Un secol de lirică pe Arenele din Verona

Din 14 iunie în 8 septembrie vor avea loc la Arena din Verona peste 58 de întâlniri cu şase titluri de operă, “Aida”, “La Traviata”, “Nabucco”, “Romeo şi Julieta”, “Il Trovatore”, “Rigoletto”, şi patru serate de Gală. Artişti de faimă internaţională vor aduce momente unice şi de neuitat. Toate, ca un omagiu adus lui Giuseppe Verdi. După inaugurarea cu “Aida”, omagiul verdian va continua cu “Nabucco”, avându-l la pupitru pe Daniel Oren, şi aşa-zisa Trilogie populară (“Traviata”, “Trubadurul” şi “Rigoletto”). În fine, “Romeo şi Julieta” de Gounod şi “Recviemul” de Verdi, sub bagheta lui Myung-Whun Chung, la pupitrul Orchestrei Arena-Fenice din Veneţia. Vor urma o Gală verdiană şi una wagneriană. Cea din urmă, condusă de Harding, protagonist, Placido Domingo. Tenorul şi directorul artistic al Arenei va sărbători 20 de ani de “Operalia”, concursul liric al talentelor creat de el.

Totodată va fi organizată şi o serie de manifestări colaterale: cicluri cinematografice, balete, conferinţe şi expoziţii, printre care o incitantă expoziţie-spectacol “Verdi – Wagner”. Se vor emite şi o colecţie de timbre şi o monedă comemorativă şi nu vor lipsi nici colecţiile renumitelor vinuri din zonă, Amarone di Valpolicella şi Soave, în ediţie limitată.

Arena din Verona

Totul a început în urmă cu 100 de ani, odată cu reprezentarea operei “Aida” de Giuseppe Verdi, când s-a hotărât celebrarea naşterii compozitorului. Atunci, maestrul Arturo Toscanini, spune legenda, ar fi exclamat: “O, Dumnezeule, în aer liber se pot juca jocuri de câmp, dar nu Operă”. Dar să ne aducem aminte că romanii construiseră în secolul I d.Ch., în afara zidurilor citadine, un spaţiu pentru “jocurile” de care erau pasionaţi, cu referire la gladiatori, bătălii de vânătoare cu animale feroce, continuate peste secole, de dueluri şi coride, la care a asistat şi Napoleon în 1805.

Aida, într-o fastuoasă scenografie

Astăzi, Arena este cel mai mare teatru liric din lume în aer liber, care găzduieşte 13-14 mii de spectatori într-o singură seară, pe o suprafaţă de 139 în lungime şi 32 în profunzime, cu 72 de arcade în piatră, 45 de şiruri de gradene. Se spune că Dante s-a inspirat din structura arenei pentru “Infernul” său. În 10 august 1913 s-a cântat pentru prima dată pe această scenă “Aida” de Verdi şi de atunci, în fiecare vară, se adună la festival circa jumătate de milion de persoane pentru a asista la impunătoarele montări. Atunci când directorul de orchestră Tulllio Serafin (1878 – 1968) ridica bagheta, avea în faţă monumentale scenografii realizate de arhitectul Ettore Fagiuoli, destinate atmosferei anticului şi exoticului Egipt, având în spate un platou compus din mii de melomani, dar şi exponenţi ai nobilimii şi aristocraţiei, precum Vittorio Emanuele di Savoia, principesa Maria Letizia Bonaparte, I Visconti di Modrone şi Borromeo, dar şi nume ilustre ale lumii muzicale italiene, compozitorii Puccini, Mascagni, Boito şi Pizzetti… Aşa cum aminteşte Giovanni Villani în preţiosul său volum “Puterea Operei”, acest festival aducea întregii comunităţi un imens profit, întrucât se vindeau mii de sticle de vin şi kilograme de salam…

Aida pe scena Arenei din Verona

Fără ca nimeni să fi ştiut, în acea seară s-a născut festivalul liric de la Arenele din Verona, care, de o sută de ani, excluzând pauzele din timpul conflictelor mondiale, s-a impus ca o întâlnire de neratat pentru iubitorii melodramei, pentru a urmări evoluţia stelelor liricii, care evoluează sub stele, gata să înfrunte capriciile temutului “Giove Pluvio”, pregătit de a arunca asupra spectatorilor fulgere şi torente de apă.

A rămas de asemenea în istorie şi premiera baletului “Simfonia a IX-a” de Beethoven, în coregrafia lui Maurice Béjart, când în timpul unei furtuni spectacolul a continuat, deşi balerinii erau uzi din cap până în picioare, rezistând eroic atât artiştii, cât şi spectatorii.

Arena reprezintă proba focului

Placido Domingo între basul Vitalij Kowaljow şi Renato Balsadonna în Nabucco

Pe această scenă au trecut toate marile nume ale liricii, de la Renata Tebaldi la Maria Callas, care a debutat cu “Gioconda” de Ponchielli, dar şi divele “istorice” Cignas, Dal Monte, Stignani, Falero, urmate de Mirella Freni, Renata Scotto, Katia Ricciarelli, Monserrat Caballe până la eroinele de azi. Între principii scenei să nu-i uităm pe Beniamino Gigli, pe marele Luciano Pavarotti, apoi Tito Gobbi, Corelli, Bergonzi, Del Monaco, Di Stefano, Carreras, Domingo, atât ca interpret, cât şi ca dirijor de orchestră, dar şi valoroşii noului val al bel canto-ului.

De la verile muzicale veroneze nu au lipsit nici renumiţii balerini şi coregrafi, de la Carla Fracci la Savignano şi Bortoluzzi, nici regizori şi scenografi, precum Zeffirelli, Ronconi, Damiani sau Pizzi, nici dirijori ca Georges Prêtre, Lorin Maazel, Riccardo Muti. Pentru un cântăreţ, Arena reprezintă proba focului. Este evaluată şi rezistenţa fizică, deoarece Verona e un oraş în care vara temperaturile oscilează de la 35 la 15 grade, cu consecinţe fatale pentru corzile vocale. Şi de aceea, în culise, întotdeauna se află cineva gata de a-l înlocui pe un interpret. Pentru “Aida” din 24 august 1984, în ultimul act, Nicola Martinucci l-a înlocuit pe tenorul Maurizio Frusoni, care nu a mai putut cânta. O situaţie diversă a fost atunci când, în “Carmen” din 1996, tenorul Serghei Larin, care a făcut playback, a fost înlocuit rapid pe scenă de către un necunoscut cântăreţ american prezent în public, John Murray.

Don Giovanni pe scena de la Arena în 2012, cu o spectaculoasă scenografie

Spaţiile infinite ale scenei cer putere, control, siguranţă şi multe alte date particulare, calibrate în rolul de interpretat, dar şi în gradul de a percepe fiecare nuanţă de pe orice loc din gradene. Nu toţi “divii de aur” au fost în stare să triumfe sau să lase un semn aici. Pentru că Arena nu iartă niciodată: are o acustică perfectă care corespunde adevăratei voci. Pentru a cânta şi a recita, un interpret are nevoie să cunoască efectul global şi acest lucru este valabil şi pentru scenografi, care trebuie să fie doctori în arhitectură, dar şi maeştri în artele frumoase, chemaţi a lupta cu giganticele proporţii ale amfiteatrului. Ceea ce este irepetabil în regiile veroneze este monumentalitatea. Şi, uneori, ineditul situaţiilor, dacă ne gândim la “Aida” din 1953, în care în timpul marşului triumfal spectacolul a trebuit să facă faţă nevoilor fiziologice ale elefanţilor, sau la ziua în care locuitorii Veronei au văzut în piaţa centrală o cămilă fugită din Arenă.

Traviata anului 2011, rămasă în istoria festivalului

Pentru iubitorii de cifre şi statistici, amintim că “Aida” a avut 597 de reprezentaţii, urmată de “Carmen” de Bizet cu 226 şi “Nabucco”, cu 176, în timp ce “Turandot” al lui Puccini se află pe locul al IV-lea.

Nu putem să nu amintim şi de publicul elevat al Arenei din Verona în care se celebrează, ca într-un rit solemn, aprinderea lumânărilor de-a lungul gradenelor, într-o linişte monumentală, un cult asemănător unei liturghii care lasă fiecărui participant o emoţie dificil de repetat în alt loc. Dar, mai ales, în niciun alt loc nu se poate verifica mai bine miracolul fuziunii între artist şi public, începută în urmă cu un secol, sub un cer fără sfârşit.

O piramidă de aur din “Aida” a deschis ediţia 2013

Celebra regie a lui Zeffirelli la Trubadurul, în 2001

O luminiscentă piramidă de aur luminează Arena. Acea punte mitică se transformă într-o instalaţie cu 26 de panouri solare, protagonista scenei triumfale din “Aida” de Verdi, în interpretarea companiei catalane, “La Fura dels Baus”. “Vrem să transmitem un limbaj publicului de astăzi, explică Paolo Gavazzeni, directorul artistic al teatrului. Fiecare teatru are un AND şi limbaj precis. Punând în scenă «Aida» de Verdi, m-am gândit că trebuie să aducem un spectacol care să conţină ceva nou pentru mâine”.

În 10 august, va fi reluată istorica versiune a “Aidei” din 1913. Tradiţie şi viitor. Aşa se naşte spectacolul companiei “La Fura dels Baus”.

Piramida luminiscentă din Aida

“Aida” a fost prezentată într-un nou veşmânt, într-o spectaculoasă scenografie, în regia avangardistă semnată de Carlus Padrissa şi Àlex Ollé, de la compania “La Fura dels Baus”. Coregrafia îi aparţine Valentinei Carrasco, iar costumele lui Chu Uroz.

Compania “La Fura dels Baus” şi-a propus să ofere o nouă lectură a operei. “Aida apare ca un amalgam între atracţia pentru anticul Egipt, cu enigmaticele sale piramide, şi fascinaţia forţei progresului. Fără îndoială este spiritul grandios al Canalului de Suez, o operă a ingineriei timpului”. Ca un fir roşu care leagă secolul al XIX-lea cu anii 2000, ingineria timpului nostru caracterizează scena Arenei, iar ceea ce urmăresc cei de la “Fura” este să creeze o sinteză între cultură, spectacular şi avangardă. Este un pas care uneşte trecutul cu viitorul, dominând metafora luminii. De aceea se distinge un joc al luminilor, al umbrelor, reflexele razelor solare. Între religie şi ştiinţă, universul “Aidei” apare structurat în jurul unei concepţii futuriste.

Aida în interpretarea companiei La Fura dels Baus

În Prolog, timp de 15 minute, se aude zgomotul puternic al vântului. În scenă, asistăm la o expediţie europeană, în timp ce sclavii găsesc o enormă sculptură şi pregătesc trimiterea tezaurelor arheologice la un muzeu occidental. Este un flash-back raportat la Aida şi Radames. Spectacolul va fi proiectat, în 11 seri, până în 3 august. În rolul titular se vor succeda sopranele Hui He, Maria Jose Siri, Daniela Dessì. Rolul lui Radames va interpretat de Fabio Sartori, Jorge de León şi Carlo Ventre. În cel al lui Amneris, va fi Giovanna Casolla în alternanţă cu Daniela Barcellona şi Elena Gabour. Completează castul românul nostru, Adrian Sâmpetrean, şi Vitalij Kowaljow…Alături de interpreţii principali, 175 de artişti, mimi şi figuranţi, 164 de corişti, 40 de balerini, două cămile şi un elefant povestesc dragostea dintre Aida şi Radames în timpul războiului dintre Etiopia şi Egipt.

Opera este precedată de un documentar de 50 de minute, intitulat “Arena 100”, o ocazie unică pentru a străbate cei 100 de ani ai Arenei din Verona, de a asculta protagonişti de calibrul unor Raina Kabaivanska, Leo Nucci, Renato Bruson, Plácido Domingo, Katia Ricciarelli…

În luna iulie, de altfel, canalul francez Mezzo a transmis integral această montare de excepţie.