Un peron de gară plin ochi de politicieni. Domnul Lubomir? Avea el un interes. Ar fi vrut ca pelerinul Balthazar să-l ajute să obţină o linie de credit de la un consorţiu bancar britanic despre care citise într-o gazetă.
Intenţia lui a fost criticată adeseori de partida socialistă care nu vedea cu ochi buni această întreprindere, socialiști, ce să mai spui?! Bineînţeles că am turnat şi noi gaz peste foc.
În sfârşit, sosirea pelerinului a fost precedată de o mulţime de zvonuri care ne-au pus pe jeratec. Se povestea că mii de furnici gigantice invadaseră plajele braziliene şi că înfulecaseră peste o mie de turişti americani. Că o sută de femei au manifestat în pielea goală în Piaţa Universităţii în semn de protest faţă de intenţia guvernului de a interzice avortul. Că un cefalopod fugit din laboratoarele armatei teroriza Londra. Că beduinii devastaseră coastele Africii de Nord şi că se pregăteau pentru un război nimicitor în Europa. Că la Moscova se născuse un copil cu trei capete care vorbeau câte zece limbi fiecare şi care afirmau că ar fi ba Napoleon, ba Einstein, ba Enrico Fermi. Că în apropiere de Paris un tren se ciocnise de copia lui identică din cauza unor deviaţii ale câmpului gravitaţional. Că savanţii americani descoperiseră că ceea ce noi consideram a fi superba şi mizerabila realitate nu era altceva decât realitate virtuală şi că întreg universul părea să fie un computer gigantic. Că, în mod firesc, inteligenţa artificială urmează celei umane şi că în următoarea sută de ani o să ne rupem gâtul. Că revoluţiile fuseseră puse la cale de conspiratori planetari care vesteau naşterea unei alte rase de oameni, fără de stomac. Că apa ar fi fost o fiinţă cosmică şi că în curând avea să ne înghită o dată şi pentru totdeauna. Că demonul apelor se pregătea să ne schimbe avatarul. Că la cele mai înalte nivele se purtau la nebunie petrecerile în pielea goală şi că, în curând, aveam să primim, de la biroul evidenţei populaţiei, numere de ordine care aveau să înlocuiască numele şi prenumele din buletin.
O grămadă de baliverne! La gară s-a adunat întregul București în ziua cu pricina, mare tevatură. București sau Adamville? În sfârșit, un oraș acolo, cu străzi, cu cartiere, cu metrou și ministere. Se înghesuiau cu toţii pe peron să-l întâmpine pe Balthazar.
Primarul Barzulis venise însoţit de o întreagă suită. Era şi farmacistul Iamandi, îmbrăcat într-un costum cadrilat, proaspăt scos de la naftalină. Era şi regizorul Borisov, bărbos, neîngrijit, fumând pipă şi scuipând la tot pasul o flegmă gălbuie. Parcă eram cu toții de la circul acvatic din Marsila Mole, uite-așa ne fandoseam! Sau la Praga, la circul acvatic din Praga! Avocatul Luigi se iţise şi el. Purta pantofi de lac şi ţinea sub braţ o servietă burduşită cu documente. El mi-a șoptit că niciodată nu s-ar fi gândit să-mi fure stickul. Îl seconda antrenorul Klaps de la bazinul municipal de înot. Era îmbrăcat cu un trening nou-nouţ. Era tuns zero. De gât îi spânzurau un fluier de argint şi un cronometru.
Mai erau şi alţii. Burtoşi, uscăţivi, gargaragii, pierde-vară, boccii, zambilii, bonjuriști sadea, visători, astronomi amatori. Golănime provincială. Protipendadă plină de aere şi de probleme insolubile, bănuitoare și foarte cicălitoare. Întreg peronul gemea de lume. Oamenii se îmbrânceau fără milă unii pe alții, suduiau printre dinți. Se călcau pe picioare. Strigau ca nişte împieliţaţi. Cine să mai tacă?
Şi cum să obligi atâta amar de lume să se aşeze în rând, frumos, ca la paradă? Cum să-i îngheţi? Cum să-i disciplinezi? Să nu mai mişte în front. Să nu se mai zgaibere pe parapet.
Să nu mai spurce aerul cu vânturile lor puturoase. Să nu mai facă valuri, valuri. Să nu mai vocifereze. Doar să-i hipnotizezi! Să-i pui în lanţuri. Să-i rânduieşti ca pe nişte sardele într-o conservă. Să-i pocneşti în moalele capului. Să-i ameţeşti cu formol, să-i pui la ierbar.
Altfel cum? Se îmbrânceau de nebuni. Voiau să ajungă primii, dar chiar primii, la vagonul în care se afla Balthazar. Să-i strângă mâna. Să-l pupe pe obraji. Să-i dăruiască o chestie, acolo. Să-i smulgă vreo promisiune. Da, da, erau gata să urce în vagon din mers. Să sară pe fereastră! Să năvălească peste pelerin în compartiment. Să-l sufoce.
Localitatea Filipesti este la fel ca multe localitati din Romania, cu o natura generoasa care permite locuitorilor ei sa traiasca multumitor de bine, fara a fi nevoiti sa depuna efort mare de a munci si gandi. Tot la fel ca in alte locatitati din Romania, locuitorii din Filipesti au avut trei mari asteptari: „-sa revina taranistii si liberalii la putere”, „-sa vina americanii”, dar mai ales asteptau „invierea mortilor”. Dupa ce au venit la putere taranistii si liberalii si dupa ce americanii au venit, locuitorilor din Filipeste le-a mai ramas sa se roage si sa astepte „invierea mortilor”. Traiau linistiti, obisnuiti cu invidia, dispretul si ura dintre ei, dar agitati de catre posturile Tv si cu spaima ca vor fi invadati de talibani. Aceasta, pana intr-o dimineata, cand s-au trezit ca localitatea era plina total de indivizi. La inceput au crezut ca i-au invadat talibanii, dar incet, incet si-au dat seama ca au”inviat mortii”. Deodata au tresarit, la fel cum s-ar fi trezit dintr-un cosmar. Unii i-au recunoscut pe morti, dar se prafaceau ca nu-i cunosc. Acum si-au dat seama de situatia noua, foarte complicata si conflictuala. Toti mortii au inviat cu invidia, dispretul, ura, lacomia din vremurile lor. Unii morti fusesera casatoriti de mai multe ori si avusesera copii in mai multe casatorii. Multi facusera parte din partide politice adversare, care se ciomagisera si inpuscasera intre ei. Unii au fost declarati eroi, altii vrajmasi… O frica , o spaima cumplita i-au cuprins pe cei care au asteptat „invierea mortilor”! Cine va mosteni averea? Cine va incasa despagubirile? Cum se vor impaca toata invidia, ura, lacomia adunate de la toate generatiile si din toate vremurile? AU inceput sa-si dea seama ca nu au realizat ce consecinte au asteptarile pe care le-au avut: -nici pentru revenirea taranistilor si liberalilor la putere, -nici de venirea americanilor si -nici de „invierea mortilor”!
Gicu, zis Pruna distilata, stătea pe marginea peronului pe lângă care trecuse trenul care-l avea pe Balthazar oaspete de onoare regasita în jungla vieții fără viata și a covidului cu fanatici covidati de vidul care le macină bruma de bruma căzută noaptea trecuta peste producția de roșii verzi și de castraveti cu sechele postraumatice, postbelice și posmoderniste. Și cum sta el asa pe peron, își dădu seama ca e timpul ca să mai stea și pe gânduri. Dar pe ce gânduri sa stea? Era întrebarea care-l frământă precum un malaxor aluatul de pâine. Intr-un final trase concluzia ca singurul gând pe care merita ca să stea e gândul fără gânduri, mai precis gândul care nu are de gând ca să aiva gânduri și nici copii din gânduri. Zis și făcut sau făcut cu zis. După circa o ora de stat pe gând Gicu se plictisi și drept urmare puse mana pe sapa și sapa o groapa în care cu un efort extraordinar reuși ca sa-si îngroape gândul fără gânduri care-l plictisise enorm și-i dăduse o stare homoroidala cu dureri acute și foarte acute de neuroni aproape functionali în zonele afectate de gripa porcina. Mulțumit pentru munca depusa își trase o prima de 2.000 de lei vechi, in monede de aur devalorizate și, cu pași vioi porni pas cu pas în căutarea României educate și normale. Pe drum se întâlni cu un biciclist care pedala de Ziua Pământului și care pompos se intitula Omulețul Verde. GICU realiza ca are de a face cu un Marțian și se comporta ca atare adică puse mana pe parul de la o tufa de fasole verde ce se afla pe marginea drumului cu gândul precis de a scăpa tara de invadator. Numai ca asupra sa se napustira, apărute ca din senin, trei farfurii cu supa zburătoare, adică OZN-euri, care potrivit nutritionistului care-i stabilea meniul lunar și Venusian, conțineau foarte multe E-uri deci erau foarte toxice.
Fiind foarte toxice nu se încumetă ca să guste din ele, ci numai ca sa le crape în patru bucăți inegale, bucăți pe care le repartiza în mod echitabil unor arheologi aflați în căutarea de cioburi și Cioabe preistorice, adică din timpul dinastie Han, dinastie in care un sas pusese mana pe putere și si-o cususe cu ață chirurgicala pe ea. Văzând ca rămâne fără farfurii de protecție Omulețul Verde o lua la goana prin pădurea deasa, populata cu jivinele crescute de ea sau mai precis cu jivine care i-au dat ca sa suga lapte matern și patern precum lupoaica lui Remus și Romulus. Im timp ce pedala pentru un nou record mondial, Omulețul Verde urla ca din gura de șarpe Bou Anaconda Antinatiional cuvinte deloc măgulitoare la adresa lui Gicu. Gicu nu se lasă intimidat și cu o cheie de spițe reuși sa-l lase pe omuleț numai cu cadrul de la roata. Bucuros nevoie mica, căci nevoia mare avusese loc cu ceva timp în urma, Gicu ii zise Omuletului: ești un mare gol. La auzul cuvântului gol, Omulețul își puse pe el o fustita multicolora și începu ca să danseze polca, asemeni unui urs aflat la ciclu cicardian. Lumea îl privea curioasa și se întreba tăcută: Omulețul asta teleghidata de unde poate fi oprit. Gicu văzut o cheita de care era atașată o pancarda: nu va atingeti de ea. E cheia securității păzită de CIA și de NATO. Oms are și ea meritele ei in menținerea distinsei în stare de funcționare, iar asasinii economic pur și simplu o adora. Gicu își zise în sinea sa: viata ca un peron, de Octavian Paler, și pleca în lumea lui, adică lumea bunicilor sa vadă ce mai face Balthazar.