Un fel de apocalipsă

DNA s-a dizolvat, Europa s-a scufundat în mare, Rusia e pe chituci, America a fost luată de o tornadă și noi, românii, ca să vezi, am ajuns stăpânii lumii.

Un fel de apocalipsă

Fotografia Liviei concurează pentru un premiu de 5.000 de dolari. Foto Livia lazăr

DNA s-a dizolvat, Europa s-a scufundat în mare, Rusia e pe chituci, America a fost luată de o tornadă și noi, românii, ca să vezi, am ajuns stăpânii lumii.

La sfârşitul lui septembrie, s-a întors de pe mare navigatorul Garneo Diaz. Aducea cu el nestemate, hărţi noi şi poveşti cutremurătoare despre dragoni şi şerpi electrici. O vreme ne-am lăsat fermecaţi de limbuliţa lui. Pricolici, groparul, m-a tras de mânecă şi mi-a spus că Garneo Diaz nu avea puls. Un mort animat, fără îndoială.

Era în puterea gândurilor cuiva de pe mare. M-am urcat în far însoţit de Pricolici şi ne-am uitat în zare cu ocheanul lui adus de la Genoa. Hăt, departe, se ghicea o corabie care avea prora cu un cap de diavol. MORTALIDA. Aşa se numea corabia şi plutea în cercuri largi lăsând în urmă un nor de pucioasă. Pricolici l-a adus pe Kraps, tunarul. Vreme de câteva ceasuri ne-am chinuit să luăm în cătare corabia şi s-o spulberăm. in minte bine, Blavonia a venit în fugă până la far şi ne-a ameninţat în fel şi chip. După prima salvă, pielea i s-a crăpat şi i-a ţâşnit sângele pe gură. I-au luat foc sfârcurile. Kraps tunarul a prins-o pe nefericită în cătare şi-a spulberat-o cu o ghiulea de gran. Pe urmă, dacă nu mă înşel, a trecut cometa Blao şi a venit şi un călător stelar să afle ce şi cum. Zarnabal l-a omenit cu miel şi vin de Medelira.

Apoi l-a ucis ca să-i fure pachetul de energie din raniţă. Noi l-am judecat în pripă pe criminal şi l-am spânzurat de un stejar aflat nu departe de ţărm. Apoi ne-am dus să punem nişte flori de brizel dincolo de Talpa Cerului unde îngropasem rămăşiţele corabiei MORTALIDA. Ne-am rugat câteva clipe. Apoi, Kraps, tunarul, a cântat un cântecel de cătănie iar noi am văzut alaiul morţilor făcându-ne semne vesele de pe steaua Green. Dar lasă asta, DNA s-a dizolvat, Europa s-a scufundat în mare, Rusia e pe chituci, America a fost luată de o tornadă și noi, românii, ca să vezi, am ajuns stăpânii lumii.

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Ei bine, Ovidele, este o proorocire, nimic SF. Nu desigur, ca aceea a lui Moshe Guran, cutremurul de gradul 10, e chiar reala.
    AMIN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate