
Am dreptul să cumpăr de la Lidl și de la Penny? Am!? Am dreptul să merg să muncesc în Germania? Am!? Facem și pod aerian în lockdown! Trebuie să salvăm recolta germană!? Avem dreptul să-i spălăm la c..r pe seniori austrieci? Avem! Şi să le strîngem gunoiul în Anglia? Pardon, ăștia s-au cărat, beneficiind de dreptul statelor puternice de a spune ”no!”.
Am dreptul să culeg căpșuni, salată și castraveți pe lîngă Madrid? Orice! Pot face asta și în România, dar mașinăria funcționează în așa fel încît nu merită. La noi este doar un fel de muncă patriotică! De regulă am dreptul să fac sau să cumpăr lucruri pentru care să le produc altora beneficii. Adică să vorbesc la telefon în Europa pînă îmi țiuie urechile, să le cumpăr produsele alimentare hiper-industrializate! Da, pot, dar numai pînă la nivelul costului!
Cum mă apropii de o gaură în portofelul lor, adio”! Trebuie să ne vedem lungul nasului și să nu ne depășim condiția de cumpărători! Adică de piață liberă, controlată de ei și de produsele lor!
Am dreptul să muncesc la alții, să plătesc la alții și să mă aștept să îmi comunice și alte drepturi și interdicții pe care le vor stabili pe parcurs!
Pentru binele meu, nu voi mai avea nevoie de pașaport sau de Carte de identitate. La ce bun? Este suficient că pot presta muncile de care au nevoie și gata, adio! Voi avea o identitate electronică. Se va vedea la scanner, la aparatul de control corporal din aeroporturi, la senzorii de la intrare în mall-uri sau de pe bulevarde.
”-Trece 2xc4 zzb3 bun la reparat computere! N-are job! Vrea credit. Este rău de gură. Poate dona sînge grupă rară și necesară.”
Vor să ne dea o plăcuță de înmatriculare, un ”crotal” electronic pe care încearcă să-l denumească politicos și tentant ”portofel digital”. Un fel de identitate în cloud, de crotal invizibil, de cip, de pancartă pentru proști. Așa era după război. Cei amărîți și săraci cu duhul, ca să nu se piardă, aveau legat de gît un carton pe care scria:
-” Ajutați să ajungă la Vințul de Jos!”
Ca la chinezi! Serie, număr, stare de sănătate, amenzi, disciplină și indisciplină, calificativ profesional, pe aici poate trece, pe aici nu. ”Nu-i de nasul lui”
Noi, cetățenii români, avem alte preocupări. Ce mai fac cîntărețele noastre, cît cîștigă, ce chiloți poartă și cum s-au pozat în Maldive. Eventual, ceva despre pensii și despre portofelul politicienilor. Despre ”portofelul digital”, nici vorbă. Ploaia de flecăreli și ignorarea grosolană a improvizațiilor europene ne determină să publicăm ”Declarația europeană privind drepturile și principiile digitale” lansată de la Bruxelles pe 26.1.2022.
Mărturisesc că mi-a scăpat declarația doamnei Von der Leyen, făcută în 2019. Parcă am citit-o pe undeva invocată într-un articol. Mi s-a părut o glumă de nivelul celor care circulă pe la noi cu cipatul oamenilor. Ei bine, doamna președinte Von der Leyen, de profesie medic ginecolog și cu experiențe în domeniul militar face eforturi să ne modernizeze viața și să ne producă o ”mare” bucurie.
„De fiecare dată când o aplicație sau un site web ne cere să creăm o nouă identitate digitală sau să ne conectăm cu ușurință prin intermediul unei mari platforme, în realitate habar nu avem despre ce se întâmplă cu datele noastre. Din acest motiv, Comisia va propune în curând o identitate electronică europeană sigură. O identitate în care să avem încredere și pe care orice cetățean să o poate folosi peste tot în Europa pentru orice operațiune, de la plata taxelor, până la închirierea unei biciclete. O tehnologie în care să putem controla noi înșine ce date sunt utilizate și cum sunt utilizate acestea.”
Comisia Europeană condusă de doamna Von der Leyen ne pregătește un ”portofel digital”. De cînd a devenit președinte al Comisiei Europene, dînsa este pasionată de energie verde și de digitalizare, deși nu se pricepe nici la una, nici la alta. S-a lăsat păgubașă cu reformarea limbajului cu Moș Crăciun și de unificarea adresării cu doamnă și cu domnule. Acum este preocupată de ”portofelul digital”, ca nu care cumva să ne pierdem prin Europa. Invizibil, ca la gîtul celor ticsiți în lagăre sau prin companiile multinaționale, ni se pregătește o înmatriculare. Adică atîrnarea undeva în intermundii a unui ”portofel digital” cu un număr, care ”portofel” ne va ajuta să închiriem o bicicletă, să ne prezentăm la hotel, să dovedim ce vîrstă avem și multe alte mari avantaje rezultate din ”înmatriculare”. Eu am ales cele mai caraghioase ”beneficii”, deși nu este chiar așa. Dacă recepționerul de la hotel primește o cerere de rezervare, pac, accesează portofelul digital și poate afla instantaneu cine este clientul care rezervă. Are acces la datele din ”portofelul digital” poate vedea că este un moșneag calic, diabetic, că a protestat și este în nu știu ce curent LGBT sau anti. Şi poate să răspundă imediat:
-Ne pare rău, nu avem locuri! Puteți să vă odihniți în Hauptbahnhof !(gară).
Glumă-neglumă, în numele tehnologiei, al securității și al beneficiilor supravegherii devenim numere și serii, deși, atunci cînd a fost vorba de tratatele europene, de aderarea României la UE, nu a fost vorba de așa ceva. Nici acum nu este! Armata de funcționari de la Bruxelles pentru a-și justifica salariile, privilegiile și beneficiile colaterale inventează o Europă care riscă să fie umbrită de coșmaruri. O elită politică europeană, sprijinită de niște neica Nimeni pe care i-am votat fără să le cunoaștem rezervele de slugărnicie ne impune tot soiul de obligații, norme, reguli, standarde etc.
Le acceptăm? Le halim, cum zice românul? Nu știu! Treaba mea este să atrag atenția. Am traversat un sistem care se hrănea din tot soiul de proiecte de îmbunătățit viața și calitatea oamenilor. Şi care a dat rateuri tragice. Mai vrem un experiment? Dacă înțelegem și suntem de acord, pace bună! O ducem și pe asta! Dar dacă se introduce pe furiș, cu aerul că ni se face un mare bine, mulțumesc frumos.
Mai simplu, sictir!
Aiurea, esuati sunt Sasul cu partidele sale de mafioti vanduti celor de afara: USR, PNL, UDMR si PSD. Romania curata nu este si nu va fi esuata niciodata. Va trece si peste aceste momente cand este condusa de lingai si servitori.
Ur sula si alti mafioti dela varful statului ” de drept „mafiot UE,isi fac mendrele in Romania profitanad de largul concurs si pozitia stai capra a lui Ioh anus impreuna cu trupa lui de cozi de topor si trepadusi.
Minunatia de analiza detoneaza Dl Nistorescu intr-o unica fraza strecurata pe undeva pe la mojloc cum ca „functionarii” care in traducere libera sunt Agenti Comintern preluati din Securitatile colhoznice, plictisindu-se si preocupati fiind cu justificarea soldelor, ce si-au zis, hai sa facem si noi ceva dupa cum ne duce capu’!? Ce ave, noi dreptul sa intelegem?
Faptul ca functionarii nu executa ordine din afara, numai din interior de la UrSULLA von der Laye Balaye, legendata de catre rasputinista-cominternista ENGIE pe ultima suta de metrii inainte de a fi retrasa la baze…la Tomsk! UrSULLA a avut multe experiente intradevar in perioada cand presta in armata rosie teutona! De aceea nu mai spun ca ieri ca Dl Nistorescu
nu are talentul analizelor geopolitice, ca sa nu mai patesc pocinocul de ieri la 14:29 cand nici dupa ce m-am adresat cu o plangere redactiei fara succes…Colhozul BOLSEVIC european e cobaiul de experienta al Comintern pe partea asta a Garlei,
operatiunile experimentale fiind mult mai bine structurate decat pe partea ailalta a Garlei unde ILEGALII BOLSEVICI nu au puterile unor KOMISARI…
18.08, cel putin, gelu isi semneaza comentariile! Tu esti lasul acela care se aseaza in conul de siguranta.
@Bravo Gelu!/Nultumesc pentru remarca, trebuie mereu sa urmaresti izvorul banului. In orice proiect ce ni se arunca in capul nostru de UE, NATO si USA. Politica inseamna bani, cati mai multi bani facuti prin toate mijloacele de cei fara Dumnezeu. Daca trebuie sa te omoare o fac fara nici o remuscare, impachetand actiunea lor intr-o poleiala propagandistica formidabila. Si ei nu fac nimic pe de pomana si gratis din marinimie pentru noi, mai ales cand suntem un popor ortodox. Daca ar putea maine ar baga plugul peste toate cimitirile ortodoxe din Romania s-ar demola prin implozii controlate toate bisericile noastre. Prima cara le sta in gatzi fiind Catedrala Mantuirii Neamului. Iar alunecarile populiste nu sunt fara temei.
Fara alogeni paraziti in functii publice !!!
ROEXIT URGENT !!!
Acest Editorial Istoric semnat de Maestrul Cornel Nistorescu imi Da Frisoane Reci ca Ghiata.
De fapt, ca sa fiu Cinstit pina la Capat, astept ca partidul nazist din Israel – LIKUD – sa-l puna si pe Cornel Nistorescu pe Lista de Antisemiti alaturi de Roger Waters (basistul Pink Floyd ).
UE este o Constructie Eclectica, o Inchisoare a Popoarelor de Limba si Cultura Diferite impinse intr-o Dementa Colectiva de catre Birocrati Tembeli Nealesi de Nimeni.
Ursula Von der Leyen este Exponentul Politic al Incompetentei dusa la Paroxism, in cel mai inalt fotoliu de la Soddoma-Brussels.
Ce Pacat ca peste 60% din Iobagii Mioritici sint Analfabeti ai Regimului Fanariot Criminal Iohannis si nu pot Citi acest Editorial care Indubitabil va Intra in Manualele de Istorie cind Romanii vor Lupta pentru a-si Lua Tara Inapoi.
Pina atunci insa, Trebuie sa-mi Exprim Gratitudinea pentru a fi Contemporan cu Maestrul Autentic de Presa Cornel Nistorescu in timpuri Eminesciene.
Cu toate alunecarile sale spre texte populiste totusi GELU este singurul care pune mereu punctul pe „i” comparativ cu restul ce se produc fara a citi opiniile celorlalti colegi. Esti cel mai tare!
De-asta am muncit sa ne facem case, sa crestem copii ca generatii de sacrificiu si para-sacrificiu ,sa „admitem”minciunile ue si nato intesate de masoni corupti, antidumnezeu, de perversi,homosexuali,zoofili,pedofili ca sa inghitim toate gunoasile reale ale UE si ANTO,in realitate o demagogie perversa ,UE total departe de la idealurile initiale,cazuta in mina unor ca Merkel si urmasa Ursula!
Adica de fapt vroiau sa ne dea un NUMAR, de „identificare”in FATA CUI?-
IN FATA CUI INTREB ,a Computerului Gobal,ANtichristic? Voi care aveti copii stiti despre ce vorbesc, copia trasa la xerox a UE-Iohannis nu are copii,el si-aranjat si asa o existenta fara copii,fara Romani! A adus USRul ramura otravita a UE la alegeri, a bagat acest cal troian in cetate si a facut haos cu un popor dus la macel sa „accepte”halucinatiile Ursulei si „scolilor”de peste ocean-sA PLATIM „ENERGIA VERDE” A tERREI,NOILOR zEI CONTRAFACUTI SI CU SOLZI!tOTI CEI INTROLATI IN PLANUl SI ORDINEA dictata de catre NOII ZEI ANtichristici sa gaseasca rezistenta si opunerea si revolta poporului nostru,sa dispara cu AUrul lor zanganit de gait si sa se spinzure in PUSTIE! Afara din Romania,cu Catu cu NEO-PNL, cu GHINEA,cu BArna, toti demonii toata plaga ,toti Helwigii si Iohaniistii,Toti AURESTII ,toti vindutii si FRANCMASONII de orice NATIE,AFARA DIN TARA NOASTRA!Ne putem organiza si trai SINGURI!AFARA CIA ,NATO -de crima organizata din ROMANIA !GEOANA UN RACOLAT<UN TRADATOR! AFARA ! AM MUNCIT PENTRU CASELE SI COPII NOSTRII!LUATI-VA VOI"NUMERE"la PUSCARIA UMANITATII !
„Planul de control asupra populatiei este neschimbat, ba chiar este pus in aplicare intr-un mod accelerat fata de cum se prezentau lucrurile acum 15 ani. Un editor de la CNN care a zis textual că după isteria cu Covid vor relansa promovarea masivă a încălzismului, agendă autoritară care asigură controlul popoarelor și statelor sub pretextul salvării lumii
Uitati-vă acum pe scurt: v-ati zbătut zeci de ani să aveti case. Acum au degeaba sunteti proprietari, prin facturi aberante la energie devenimcu toti iobagii lor că au pus bir pe energie declarandu-vă vinovați că vreti căldură și curent. Voi poluatorii sunteti răi, ei salvatorii sunt buni. a atins un nou nivel de paroxism.
presa mare de corporație care nu face decât să injecteze propagandă pe bani grei, realizată profesionist de lobby-uri economice masive care finanțează mitul apocaliptic al încălzirii globale, care nu e diferit de vechea școală comunistă a Clubului de la Roma care ne speria în anii 80 că moare planeta și e nevoie de un guvern mondial rapid să ne salveze….”Spicuiri de pe recenzii la carti recomandate de catre Libraria Contra-Mundum de pe R3 Madia.
Acum ca „conspiratiile privind incalzirea globala,ecologismul,covidul,corectul-politic” s.a.printre care de fapt ce vrea „digitalizarea”au fos date la iveala,sopirlele si-au scos coada,pt.ce o parte a presei online,prezinta ca si „reale „fantasmele acestor conspiratori dovediti ,impotriva omenirii?
Nu este timpul ca „argumentele”lor sa fie demascate,razuite si ei trimisi in inchisori?Cit de aservita trebuie sa fie o presa care „ne invata”defetismul,depunerea armelor,”obisnuinta”cu sclavia,minciuna,razboiul,furtul?67% din facturile in care sunt inglodati romanii se datoreaza „incalzirii globale”,-„reptilele fiind reci,vor frig,se sufoca la caldura”!
„O identitate în care să avem încredere ”
Europa are incredere de secole si milenii,a venit lepra sa ceara „incredere”…
Corupta si impostoarea trebuie sa stie ca noi nu avem incredre in ea, actiunile ei corupte ca de la sot la sotie!
Este deplorabil cum tarile,guvernele ii fac jocul si „placerile”,stind smirna in fata acestei smintite,sustinuta de smintitii ei !
Articolul ma revolta deoarece da ca si „facuta”aberatia criminala a digitalizarii, un fapt”implinit”acuzind-„vina colectiva”poporul roman.Mai incet cu pianul pe scari!
ROEXIT!