( manual ) de pornire dureaza prea mult. E dept UE ar vrea ca acele centrale sa fie modernizate, automatizate shi dotate cu panouri solare care sa produca doar ele electricitate cand e soare iar centrala, automatizata, sa inceapa sa arda carbuni doar cand e cazul. Astfel de centrale functzioneaza deja prin Spania, Florida, etc. shi consuma mult mai putzini carbuni decat cele Romaneshti carbuni care acolo sunt shi calitativ superiori.

  12. Ce -au demonstrat romanii incepand cu referendumul pentru familie, referendumul pe probleme de justitie, alegeri (europarlamentare, presidentiale, parlamentare, locale) atitudini (adica nici o atitudine ) fata de probleme de mare interes pt tara si popor altceva decat dezinteres, supunere si tradarea oricarui ideal pt care inaintasii nostri si-au dat viata ?!
    Deci nu ne meritam soarta ?
    In presa straina (UK deci neprietenoasa cu UE) se vorbeste insa ca urmeaza sa aibe loc, la nivel de UE o centralizare si apoi o repartizare, deci de catre UE, a resurselor si a productiei. Cum Romania e un stat in deriva ca n’are directie -ca n-are cine sa i-o tina – la ce ne putem astepta ?
    In concluzie, cred ca romanii au contribuit vartos la situatia in care a ajuns tara.

  13. INCA O DOVADA CA CISMARUL CEAUSESCU ERA MAI PATRIOT DECAT TOATE ADUNATURILE ASTEA CARE SE PRETIND GUVERNANTI SI APARATORI AI CONSTITUTIEI LOAZELE CARE S-AU SCURS CA APA PE GARLA IN ULTIMII 32 DE ANI.

  14. Toti cei din Romania care aproba sau voteaza asemenea mizerii sint LICHELE si TRADATORI si ar trebui, mai devreme sau mai tirziu, sa atirne in streang ! Sau, cum se spunea in armata, „ma-sa-i curva si ta-su-i hot !”

  15. Bey @ Munteanule,la ce ghiveci este in mintea ta despre ce inseamna suveranitate si asemanator cred ca pentru multe alte lucruri,cam trebuie sa mai cresti si sa-ti termini scoala generala si poate ai sa afli ca suveranitate nu inseamna ca niste majoritari sa omoare niste minoritari,asa cum democratie nu inseamna ca cei alesi cu mai multe voturi sa-i bage in puscarie pe alesii cu mai putine voturi si nici ca cei ajunsi la guvernare si majoritari in parlament sa faca apoi ce vor ei cu cetatenii unei tzari pana la viitoarele alegeri,asa precum niste stapani de sclavi.Macar sa intelegi si tu ca Suveranitate inseamna ca sa nu iti dea altii ordin pentru a face lucruri contra interesului tau,plus spunandu-ti ei ca ce-i al tau,este si al lor ca sunteti frati,dupa care,cand dai de greu datorita ordinelor si pretentiilor lor,chiar altele decat la ei acasa,sa-ti spuna ca frate,frate,da branza-i pe bani.Iar cine se opune acestei „fratzii” este bagat in puscarie,asa precum Nastase,sau Dragnea.Si cel mai bine vezi asta acum cand romanilor li se dicteaza inchiderea minelor si termocentralelor creand,fatza de cum este la altii,o criza mult mai mare si paguboasa in economie si in veniturile cetatenilor romani,care si asa erau mai mici.Dar de unde sa stii tu toate astea care traiesti inca pe langa bucataria lu’ mamica ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.