Încă din anii 60’, la Dărăști (în apropierea Bucureștilor), exista o cooperativă agricolă unde oamenii primeau pământ în folosință și cultivau usturoi. Din recolta obținută dădeau o cotă de 50% CAP-ului, iar restul îl puteau păstra ei. În comună se cultivau peste 600 de hectare care asigurau 99% din producția internă de usturoi a României. Asta însemna 6000 de tone (10 tone la hectar).
Din păcate astăzi, la Dărăşti, cu greu mai găsești 10 familii care continuă cultivarea usturoiului. Importurile, delocalizarea tinerilor, lipsa fondurilor și alte aspecte au condus, încet, încet, la pierderea tradiției.
Anul trecut însă, fermierul Ion Olteanu Constantin a readus la viață obiceiul locului. Omul de afaceri administrează peste 14.000 hectare de teren în cinci județe. (5.000 ha de grâu, 5.500 de rapiţă, 3.500 ha porumb, 500 ha mazăre, 450 ha de lucernă), dar se ocupă și cu amenajări de spaţii verzi şi horticultură. Ion Olteanu Constantin este administratorul societății Agromad-Crops.
Este o rușine și o nedreptate făcută bunicilor noștri să mâncăm usturoi chinezesc
« În anii comunismului erau sute de localnici care cultivau usturoi și ceapă. Eu am început în toamna anului trecut când am constatat că în magazine este o abundență de usturoi de import, în special din China. M-a motivat și faptul că am teren la Dărăști dar și tristețea că moare tradiția cultivării usturoiului. Pe sutele de hectare, pline, altădată de culturi de usturoi și ceapă, în prezent, au rămas in jur de 10 familii care se mai ocupă de aceste culturi. Din respect pentru bunicii noștri, trebuie să continuăm tradiția locului », spune fermierul Constantin.
De la dorință la afacerea concretă a fost drum lung. Lucrurile nu au decurs așa ușor. Ion Olteanu a constatat că a găși sămânța adevăratului usturoi românesc este o dificultate destul de mare. Doar câțiva dintre localnici o mai aveau ceea ce l-a împiedicat să cultive mai mult de 7 ha.
« Am umblat din casă în casă și m-am rugat de oameni să îmi vândă 100 de kg sau 200 de kg, cât aveau disponibil. Acesta este motivul pentru care nu voi vinde usturoiul obținut la prima recolta, deoarece vreau să îl înmulțesc. Visul meu este acela de a deveni un mare producător de usturoi », a adăugat Ion Olteanu.
Vreau să eliminăm definitiv importurile de usturoi
Fermierul are un doctorat în horticultură dar și pasiunea înaintașilor lui, ceea ce l-a ajutat să obțină o prima recolta bogată. Usturoiul românesc răspunde favorabil creșterii în anii secetoși. Costurile nu sunt mici: sămânța costă 20 lei/ kg, iar cheltuielile la hectar depășesc 5000 euro. În ceea ce privește veniturile, acestea ajung la 10 000 euro la hectar.
« Există și pierderi. În afară de condițiile meteo nefavorabile, adică ploile abundente care pot strica usturoiul, trebuie să ai grijă la recoltare să nu amesteci usturoiul uscat cu vreunul stricat deoarece riști să pierzi cantități mari, contaminandu-l și pe cel sănătos », afirmă fermierul.
Ion Olteanu și-a propus să ajungă în curând la o suprafață de 70 de hectare, iar în viitor să devină unul dintre marii cultivatori de usturoi din Europa.
Deși pare simplă, cultivarea usturoiului trebuie să respecte reguli precise. El se plantează începând cu 15 martie și se recoltează până la 15 iunie, iar pământul trebuie să fie afânat, în momentul plantării.
Un alt aspect de care trebuie să se țină cont este respectarea intervalului de timp: se impune rotirea culturii până la cinci ani și abia atunci mai poți recultiva suprafața cu usturoi. Altfel, usturoiul va cheli. „Chelirea” este o boală în care usturoiul rămâne fără „mustăți” în momentul în care îl scoți din pământ.
Istoria usturoiului
Usturoiul a fost consumat de mii de ani. Unii spun că planta ar fi fost cultivată de sumerieni, pe malul Mediteranei, în urmă cu aproape 5.000 de ani. Alții sunt de părere că ar veni din câmpiile din estul Mării Caspice de unde ar fi ajuns în Asia (câmpiile Kazahstanului sau Uzbekistanului), iar că apoi s-a răspândit foarte repede în China și apoi în țările bazinului mediteranean.
Pe vremea faraonilor, în Egipt, s-au observat proprietățile nutritive ale usturoiului. Istoricul grec Herodot relatează că muncitorii angajați în construcția piramidelor primeau zilnic o rație de usturoi pentru a le oferi puterea necesară pentru această muncă epuizantă. Usturoiul era folosit pentru mumificări. Și grecii cunoșteau virtuțile usturoiului, astfel, sportivii care concurau la Jocurile Olimpice mâncau un cățel de usturoi înainte de competiție. Pentru romani, potrivit lui Virgiliu, usturoiul era un aliment potrivit pentru a susține forțele secerătorilor.
În ceea ce privește usturoiul românesc, deși are dimensiuni mult mai mici decât cel din străinătate, calităţile sale au fost demonstrate de-a lungul anilor de către cercetătorii străini şi români. Usturoiul românesc poate fi păstrat pe tot parcursul anului și nu consumat într-un timp anume, așa cum se întâmplă cu acela adus din străinătate. Are o aromă puternică dar nu este iute așa cum este cel din China.
ne vor invada vampirii.
(faraoani,piramide,fuga din egipt
clar).
Nu am nimic cu Darastiul.
Insa sa nu uitam de .. Copalau! Si comuna aia se bazeaxza pe usturoi ..
Păi bre,.. De ce ar fi usturoiul ”românesc”?? Doar pân la 1920 nici nu cunoșteai planta.. Ai folosit doar prazul cu care mânai și măgarul din fața teleguței.. Nu aveai usturoi bre. Nu există in tradiția românească,. doar din Transilvania le știi.. Azi putoare cum ești, o preferi pe cea chinezească modificată genetic,. Bravos națiune ”românesc”,.
Mă interesează „cazul clinic” – „Marele urs”! Prin ce straniu fenomen poți fi atât de rău și prost… intenționat, când știi că răutatea desfigurează și prostește cronic și ireversibil! Numai Copălăul Botoșanilor, este prezent încă din Cultură Cucuteni, de acum 7500 de ani, ale căror vase miroase… și acum a usturoi! Pe atunci prin Urali și Gobi abia se configurau sălbaticii tartarieni, strămoșii turano-fino ugricilor de mai târziu! Numai de ne-am vedea de incultură – nu doar de usturoi – și am mai frecventa și câte o Biblioteca, ca să ne mai cosmetizăm sufletul hâd! De culturile selecte se ocupă capetele deștepte!
Usturoiul apare într-o grămada de rețete din secolul 19 pe la carnați mai recent și la mici, numele e direct din latina.Denumirea s-a transmis în lipsa plantei , din antichitate direct la anul 1920,asta e credința ‘Marelui Urs’