Unde a dispărut „Dreptate până la capăt!”?

Fericit slogan a fost cel legat de dreptatea promisă electoratului! I-a amețit pe mulți. Toată lumea a crezut în schimbare, într-un alt mod de a face politică și, implicit, în această ”dreptate până la capăt”. Ce s-a ales de această promisiune? Cam care este situația cu Dreptatea până la Capăt? S-a topit și a dispărut? A început sau nu?

Este logic să încercăm un răspuns de vreme ce în lunile noiembrie și decembrie ale anului 2012 mai toate bulevardele principale din orașele României au fost înțesate cu pânze pe care scria mare ”Dreptate până la capăt”.

De câteva săptămâni, de când au fost reluate obligațiile asumate de Guvernul Ponta în Acordul cu FMI, privirile multora s-au îndreptat aproape instantaneu spre CFR Marfă. Marea firmă de stat, vizată la privatizare de Deutsche Bahn AG (susținută neoficial și de Ion Tiriac), de Grupul Monaco, un grup informal, alcătuit din tot felul de români cu cifre mari din imobiliare sau chiar din alte afaceri cu fabrici de vagoane (Cristian Burci), dar și de mafia fierului vechi din Toflea, județul Galaţi, reprezentată se pare de Grampet și Grup Feroviar Roman (GFR), a devenit afacerea anului 2013.

Fier vechi de sute de milioane de euro, o piață națională ușor de ocupat, terenuri cât cuprinde și o firmă devalizată, pe butuci, ușor de luat pe o sumă modestă, după ce inițial fusese evaluată la un miliard de euro. Asta a devenit tunul anului! De îndată ce privatizarea CFR Marfă a intrat în categoria evenimentelor inevitabile, presa s-a întors instantaneu spre afacerile grupului Stoica-Didilă, mai ales că afaceriștii din Toflea au izbutit în 2007 marele tun numit Rolling Stock Company SA. Rolling Stock Company SA a fost o asociere teoretic corectă, dar care, în fapt, a devenit o gaură uriașă în bunurile și afacerile CFR Marfă. Asocierea dintre firmele afaceriștilor din colectarea fierului vechi, Raiffeisen Bank (ca finanțator) și CFR Marfă a fost descoperită de presă și a devenit rapid subiectul preferat pentru ziare și televiziuni. Acestea au relatat despre paguba enormă dirijată de oamenii din conducerea CFR Marfă și oamenii lui Gruia și Didilă. Ulterior, mulți dintre cei care au pus umărul la cifra de afaceri a celor doi frați din Toflea s-au mutat ca directori și consilieri la GFR și Grampet.

Evaziunea fiscală n-a fost cercetată niciodată. Învârtelile lui Gruia și Didilă au rămas în arhive. În ciuda nenumăratelor afirmații despre contracte oneroase semnate cu CFR Marfă și CFR Călători, nimeni n-a purces la o investigație temeinică. Gruia Stoica s-a poziționat când ca un apropiat al lui Sorin Blejnar și al PDL-ului, când ca un prieten al noului guvern Ponta. Firmele celor doi colectori de fier vechi din Toflea sunt pomenite între sponsorii lui Victor Ponta în ralurile auto. Una ar fi sponsorizat cursele premierului pe vremea când își încerca aptitudinile de pilot, în vreme ce o alta ar sprijini clubul de carting la care fiul premierului face curse împreună cu băiatul lui Vasile Didilă.

Ce au a face sponsorizările pentru automobilism și pentru carting cu Dreptatea până la capăt, promisă în campania electorală? Dacă lăsăm lucrurile în tăcerea și ceața care acoperă mai toate învârtelile din economia și politica românească, nici o legătură! Dar dacă privim cu atenție situația jalnică în care se află CFR Marfă, cândva pe profit, și după marele proiect de relansare semnat cu firmele lui Gruia și Didilă, o gaură neagră, la fel cu cea în care au dispărut vapoarele lui Traian Băsescu, atunci înțelegem. Marile afaceri dubioase rămân în urmă. Atâta doar că acum dispar vagoane, locomotive și, în curând, trenuri și terenuri, clădiri și o piață națională de transport marfă.

A început să se facă dreptate în jaful de la CFR Marfă? La urma urmelor nu Victor Ponta le face pe toate! Dar nici ANAF-ul nu a pus lupa pe afacerile celor doi din Toflea și pe evaziunea lor fiscală. De câteva zile, de când presa a revenit asupra acestui subiect, ratatul investitor imobiliar Ştefan Pop (președinte la ANAF, numit de de Mihai Răzvan Ungureanu!?) a încropit un soi de control în firmele lui Stoica și Didilă. Culmea, dar numai pe anul 2012, an în care, din cauza interdicțiilor introduse de Anca Boagiu, contractele acestora cu CFR Marfă nu s-au mai putut derula. Cu alte cuvinte, a început și un control de albire a afacerilor derulate pe seama CFR Marfă și CFR Călători!

Ce a făcut Curtea de Conturi a României? În ciuda nenumăratelor descoperiri prin tot felul de instituții și firme de stat, la cele două CFR-uri, la Marfă și la Călători n-a descoperit mare lucru. Cum Dumnezeu? Cât privește marea afacere Rolling Stock Company SA, nimic! Explicația atât de inexplicabilă poate veni doar de la legăturile subterane ale celui care a și condus Rolling Stock Company și a cărui nevastă lucrează exact la Curtea de Conturi a României. Dacă nici ANAF nu reacționează, dacă și Curtea de Conturi a tras perdeua peste afacerile de la Marfă, cine mai poate face lumină, de vreme ce Victor Ponta, când a fost întrebat la Realitatea TV despre tunurile celor doi rromi din Toflea a dat ochii peste cap și a schimbat subiectul trimițându-ne spre câmpuri semantice necunoscute?

CFR Marfă şi învârtelile romilor din Toflea formează un caz cunoscut de toată lumea şi nu este singurul. Regimul Băsescu – Boc a făcut din economia românească şi din contractele cu statul un lung şir de asemenea tunuri şi ţepe. Nimeni nu le mai ţine evidenţa şi nu le mai cercetează!

Este jaful de la CFR Marfă un caz de dreptate pe cale de a fi făcută până la capăt sau este primul mare semn că abuzurile din vremea unei guvernări trec liniștite în mandatul următor? Vorba lui Petru Rareș. Vor fi ce-au fost și mai mult decât atât!
”Dreptate până la capăt” tinde să rămână doar un slogan electoral și și nu se poate face din moment ce noul guvern al României nu se grăbește să facă nici măcar lumină!