Vârsta de Aur a hărţilor maritime

Iniţial arme economice şi politice, obiecte ştiinţifice şi compendii geografice, hărţile marine realizate în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea au o uimitoare dimensiune estetică, fiind desenate şi împodobite cu miniaturi de către artişti inspiraţi.

Înaintea lor, în Europa, acele “imago mundi”, adică reprezentarea lumii sub formă de hărţi, erau puţine şi foarte aproximative, uneori chiar himerice.

Dacă “Mapa mundi” de Beatus Liebana (mort în 789) oferea destule informaţii privind ţinuturile şi mările globului, ea nu era de mare ajutor călătorilor. “Aceste hărţi ale lumii în TO (crucea lui Iisus în formă de T înscrisă în orbita terestră în formă de O) se împărţeau între cele trei părţi ale lumii cunoscute atunci: Europa la stânga, Africa la dreapta şi Asia în partea de sus, unde se găsea paradisul”, scrie profesorul universitar Frank Lestringant. Orientate teologic, ele afirmau categoric subordonarea regatului terestru celui ceresc, sugerând că singura aventură importantă era salvarea sufletului, trecerea dintr-o lume în alta, şi nu explorarea zadarnică şi exhaustivă a Pământului. “Sic transit gloria mundi”…

Modalităţi de a descoperi tezaure, devenite ele însele tezaure

Cartograful italian Battista Agnese a realizat această hartă cu cei 12 heruvimi care indică direcţia vânturilor

La sfârşitul secolului al XIII-lea, lucrurile încep să se schimbe. Europa, aflată în expansiune politică, economică şi militară, descoperă că pământul oferă tezaure mai apetisante decât religia: bogăţia materială, puterea politică, cuceririle militare, beţia aventurii, pasiunea cunoaşterii. Aşa cum ştiu cititorii lui Stevenson, fără hartă nu poţi descoperi comoara. Mai ales dacă descoperirea ei presupune traversarea unor mări imprevizibile şi insondabile, populate de monştri terifianţi gata să devoreze tot, simboluri prin excelenţă ale necunoscutului şi primejdiei. Fără un itinerar sau o carte de instruire navală, oricât de sumară, aventura era sortită eşecului sau echivala cu sinuciderea.

În portugheză, acest tip de carte se numea “portolano”. Prin glisare semantică, au fost numite portulane hărţile care descriau cu precizie spaţiul maritim, coastele, porturile, insulele. Fie că erau bogat ilustrate, ca o hartă a Mării Egee, datând din 1624, realizată de Alvise Gramolin, sau mai epurate, ca o hartă portugheză a coastei atlantice de la 1471, ele erau martori preţioşi ai unor secole de aventuri umane. Din acest punct de vedere, după ce au constituit mijloace de a descoperi comori, au devenit, la rândul lor, aşa cum o doveşte expoziţia de la Biblioteca Naţională a Franţei, adevărate minunăţii. Minunăţii, ca o hartă din Pisa a Mediteranei, de la sfârşitul secolului al XIII-lea, considerată cea mai veche dintre cele care ne-au parvenit, sau cea a strâmtorii Sonde, dintre Sumatra şi Java, realizată în 1699 de John Thornton, trecând prin fabuloasele hărţi maritime ale lui Guillaume Le Testu, din lucrarea lui, “Cosmografia universală”, apărută în 1555.

Atlasul Miller, o descriere a faunei şi a populaţiei braziliene

Istoria acestor reprezentări depăşeşte condiţia de element al marii istorii a ştiinţei şi tehnicii. Ea relevă, prin diferite niveluri de sensuri ce se întretaie, tribulaţiile unei umanităţi europene, pornite în descoperirea lumii.

Primele portulane, genoveze şi pisane, sunt simple descrieri ale coastelor şi porturilor Mediteranei. Ele serveau în primul rând marinarilor şi negustorilor. Desenate de mână pe pergament, erau formate dintr-o ţesătură de linii marcând direcţia vânturilor, numite ulterior “rhumbs”, care se refereau la punctele cardinale şi completau instrumentele deja cunoscute, busola, astrolabul sau compasul. Apoi, hărţile navale se complică şi devin din ce în ce mai întinse ca urmare a explorărilor şi descoperirilor. Ele descriu cu mai multă precizie interiorul ţinuturilor, cu ajutorul vignetelor, marcării toponimelor şi al legendelor.

Extraordinarul “Atlas catalan” de la 1375 este unul dintre cele mai frumoase exemple. El conţine informaţii preţioase pentru negustori, dar şi pentru aventurieri, piraţi şi tâlhari.

Detaliu din Atlas Catalan, atribuit lui Abraham Cresques, 1375

Aceste hărţi au devenit şi instrumente preţioase pentru monarhi. Când spui cucerirea unor noi mări şi ţări, spui, de fapt, expansiune, cucerire, anexarea de noi teritorii. Ceea ce presupunea o perfectă cunoaştere a rutelor şi a spaţiilor marine, o evaluare a unei expediţii cât şi a pericolelor. De asemenea, “Atlasul Miller” face o descriere a oraşelor arabe, persane sau indiene, făcând distincţie între oraşele militare şi cele comerciale.

Hartă cosmografică de Jean Cossin 1570

Directorul departamentului de hărţi şi planuri al BNF, Jean-Yves Sarazin, a consacrat mai mulţi ani pentru realizarea acestei expoziţii, “Vârsta de Aur a hărţilor marine”. “Edme-François Jomard, inginer geograf, creatorul departamentului de hărţi şi administratorul Bibliotecii Regale, a fost în 1838 la originea acestei colecţii excepţionale adunând peste 500 de portulane, dintre care 80 sunt astăzi expuse publicului. Membru al expediţiei franceze în Egipt în 1798, el a fost printre primii care au sesizat importanţa acestor documente geografice, atât pentru arabi, cât şi pentru europeni. În acea epocă exista un interes ştiinţific minimal pentru cartografia ştiinţifică veche. Trebuie deosebite portulanele, destinate a fi utilizate la bordul navelor, de splendidele realizări miniate, destinate a decora cancelariile sau palatele. Elaborate printr-o reţea de linii şi stele, ele indicau clar porturile cele mai importante, direcţiile busolei, rutele maritime şi direcţiile vânturilor. Aceste documente sunt o veritabilă mină de informaţii de istorie şi geopolitică. Din secolul al XIV-lea şi al XV-lea, ele au permis cartografilor să pulverizeze teoria unui Ocean Indian închis, moştenire a tradiţiei medievale şi a «Geografiei» lui Ptolomeu. Apoi, pe măsura marilor descoperiri, a călătoriilor precum cea a lui Cristofor Columb sau cea a lui Bartolomeu Dias, care a descoperit sudul Africii, ajungând la Capul Bunei Speranţe în 1488, aceste hărţi au devenit o reflectare a cunoaşterii. Portulanele sunt ca o fotografie a lumii cunoscute. La început aproximative, apoi din ce în ce mai precise, ele relevă un document al istoriei care domină spaţiile marine şi continentale”, afirmă Jean-Yves Sarazin într-o discuţie cu Cyril Hofstein.

Rinocerul Indian trimis cadou Papei Leon al X-lea in 1515, gravură de Durer

“În epoca marilor descoperiri, mai mult decât în secolele precedente, desenele şi hărţile lumii devin o afacere de stat”, subliniază Catherine Hofman, conservator la Departamentul de hărţi şi planuri al BNF. Interese politice, necesităţi economice, descoperiri ştiinţifice, cercetări estetice anticipează creaţiile şi amestecă armonios rigoarea cu imaginaţia, roza vânturilor cu creaturile mitologice şi monştrii marini. Oraşe dispărute şi pământuri necunoscute conturează imaginaţia.