În perioada 20-26 iunie, are loc la Bucureşti prima ediţie a „Festivalului Filmului Evreiesc” (Bucharest Jewish Film Festival – BJFF). Evenimentul conectează capitala României la reţeaua festivalieră de gen, care cuprinde 130 de manifestări similare, în metropole din întreaga lume, între care Totonto, Los Angeles, Washington, Leeds, Manchester, Berlin&Postdam…
Organizatorii festivalului au fost spijiniţi la prima ediţie de un consiliu onorific format din Irina Cajal Marin, Beatrice Comănescu, Cristina Corciovescu, Felicia Waldman, Radu F Alexandru, Radu Gabrea, Alexander Hausvater, Arin Octav Stănescu, Erwin Şimşenson, dar şi ambasadorul Israelului Dan Ben-Eliezer, care s-a implicat activ în buna desfăşurare a evenimentului.
Manifestarea îşi propune să dezvăluie publicului românesc tradiţiile şi cultura evreilor, precum şi „educarea tinerilor în sensul toleranţei interetnice şi religioase”.
Preşedintele primei ediţii, dr. Paul Ghiţiu, afirma: „Pentru ca să putem vieţui împreună trebuie să ne cunoaştem. Necunoscutul atrage dar şi sperie; nu oricine este pregătit să îi facă faţă. Nu oricine se simte comod în prezenţa lui. În plus, deficitul de cunoaştere poate fi uşor manipulat pentru a naşte teama. Astfel apar reacţiile de respingere. Necunoscutul se poate traduce şi ca deficit de imagine; în cazul oamenilor provine din necunoaşterea sau perceperea deformată a identităţii celorlalţi. Din toate acestea apare deficitul de încredere. Identitatea, fie ea personală, etnică sau naţională, se exprimă prin cultură care, în accepţiunea cea mai largă, reprezintă totalitatea manifestărilor creatoare, fie ele artistice, tehnice, juridice sau economice, ale unei persoane, ale unei etnii sau ale unei naţiuni. Dincolo de senzitiv şi emoţional, actul cunoaşterii este un act cultural; de aceea este nevoie ca informaţia culturală, produsele culturale să ajungă la fiecare dintre noi şi să ne arate, şi unora şi celorlalţi, atât tradiţiile şi istoria noastră, de unde venim, cât şi cine suntem astăzi. Numai cunoscându-i pe ceilalţi, numai oferindu-ne, la rândul nostru spre cunoaştere, putem provoca mutaţii masive în perceperea reciprocă pentru a parcurge drumul viitorului împreună. Filmul este o parte a unui astfel de drum”.
Festivalul de la Bucureşti reuneşte peste 30 de pelicule, dintre care 29 în premieră în România: o secţiune de film documentar (lung şi scurtmetraje), filme de ficţiune şi biografii ficţionale. O varietate de stiluri şi de tehnici face foarte atractiv acest eveniment care va reţine cu siguranţă atenţia cinefililor de la noi. Selecţia este făcută pe un interval de timp generos, de la filme de arhivă (cel mai vechi din 1935) până la producţii ale anului 2011.
Festivalul se deschide cu documentarul „Ultimul Supravieţuitor”, având-o ca protagonistă pe Hedi Fried. Scriitoarea, născută în România, a supravieţuit lagărelor de la Auschwitz-Birkenau şi Bergen-Belsen, stabilindu-se după război în Suedia, împreună cu sora ei. Ea a venit în România anul trecut, cu prilejul traducerii în limba română a cărţii sale, „Frânturi dintr-o viaţă – Drumul la şi de la Auschwitz”, traducere urmată de apariţia la Editura Vremea a volumelor „Pendulul vieţii” şi „Intoarcere la viaţă”. Filmul, producţie SUA 2010, în regia semnată de Michael Pertnoy şi Michael Kleiman, care îi are distribuţie pe Hedi Fried, Jacqueline Murekatete, Justin Semahoro şi Adam Bashar, a fost lansat sub logo-ul „Patru tragedii. Patru călătorii. Un singur scop” şi urmăreşte viaţa câtorva supravieţuitori ai unor tragedii ca Holocaustul din timpul celui de al doilea Război Mondial, masacrul din Rwanda (1994) în care au murit 800.000 de oameni sau cel din Darfur (Sudan) care, la începutul anilor 2000, a făcut alte câteva sute de mii de victime. Şi repune în discuţie conceptul de genocid şi calitatea de martor care devine apoi militant activ în mişcarea pacifistă. „Ultimul supravieţuitor” a obţinut mai multe premii internaţionale, între care „Cel mai bun documentar” şi Premiul Publicului la Festivalul de Film de la Oxford, Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional de film de la Dallas.
Călătorii imaginare şi biografii în direct
Un „capitol” de mare interes al festivalului de la Bucureşti este cel care grupează filme documentare şi de ficţiune dedicate unor importanţi scriitori şi artişti: „Room and a Half” (O cameră şi jumătate), „Amos Oz: The Nature of Dreams” (Amos OZ; Natura viselor”), „În Bucovina lui Norman Manea” sau „Gainsbourg, vie héroïque” (Gainsbourg: o viaţă de erou).
Un fenomenal Serge Gainsbourg
Regizorul Andrei Hrjanovski abordează insolit biografia scriitorului
Josef Brodski, laureat al „Premiului Nobel pentru literatură”, în 1987, născut la Leningrad, într-o familie de intelectuali evrei şi emigrat în Statele Unite. Filmul „O cameră şi jumătate” a fost precedat de o peliculă de desene animate pe aceeaşi temă, „O pisică şi jumătate”, care face dovada măiestriei de autor de benzi desenate şi de film animat a acestui regizor, dispus să inoveze şi în filmul documentar. În pelicla amintită, Andrei Hrjanovski mixează inteligent şi spectaculos imagini-document din perioada stalinistă şi din perioada Hruşciov, cu elemente biografice din trecutul şi prezentul protagonistului, imaginându-şi chiar o călătorie în zbor a lui Brodski în patria natală, călătorie care, fireşte, în realitate nu a avut loc. Despre acest insert de ficţiune în documentar, scriitorul ruso-american a firmat că „O astfel de călătorie s-ar putea produce doar în anonimat…” În distribuţia filmului „O cameră şi jumătate”, evoluează şi marea doamnă a cinemtografiei ruse, Alisa Freindlich – pe care cinefilii români au revăzut-o recent la Cinematecă în „Fata fără zestre” – , Sergei Iurski şi Grigori Ditiakovski. Critica s-a exprimat superlativ la adresa acestui film, distins cu Premiul pentru cel mai film la „Est of the West Competition” de la Karlovy VaryF (2009), Marele Premiu la Festivalul „Zerkalo”, Premiul Fipresci la Haifa, şi menţiune specială a juriului la Festivalul de la Mar del Palata. „Câştigător al multor premii în Rusia pentru filmele sale de animaţie, Andrei Hrjanovski creează o biografie semi-ficţională a poetului laureat cu „Premiul Nobel”, Josef Brodsky, un portret viu, dens şi plin de imaginaţie nu doar al unui mare scriitor, dar şi al lumii culturale din Uniunea Sovietică de după cel de-al doilea Război Mondial. Spiritual, fermecător…şi totodată splendid jucat de către toată distribuţia”, scria Dan Făinaru, în „Screen International”.
Alisa Freidlich si Sergei Iurski in Room and a Half
La marginea Deşertului Negev, în localitatea Arad, trăieşte de câţiva ani unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii contemporane, Amos Oz. A scris aici „Poveste despre dragoste şi întuneric”, una dintre autobiografiile cele mai traduse şi mai commentate în Israel, Europa şi Statele Unite (cartea a apărut şi în limba română la Editura Humanitas Fiction). În filmul regizorilor Yonathan şi Masha Zur, Amos Oz îşi revitizează trecutul, originile ruso-poloneze ale familiei sale, educaţia mediteraneană în spiritul tradiţiei din care descinde, dar şi experienţele de război, de pe Înălţimile Golan şi acelea de militant pentru soluţionarea conflictului israelo- palestinian. Cel care a propus înfiinţarea a două state pe teritoriul vechii Palestine, într-un celebru manifest-eseu, „Ajutaţi-ne să divorţăm”, şi a demontat mecanismul intoleranţei în „Cum să lecuieşti un fanatic”, apărută în limba română tot la Editura Humanitas, e însoţit în această călătorie-film de confraţi nu mai puţin celebri: Paul Auster, Salman Rushdie,Nadine Gordimer („Premiul Nobel, pentru literatură”) şi Sari Nusseibeh (scriitorul palestinian care îi împărăşeşte opţiunile politice). „Acest documentar nemaipomenit surprinde perfect imaginaţia bogată şi claritatea politică ale lui Oz. Filmul este pe de o parte o trecere în revistă afectuoasă, dar ambivalentă, a problemei de ordin emoţional pe care familia lui o are în raport cu Europa şi pe de altă parte, o expunere de reflecţii asupra semnificaţiilor complicate ale Sionismului şi asupra culturii «îndoielii şi argumentaţiei». Ne îmbarcăm într-o călătorie printre numeroasele fantome ale trecutului, urcăm pe colinele Ierusalimului unde veteranul pacifist se plimbă alături de scriitorul palestinian Sari Nusseibeh şi apoi coborâm spre cafenele, staţii de autobuz şi plajele din Tel Aviv. În tot acest timp, Oz se întreabă dacă reconcilierea este posibilă. Acest portret cinematografic ne îmbie să privim înapoi în timp, la geografia statelor est-europene dinainte de război, la Palestina şi Israelul anilor ’40. Totodată, ne oferă o incursiune în primele demonstraţii de pace, acolo unde Oz susţine un discurs de referinţă emoţionant asupra opţiunilor pe care le are statul Israel”, scria Deborah Kaufman în „San Francisco Jewish Film Festival review”.
Ajami, cartierul multietnic din Jaffa
Tot o biografie de scriitor inspiră filmul „În Bucovina lui Norman Manea”, al realizatoarei Mihaela Crăciun. Prozator de mare forţă, care îşi trece în ficţiuni parabolice experienţele unei vieţi puse de foarte devreme sub semnul tragicului, copilărie marcată de detenţia într-un lagăr de concentrare, Norman Manea revine din Statele Unite spre locurile în care şi-a modelat personalitatea de viitor scriitor: la Iţcani, Suceava şi Rădăuţi. În călătoria trecută pe peliculă de cunoscuta jurnalistă de televiziune, Norman Manea îl are ca partener pe un alt scriitor mult premiat şi tradus în lume, Antonio Tabuchi (ale cărui romane au apărut în versiune românească la editurile Polirom şi Humanitas Fiction), un creator de ficţiune cu două patrii şi două limbi în care scrie, Italia şi Portugalia, respectiv limba italiană şi cea portugheză. Aflat printre opţiunile criticii literare din mai multe ţări pe lista posibililor laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură, autorul „Întoarcerii huliganului”, al „Plicului negru” şi al lui „August prostul”, devine o vedetă în acest film, dar nu oricum, nu numai mediatic, ci şi exploatându-şi onest şi problematic, nuanţat şi la esenţă, calitatea de martor.
„Mi-am făcut un crez profesional din a continua să aduc în arhiva Televiziunii Române valorile uitate ale diasporei româneşti. Şi, de ce nu, în conştiinţa publicului român. Sufleteşte, aceşti oameni, nu s-au despărţit niciodată de România, e casa din sufletul lor. Doar România s-a despărţit de ei prin indiferenţă, nepăsare şi uitare. Sunt destine singulare, fiecare poveste te emoţionează. E vorba despre dezrădăcinare şi adaptare. Ce-am pierdut noi prin plecarea lor? Repere. Conştiinţe. Excelenţe. Normalitatea. Dacă ne uităm la ei ca într-o oglindă, vedem unde ar fi putut ajunge azi România”, mărturisea autoarea peliculei, Mihaela Crăciun.
„Gainsbourg: vie fantastique” este o biografie ficţională a unui artist boem care trece de la muzică la cinema şi de la pictură la fotografie cu nonşalanţa celui dăruit cu talente multiple, om-spectacol în artă, dar şi în viaţa personală, prin care au trecut femei celebre precum Brigitte Bardot, Juliette Greco, France Gall, Jane Birkin (mama fiicei sale Charlotte, una dintre cele mai cotate actriţe de cinema ale momentului, interpreta principală din „Antichirst” de Lars von Trier). Regizorul filmului, Joann Sfar mărturisea că dinamicul Serge Gainsbourg, cu inconfundabila prezenţă şi cu speciala voce i-a fost idol şi ar fi vrut să-i fie şi mentor. Numai că în momentul în care s-a mutat de la Nisa la Paris, Gainsbourg murise de o lună. Ficţiunea împlineşte până la urmă acest vis şi datorită unui actor care seamănnă mult şi ca fizic, şi ca temperament cu artistul, Eric Elmosnino (care a obţinut pentru acest rol „César”-ul penru cel mai bun actor în 2011 şi Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Tribeca, în 2010). Acesta a fost secondat de Lucy Gordon în rolul Jane Birkin, Laetitia Casta care a întrupat-o pe Brigitte Bardot, Anna Mouglais în Juliette Greco, Sara Forestier ca France Gall, Claude Chabrol, Răzvan Vasilescu şi chiar Joann Sfar în rolul lui Georges Brassens. Actorul-regizor declara: „Filmul meu este foarte fidel vieţii lui, fără să fie o biografie. Este o naraţiune realistă în care Paris-ul devine un adevărat personaj. În filmul meu nu vor exista pornografie, indecenţe sau obscenităţi. În schimb vor fi multe personaje vulnerabile care par să comunice cel mai bine în poziţie orizontală în pat. Nu vreau ca filmul meu să rănească pe cineva. Vreau ca urmaşii lui Gainsbourg să se simtă mândri. Acesta este un film despre viaţa unui mare poet. Gainsbourg şi-a testat mereu limitele şi numai un nebun poate crede că cinismul a fost motorul acţiunilor sale. Aceasta este povestea unui om timid care se protejează cum poate el mai bine”. Joann Safar şi-a văzut încununat debutul ca regizor, cu acest film, cu „César” pentru opera prima.
Amos Oz in Nature of Dreams
Jurnalistul de televiziune Sandrino Gavriloaia este prezent în selecţia festivalului cu filmul „Un veac de seninătate cu Medi Wechsler Dinu sau Amintirile unei pictoriţe cuminţi”. Un portret în evantai al artistei care a fost soţia lui Gheorghe Dinu (Stephane Roll), poetul suprarealist, fiu de proprietar de lăptărie, devenită sediul avangardei bucureştene, alături de care a trăit în mediul foarte animat al creatorilor de manifeste, reviste şi volume care vizau înoirea artelor şi datul cu tifla burgheziei obtuze şi convenţionale. Deşi printre apropiaţii ei se numărau Victor Brauner sau Marcel Iancu, Medi Dinu n-a fost interesată de agitaţiile avangardiste. Pasionată de plein-air, interesată în primul rând de acuarelă, artista va deveni unul dintre obişnuiţii Balcicului, care a inspirat o mare parte din peisajele sale pline de lirism şi căldură. Acum, în vârstă de 102 ani, Medi Dinu este decanul artiştilor români şi trăieşte cu aceeaşi seninătate şi împăcare viaţa de pictoriţă cuminte.
Kabala, klezmer, Kabul
Festivalul aduce în atenţia cinefililor bucureşteni o paletă largă privind evreitatea, de la tradiţii şi religie la tragediile în care evreii au fost aruncaţi de istoria trecută şi recentă, dar şi la asumarea condiţiei de evreu într-o lume care se globalizează cu grăbire. De la Kabbala devenită modă printre vedetele hollywoodiene, dar şi rămasă domeniu de studiu foarte serios, în care excelează un savant plecat în Statele Unite din România, Moshe Idel (strălucit urmaş al lui Gershom Sholem) la ce înseamnă să fii evreu în ţările importante ale Europei şi la implicarea sau neimplicarea în zonele de conflict în viaţa reală şi în ideologii, în Israel, dar şi pe alte meleaguri. În acest capitol, se evidenţiază filmul lui Dan Alexe, „Kabală la Kabul”, deja cunoscut şi premiat la câteva festivaluri de film documentar din România. Din ţara noastră, jurnalista de televiziune Daniela Teodora Boboş oferă o viziune asupra evoluţiei termenului Kabbala, de la tradiţiile religioase şi de studiu la biserică pentru VIP-uri, în documentarul „Magia Kabbalei”. Etno-sociologul Harry Kuller, eseistul şi poetul Tzicu Goldberg şi academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici asigură rigoarea ştiinţifică a acestei pelicule, răspuns la întrebarea „Cine au fost cei care au aplicat învăţăturile Kabbalah în România şi cine ar putea fi încă interesat de această practică?”
Un cartier multietnic din Jaffa, „Ajami”, cu poveştile de viaţă şi istoriile lui mărunte, între pitoresc şi dramă, este canavaua pe care îşi construiesc atent pelicula cu acelaşi nume regizorii Scandar Copti şi Yaron Shani, răsplătiţi cu „Disticţie Specială” în Competiţia „Camera d’Or” de la Cannes, în 2009. Pelicula a fost declarată „Cel mai bun film” la „Israeli Film Academy Ophir Awards”, la „Jerusalem International Film Festival”, la „London Film Festival”, „Montpellier Film Festival”, „Tallin Black Nights Film Festival”.
Producţia „A fi evreu în Franţa” a regizorului Yves Jeuland este un documentar de excepţie despre istoria evreilor în această ţară, primul stat care le-a acordat cetăţenie. Debutând cu strigăte entuziaste de „Vive la France” în idiş, pelicula ajunge la exploziva „Afacere Dreyfuss”, la colaborarea guvernului de la Vichy cu regimul nazist şi la absorbţia evreilor sefarzi veniţi din ţările arabe în deceniile care au urmat celui de-al doilea război mondial.
„Filmele care vor fi prezentate în cadrul acestui festival dezvăluie poveşti şi subiecte din întreaga lume. Este o experienţă culturală unică, specială, care va stimula minţile şi sufletele noastre. Israelul este reprezentat în acest Festival de câteva filme premiate şi foarte bine primite la nivel internaţional. Filmele israeliene reuşesc să atragă atenţia publicului şi festivalurilor internaţionale datorită varietăţii şi complexităţii subiectelor pe care le prezintă – subiecte care sunt influenţate de diversitatea societăţii israeliene. Regizorii de film descriu teme universale într-o manieră personală şi sensibilă, emoţională, prin prisma poveştilor locale israeliene”, afirma E.S. Dan Ben Eliezer, Ambasadorul Israelului la Bucureşti.
