Un weekend primăvăratic

Nu pierdeţi „Caligula” de la Teatrul Bulandra

„A guverna înseamnă a fura, toată lumea o ştie”. În 1945, în Parisul abia eliberat, Caligula triumfă pe scena Teatrului „Hébertot”, cu Gérard Philipe în rolul principal. După război, Camus lucrează din nou la piesă, pe care o va îmbunătăţi până în 1958.

Dintre Camus şi Caligula, ne putem întreba cine este mai nebun. Să transformi un împǎrat roman însetat de sânge într-un erou romantic şi asasinatul său într-o formă superioară de sinucidere este o viziune care nu duce deloc lipsă de îndrăznealǎ, iar Camus nu avea decât 25 de ani când a scris-o. Suntem în 1938 şi „obsedat de imposibil, otrǎvit de dispreţ şi oroare”, „Caligula” lui Camus „tinde să exercite, prin crimă şi pervertirea sistematică a tuturor valorilor, o libertate care la sfârşit se va dovedi că nu este cea pe care o căuta”.

În acest weekend, la invitaţia Ambasadei Franţei şi a Institutului Francez din Bucureşti, actorul francez Bruno Putzulu îl va încarna pe celebrul anti-erou tragic Caligula la Teatrul Bulandra, într-o piesă montată de Stéphane Olivié-Bisson după primul text al lui Albert Camus. Piesa are două reprezentaţii, sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00, la Bulandra Izvor.

Versiunea montată de Stéphane Olivié-Bisson este cea originală, foarte rar folosită în teatru, a acestei „tragedii de inteligenţă”. Spre deosebire de adaptările ulterioare, opera de tinereţe subliniază caracterul „intuitiv, instinctiv, ambiguu şi extreme” al piesei. Pentru aptitudinea actorului pentru dezechilibru şi extravaganţă, forţa şi umorul, şi în acelaşi timp o vulnerabilitate aproape infantilă, regizorul l-a ales pe Bruno Putzulu pentru rolul principal şi imperial pe care Camus visa sǎ-l interpreteze el însuşi.

„Nu existǎ decât un singur fel de a fi egal cu zeii: sǎ fii la fel de crud ca ei”.

Originar din Sardinia, Bruno Putzulu îşi petrece copilăria în Normandia, unde îşi descoperă pasiunea pentru fotbal. În 1990 renunţǎ la acest sport şi se îndreaptă spre teatru, intrând la Consevatorul Naţional de Artă Dramatică şi apoi în echipa teatrului Comédie Française. Nominalizat prima dată la premiile César în 1996, cu rolul din „Les Aveux de l’innocent” de Jean-Pierre Améris, trebuie să aştepte însǎ pânǎ în 1999 să fie recompensat cu premiul pentru „Cea mai bună speranţă masculină”, graţie rolului său de seducător din producţia „Petits Désordres amoureux”. Mare admirator al lui Jean-Luc Godard, joacă în filmele acestuia „Les Passagers” şi „Eloge de l’amour”. Caracterul independent şi personalitatea sa puternică devin incompatibile cu stricteţea de la Comédie Française, pe care o părăseşte în 2002. Un an mai târziu îl interpreteazǎ pe Cipriani în „Monsieur N”, mult apreciatul film despre exilul şi moartea lui Napoleon Bonaparte.

MomixBothanica, lună, mare, flori

Când dansul cântă natura, publicul este transportat într-o lume fantastică. Ultima creaţie coregrafică a americanului Moses Pendleton este pusă în scenă la Teatrul Olimpic din Roma. Coregraful foloseşte din plin fantezia, imaginaţia, creativitatea. La baza coregrafiei este dorinţa de a observa cele mai mici amănunte din natură: o floare, o pasăre, o fiinţă umană, un bărbat sau o femeie.

Baletul este regizat de Cyntia Quinn şi structurat pe două părţi: Iarnă-Primăvară, Vară-Toamnă, după cele „Patru anotimpuri” ale lui Vivaldi. Este vorba despre o călătorie coregrafică în natură şi în misterele ei. Timp de două ore, pe muzica lui Vivaldi şi a lui Peter Gabriel, pe scenă apar creaturi magnifice, în lumini neliniştitoare, monştri multiformi. Inspiraţia vine din lumea florilor, a insectelor, din cea secretă a copacilor, a rocilor, care, după cum mărturiseşte coregraful, reprezintă viaţa. „Am încercat să provoc ceea ce se cheamă «optical confusion» pentru a stimula creativitatea. Îmi doresc ca publicul care vede acest spectacol să uite că se află într-un teatru şi să trăiască senzaţia că trăieşte în mijlocul naturii”. Baletul este un omagiu adus planetei verzi, un joc al iluziilor, în mişcările corpului dansatorilor şi ale originalelor costume de scenă. Spectacolul poate fi vizionat până în 22 martie.

Noapte albă de Balkandans

Întâlnire la Godot

Godot Café-Teatru păstrează fizionomia unui teatru clasic, fiind singurul cu această structură din Bucureşti. Este un loc gândit cu suflet, cu scenă, cu pian şi în care la bar lucrează studenţi la actorie. Un spaţiu în care pur şi simplu te simţi bine. În fiecare seară, pe scena Godot se joacă piese de teatru, au loc concerte, spectacole de stand-up comedy, impro-show-uri, proiecţii de film sau expoziţii de fotografie. Deschis la sfârşitul anului trecut, Godot a adus de la început artişti care au susţinut spectacole cu sala plină. Dintre ei, Amaro Del (din Serbia, în cadrul turneului „In Quest for the Gipsy Soul of the World”), „Nightlosers” – Hanno Hoefer, Marius Mihalache, Irina Sârbu, Teodora Enache, „Şuie Paparude”, alături de piese de teatru ca „Bullets over Lipscani”, după texte de Woody Allen, „Cu(cu)ienfrunte”, un two man show cu Radu Iacoban şi Tudor Istodor, după texte de Eric Bogosian, „Gunoierul” lui Mimi Brănescu, „No One”, de Carmen Vioreanu, cu Răzvan Fodor, Adrian Ştefan, Paul Dunca şi Alexandru Secăreanu şi spectacolele de improvizaţie sau stand-up comedy ale deja „clasicilor” Micuţu, Bobo, Cătălin Neamţu, Tania Popa. Din 29 ianuarie, Godot a inaugurat şi clubul „Sub scenă”. Totul la Godot Café-Teatru se petrece în atmosfera caldă a unei cafenele boeme cu iz interbelic, care deschide fiecare dintre dimineţile de pe Blănari.

Celebru pentru lungile nopţi de dans la care îşi provoacă publicul sau pentru că a împărţit scena cu artişti ca Faithless sau Prodigy şi pentru că a contribuit la crearea unor trupe ca „Şuie Paparude” sau „Shukar Collective”, Dj Vasile vă invită la clubul underground de la Godot Café-Teatru, după 23.30, în cadrul unei noi seri ce va deveni tradiţie în fiecare vineri. Cum îi place să spună, „s-a jucat cu discurile” în multe formule, în nenumărate cluburi bucureştene. Persuasiv, a reuşit încă din ’93 să aducă formaţii din afară şi să facă, astfel, un schimb „intermuzical”, păstrând nota underground a muzicii pe care încă o promovează.

Muzica la Palatele Brâncoveneşti

La Mogoșoaia vor răsuna Liszt și Bela Bartok

Din 13 martie, Palatul Mogoşoaia va găzdui cea de-a III-a ediţie a Stagiunii „Muzica la Palatele Brâncoveneşti”, proiect distins cu Premiul Uniunii Criticilor Muzicali la Gala Premiilor Forumului Muzical Român.

În primul recital revine pe o scenă românescă, unul dintre cei mai interesanţi pianişti ai Ungariei – István Kassai. Duminică 13 martie, de la ora 17.00, în sala „Scoarţelor” din Palatul Mogoşoaia vor răsuna opusuri de Franz Liszt, Ferenc Erkel, Mihály Mosonyi şi Béla Bartók.

Albumul inedit al Evei Braun

O latură ascunsă încă în umbră a unor pagini dureroase din istoria umanităţii. Este vorba despre nazism şi despre actorii unei triste întâmplări care a costat viaţa a milioane de persoane. În jurul acestor puteri misterioase lumea nu încetează de a-şi pune întrebări: cum trăiau, ce făceau în viaţa privată, cum îşi petreceau timpul liber departe de atrocităţile pe care le comiteau şi de nemăsurata lor sete de putere. Asupra lor continuă să se aprindă reflectoarele de fiecare dată când un document de epocă revine în lumină şi te face să înţelegi imposibilul. Acum este vorba de Eva Anna Paula Braun, partenera de viaţă şi căsătorită, într-o rochie neagră, pentru o singură zi cu Adolf Hitler. Despre ea se cunosc două tentative de sinucidere, credinţa ei în partid şi circumstanţele morţii. S-a otrăvit în faţa lui Hitler. Era „femeia cea mai nefericită din cel de al Treilea Reich”, cum era descrisă în epocă. Avusese o copilărie fericită în familia sa, prietene şi călătorii. Mărturie stă un album de imagini private aparţinând Evei Braun. Materialul a fost confiscat în 1945 de către americani şi astăzi este publicat, graţie imaginilor pe care Getty le-a recuperat din fotografiile arhivelor „Life” şi „Hulton”. Ele ilustrează vacanţele acesteia pe lacul Worthsee din Austria, în costum de carnaval sau bavarez, cântând jazz, împreună cu sora sa Ilse, în casa copilăriei, la un party, cu arhitectul Albert Speer. Altele sunt o mărturisire a întâlnirilor ei mondene, a călătoriilor, a cinelor cu mai marii partidului şi cu Hitler, atât pe terasa locuinţei lor din Berghof sau la aniversarea Führerului din 20 aprilie 1943. Cea mai mare parte dintre aceste imagini sunt inedite.

Un film despre WikiLeaks

Regizorul, producătorul Steven Spielberg a achiziţionat drepturile de ecranizare a două cărţi asupra fondatorului site-ului „Inside WikiLeaks: timpul meu cu Julian Assange pe website-ul cel mai periculos din lume”, de Daniel Domscheit-Berg şi „WikiLeaks: inside Julian Assange’s war on secrecy”, scris de jurnaliştii David Leigh şi Luke Harding de la cotidianul britanic „The Guardian” şi publicată în 31 ianuarie 2010. Filmul ar putea fi un thriller de investigaţie, de genul „Toţi oamenii preşedintelui” şi produs de Dream Works, fondat în 1944 de Spielberg, Jeffrey Katzenberg şi David Geffen.

Primăvară impresionistă

Palazzo Reale de la Milano găzduieşte prima etapă europeană a colecţiei Clark, provenind de la prestigioasa firmă americană. Sunt expuse 73 de picturi, semnate de cei mai mari artişti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, făcând parte din colecţia „Sterling&Francine Clark Art Institute”, expuse pentru prima oară în Europa: Manet, Pissarro, Degas, Sisley, Gauguin, Toulouse-Lautrec, Bonnard, Berthe Morisot, Camille Corot, Jean-François Millet, Theodore Rousseau, William-Adolphe Bouguereau, Jean-Léon Gérôme şi Alfred Stevens. Este vorba despre capodopere achiziţionate de acest mare colecţionar din dinastia maşinilor de cusut „Singer”, începând din 1911. Impresionează pânze ca „Apusul” lui Renoir, „Marie-Thérèse Durand-Ruel cosând” (1882) de Auguste Renoir, şase picturi de Monet, cu luminoase marine de la Etretat până la sublima „Primăvară la Giverny”. Expoziţia este deschisă până în 19 iunie.

Fast ortodox la Amsterdam

Maica Domnului din Kazan

Peste 300 de icoane, fragmente de fresce, picturi, obiecte liturgice din aur argint şi email, cărţi şi fotografii pot fi admirate la „Hermitage” din Amsterdam, în expoziţia „Splendoare şi glorie”. Sunt expuse icoane de o inestimabilă valoare artistică, provenind de la Ermitajul din Sankt Petersburg şi din notabile colecţii ruseşti, un monumental iconostas, fresce din secolul al XIV-lea din oraşul Pskov. Laitmotivul expoziţiei este centrat pe originile şi dezvoltarea picturii icoanelor, plecând din Kiev, unde în 998, principele Vladimir a impus creştinismul ca religie de stat. Apoi pot fi admirate nenumărate icoane din Novgorod, Moscova şi Sankt Petersburg, cu diverşi sfinţi de la Maica Domnului la Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai veneraţi, multe exemplare datând din secolele XIII şi XIV. De un deosebit efect este un iconostas de călătorie pe care îl lua de fiecare dată cu sine ţarul Alexandru I în campaniile sale. Splendide icoana „Maicii Domnului din Vladimir”, de la sfârşitul secolului al XVI-lea, ca şi cea a Sfântului Nicolae de la Novgorod din secolul al XIII-lea, dar şi un ou de Paşte din sticlă, pictat cu imaginea lui Aleksandr Nevski. Inedite sunt icoanele create după Revoluţia de la 1917.