Un fel de apocalipsă

La sfârşitul lui septembrie, s-a întors de pe mare navigatorul Garneo Diaz. Aducea cu el nestemate, hărţi noi şi poveşti cutremurătoare despre dragoni şi şerpi electrici. O vreme ne-am lăsat fermecaţi de limbuliţa lui. Pricolici, groparul, m-a tras de mânecă şi mi-a spus că Garneo Diaz nu avea puls. Un mort animat, fără îndoială.

Era în puterea gândurilor cuiva de pe mare. M-am urcat în far însoţit de Pricolici şi ne-am uitat în zare cu ocheanul lui adus de la Genoa. Hăt, departe, se ghicea o corabie care avea prora cu un cap de diavol. MORTALIDA. Aşa se numea corabia şi plutea în cercuri largi lăsând în urmă un nor de pucioasă. Pricolici l-a adus pe Kraps, tunarul. Vreme de câteva ceasuri ne-am chinuit să luăm în cătare corabia şi s-o spulberăm. in minte bine, Blavonia a venit în fugă până la far şi ne-a ameninţat în fel şi chip. După prima salvă, pielea i s-a crăpat şi i-a ţâşnit sângele pe gură. I-au luat foc sfârcurile. Kraps tunarul a prins-o pe nefericită în cătare şi-a spulberat-o cu o ghiulea de gran. Pe urmă, dacă nu mă înşel, a trecut cometa Blao şi a venit şi un călător stelar să afle ce şi cum. Zarnabal l-a omenit cu miel şi vin de Medelira.

Apoi l-a ucis ca să-i fure pachetul de energie din raniţă. Noi l-am judecat în pripă pe criminal şi l-am spânzurat de un stejar aflat nu departe de ţărm. Apoi ne-am dus să punem nişte flori de brizel dincolo de Talpa Cerului unde îngropasem rămăşiţele corabiei MORTALIDA. Ne-am rugat câteva clipe. Apoi, Kraps, tunarul, a cântat un cântecel de cătănie iar noi am văzut alaiul morţilor făcându-ne semne vesele de pe steaua Green. Dar lasă asta, DNA s-a dizolvat, Europa s-a scufundat în mare, Rusia e pe chituci, America a fost luată de o tornadă și noi, românii, ca să vezi, am ajuns stăpânii lumii.