Deputatul PNL Arad, Eusebiu Pistru, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din partid, acesta urmând să activeze în cadrul ALDE, motivând că a luat această decizie în urma nesoluționării contestației sale cu privire la alegerile de la organizația PNL Arad.
„Da, este adevărat că plec din PNL”, a precizat Pistru.
Întrebat care este motivul care a stat la baza deciziei sale, Pistru a susținut că nu a fost soluționată contestația sa cu privire la alegerile care au avut loc în organizația județeană PNL Arad.
„În urma alegerilor pe care le-am contestat, de la organizația județeană Arad, și în primă fază în Comisia de arbitraj a PNL. Și de 7 luni de zile, actuala conducere a PNL a depus o contestație și nu am primit niciun răspuns, iar acum am înțeles că tot acea Comisie de arbitraj a PNL validează alegerile de la Arad. Acum 7 luni au spus că sunt invalidate, iar acum spun că alegerile s-au făcut corect”, a adăugat Pistru.
Alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a PNL Arad, în cadrul cărora Gheorghe Falcă a fost reales ca preşedinte, au fost anulate pe 3 iunie de către conducerea centrală a liberalilor, din motive de organizare. Conducerea PNL Arad a atacat decizia şefilor de la Bucureşti la Comisia de arbitraj a partidului.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Sper ca nu se gandesc si astia din PDL sa treaca la ALDE ca sa le scufunde corabia.
Dar mai ales sper ca ALDE nu primeste orice ciuruc din PNL-PDL.
șî io trec di la pndl plm la alde !
alt cameleon cu valoare zero!!! niste lingai dupa functii si beneficii! mai bine ar fi plecat …definitiv ca tot face umbra degeaba
Bine a facut ca a parasit PNL. Este jignitor pentru orice parlamentar cu pretentie si cu respect pentru propria persoana sa stea intr-un partid condus de Ludovic Orban, Turcanu, Gorghiu si alte nulitati. PNL-ul nu mai este un partid liberal de cand s-a asociat PPE (Partidul Popular European) in urma cu 3 ani la initiativa SRI, SIE si Crin Antonescu (de fapt Johannis). Prevad ca PNL va avea soarta PNT. Oricum este dominat de fostii basisti din PDL. Cred ca PNL a murit inaintea Regelui Mihai.
Constantine, daca „taceai”, filosof ramaneai! Asta-i problema cu voi, pareristii de serviciu: nu sunteti capabili sa analizati o stire! Pai Pistru asta, fost deputat PDL, e omul lui Falca si si-a dat demisia pentru ca Falca nu a fost acceptat la conducerea PNL Arad. Acum sa nu ma intrebi si cine-i Falca!
Domnule Constantin , un Alter Ego , părerolog , prea dotat pentru modestele noastre capabilități de a percepe adevărul … , relativ , absolut , care o fi el … , este firesc să fie iritat de orice mișcare care trimite la locul cu mizerii , corcitura PD – PNL … !
Să-i urmeze exemplul cît ai mulți … !
– vrajeala, partidul unic