UNSR nu gustă „gluma” guvernului

Uniunea nu e de acord cu proiectul prin care Guvernul vrea să trimită tinerii să studieze în străinătate pe banii statului, fără ca aceștia să fie returnați, precum boierii din veacul al XIX-lea

UNSR nu gustă „gluma” guvernului

Uniunea nu e de acord cu proiectul prin care Guvernul vrea să trimită tinerii să studieze în străinătate pe banii statului, fără ca aceștia să fie returnați, precum boierii din veacul al XIX-lea

Guvernul vrea să trimită tinerii să studieze în străinătate pe banii statului, fără ca aceștia să fie returnați, precum boierii din veacul al XIX-lea care își trimiteau copiii la studii Franța, Germania, Austria sau Marea Britanie, susține Uniunea Națională a Studenților din România.

„Precum boierii din veacul al XIX-lea care își trimiteau copiii la studii în Franța, Germania, Austria sau Marea Britanie, actualul guvern dorește să trimită viitorul țării în state pentru a-și finaliza studiile superioare, pe banii statului care nu vor fi returnați, în cazul în care aceștia aleg să se întoarcă în Românie. UNSR consideră acest proiect de lege nepotrivit pentru standardele de învățământ ale țării noastre în prezent și consideră că se încearcă o glumă la adresa sistemului de învățământ superior românesc, sprijinind studiile în străinătate prin împrumuturi nerambursabile condiționate”, se arată într-un comunicat al UNSR.

Reprezentanții Uniunii consideră că România se poate mândri cu un număr mare de universități de top: UBB, care se află în topul QS World University Rankings, UB, pe prima poziție pe plan național în clasamentul „2020 Times Higher Education University Impact Rankings”, iar TUIAȘI se plasează în topul internațional – Top Shanghai 500, alături de UMF Iași.

De asemenea, reptrezentanții studenților susțin că numărul tinerilor din străinătate care aleg să studieze în universități din România crește de la an la an, acesta fiind un exemplu relevant pentru evoluția calității învățământului superior românesc.

„România este una din cele 8 ţări membre care înregistrează cele mai mari cifre pentru studenții plecați în străinătate pentru a urma studii de masterat, alături de Bulgaria, Germania și Polonia. Din procentul de studenți din străinătate, descoperim că: 6.6% din studenții care studiază în Ungaria sunt români, 6% în Danemarca și 9% din Italia”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, UNSR susține că 5.4% din studenții români se află în străinătate.

„Sistemul de învățământ superior din România așteaptă multe soluții pentru probleme cronice, însă soluția propusă de actualul guvern al României nu este una propice, și nicidecum una salvatoare. Studenții români pledează pentru investiții în sistemul nostru de învățământ, nu în cele din străinătate, sumele pretinse pentru studenții care vor pleca în străinătate ajutând universitățile și implicit țările gazdă, și nu țara noastră. Studenții români pot fi încurajați să revină prin o multitudine de variante mult mai sănătoase pentru țara noastră, precum dezvoltarea infrastructurii pentru un sistem economic puternic, crearea de noi locuri de muncă bine plătite și crearea unui mediu bun pentru întemeierea unui viitor și a unei familii în această țară”, arată UNSR.

Uniunea nu este de acord cu proiectul și cere consultări pentru a ajunge la un pachet de soluții mai bune: „Suntem de părere că acest proiect poate fi discutat în viitorul îndepărtat, într-o perioadă în care finanțarea sistemului de educație va fi mult mai substanțială”.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. O hotie marca PNL+USR sa trimita cativa copchii de cominternisti si securisti la universitati de prestigiu pe banii poolimii taxata si impozitata

  2. Brotacii PSD oracaie,pe de alta parte acest guvern de letargici nu face nimic in privinta cheltuielilor desantate cu pensiile speciale,dar se grabeste sa arunce cu banii publici pe alte himere

  3. Brotacii PSD oracaie,pe de alta parte acest guvern de letargici nu fac nimic in privinta cheltuielilor desantate cu pensiile speciale,dar se grabesc sa arunce cu banii publici pe alte himere

  4. In străinătate aceste universități care se plătesc sunt slabe. Cele valoroase au preturi de neatins. Atunci când nu apreciem universitățile tarii noastre înseamnă că denigram tara și sistemul de învățământ academic romanesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.