Versailles rămâne un „work in progress”

La Versailles este prezentat un florilegiu al ultimelor depozite de mobile şi obiecte, efectuate de „Mobilierul Naţional”. În 1663, Colbert a înfiinţat Depozitul de Mobile al Coroanei şi, în acelaşi timp, Manufactura Regală de ţesături şi gobelinuri. Expoziţia este deschisă până la 11 decembrie şi aduce un omagiu specialiştilor care au reuşit să refacă splendoarea de odinioară. Un eveniment emblematic la castelul Regelui Soare, care reface atmosfera, ca şi cun Delfinul şi soţia sa ar locui în continuare acolo.

Versailles a fost o nouă Romă din mai multe puncte de vedere: prin ambiţia sa de a traversa secolele, cât şi prin multiplele referinţe la marile modele ale Antichităţii. Ludovic al XIV-lea a creat Versailles-ul ca un centru al puterii, achiziţionând piese antice dintre cele mai prestigioase sau copii. Astfel încât Versailles a devenit un adevărat sanctuar cu statui şi busturi atât în marile apartamente, cât şi în grădini… Toate splendorile castelului, care au uimit întreaga lume, au stat la originea mitului Regelui Soare, care făcea din zeul Apollo simbolul dominant al locului, influenţând organizarea castelului.

Nu departe, pavilioanele Trianon-ului, construite pe un vechi sat distrus de Ludovic al XVI-lea pentru a-şi satisface gusturile, au devenit un palat de marmură şi porfir, cu grădini încântătoare.

Biroul regelui de la Versailles

Inimă a monarhiei, castelul a fost golit de Revoluţie. A fost destul de dificil de a găsi mobilierul original.

Castelul Versailles povesteşte patru secole de creaţie, de la Ludovic al XIV-lea până în zilele noastre. Prima parte se derulează în apartamentul somptuos al Doamnei de Maintenon. Pot fi admirate „Masa mecanică” din acaju, bronz şi fier, semnată de ebenistul Adam Weisweiler, provenind de la Secretariatul de Stat, un birou plat, semnat Antoine Robert Gaudreaus (1680-1746), pentru Cabinetul Delfinului, din lemn de stejar, brad, nuc şi bronz aurit, provenind de la vechiul Minister al Justiţiei, o comodă livrată pentru Cabinetul doamnelor la Marly, din stejar, cu bronz aurit şi marmură, provenind de la Ministerul Agriculturii, semnată François Mondon.

Biroul Mariei Antoaneta la Versailles

Peste 100 de opere de provenineţă regală au intrat astfel în colecţiile de la Versailles, golit după avântul revoluţionar. Covorul livrat în 1757 pentru camera soţiei Delfinului, cât şi paravanul din Cabinetul Mariei Antoaneta, câteva console placate în lemn de trandafir şi ornate cu brozuri aurite, realizate de Guillaume Beneman pentru Ludovic al XVI-lea, mai multe pendule mecanice, comandate de asemenea de rege şi de Maria Antoaneta, bronzuri aurite semnate de Valladier pentru Doamna De Barry, ilustrând gustul său pentru Antichitate. Cea de a doua parte revitalizează creaţiile contemporane, încât un dormitor Ludovic al XV-lea devine un amestec de secol XVIII cu creaţiile zilelor noastre, un pat Ludovic al XVI-lea se îmbină cu biroul lui Manzon şi cu o noptieră de Jourdan…

Biblioteca în stil neoclasic a regelui Ludovic al XVI-lea

Pentru prima dată, din secolul al XVIII-lea, două capodopere au fost reunite: biroul Delfinului şi fotoliul său. Biroul este placat în lemn de trandafir, cu bronz aurit şi marcat Gaudreaus, ebenistul oficial al Depozitului de mobilier al Coroanei. Livrat pentru cabinetul de lucru al Delfinului, la Fontainebleau, în 1745, el nu a fost identificat decât în 2006, după numărul de inventar. Fotoliul a fost găsit în Kansas City. După ce a aparţinut colecţiei Hoentschel, a fost cumpărat de John Pierpont Morgan, donat Muzeului „Metropolitan” şi vândut apoi unui anticar. Dacă ansamblul era destinat pentru Fontainebleau, un fotoliu identic a fost livrat la Versailles, în acelaşi an, de către Bertrand Rondot.

Biroul Mariei Antoaneta, semnat Riesener

În 21 ianuarie 1793, totul fusese distrus, totul fusese vândut: birouri, console, fotolii, scaune, până la braţele de bronz aurite ale lampadarelor. Remobilarea Versailles-ului, sau readucerea lui la secolul al XVIII-lea, a fost deosebit de dificilă şi a stat pe umerii conservatorilor. Comisiei Artelor i-a revenit obligaţia de a strânge operele pentru Luvru, pe care să-l transforme într-un muzeu.

Cea de a doua anticameră a Delfinului, de la Versailles

Odată cu Louis-Philippe, Versailles-ul renaşte, iar transformarea lui în muzeu se decide în 1833. Ideea de a restitui castelului frumuseţea de odinioară, dinaintea revoluţiei, i-a venit conservatorlui Pierre de Nolhac. Debuturile au fost modeste, între 1906 şi 1907, când au fost aduse tapiserii, goblenuri, covoare din timpul lui Ludovic al XIV-lea. Printre primele mobile regale care au fost recuperate s-a numărat, în 1932, patul lui Ludovic al XVI-lea, urmat, trei ani mai târziu, de trei scaune create de Georges Jacob pentru al doilea budoar turcesc al Contelui D’Artois.

În anii ’60, procesul s-a accelerat sub impulsul lui André Malraux, ministrul Culturii, care a cerut restituirea mobilelor de origine versailleză din edificiile oficiale. Între 2007 şi 2011, 120 de piese au fost depuse la Versailles. Printre ele, masa de la Marly, consola creată de Lepeautre pentru vestibulul Castelului Marly şi biroul ministrului Apărării. S-au adăugat apoi 9 pendule de provenienţă regală, o bibliotecă în acaju şi bronz aurit, realizată de ebenistul Etienne Levasseur, făcând parte din colecţiile doamnelor Adélaïde şi Victoria, fiicele lui Ludovic al XV-lea.

O atmosferă de viaţă regăsită

Detaliu dintr-o tapiserie a Manufacturii Regale de la Savonnerie

În serviciul Statului, „Mobilierul Naţional” continuă să creeze mobile destinate locurilor în care s-a exercitat puterea. Este ca şi cum Delfinul şi soţia sa ar locui şi azi în acele încăperi istorice, dar într-un mobilier contemporan. O seamă de personalităţi, de la Doamna de Pompadour la Pierre Paulin, de la Mitterrand la Philippe Starck sau Mark Held, au petrecut aici ore fericite. Câteva dintre alteţele regale au reuşit să pătrundă în marele cabinet al Delfinului şi să se aşeze la un poker, sub una dintre cele două veioze ale lui Ludovic al XVI-lea, semnate Jean-Louis Berthet. În camera Delfinului şi în cabinetul „Manon”, totul era în lac roşu şi auriu. Cele „O mie şi una de nopţi” au fost realizate, în 1994, la manufactura Beauvais. În Secolul Luminilor, apoi sub De Gaulle, ieri ca şi azi, politica nu a variat foarte tare. Depozitul de Mobile al Coroanei şi-a pus întotdeauna problema să inventarieze operele de prestigiu, inovatoare, pentru a arăta lumii, potrivit expresiei lui Napoleon, cât de bine se lucrează bine în Franţa.

Comodă pentru al doilea cabinet al doamnelor de la Marly, semnată Mondon

Un birou, datat 1783, al celebrului ebenist Jean-Henri Riesener, creat pentru Pavilionul reginei Maria Antoaneta, cât şi pentru Micul Trianon, îţi atrage privirea. Intrând sub incidenţa legilor recente privind mecenatul, „Sanofi-Aventis” şi Fundaţia „Louis Vuitton – Moët Henessy” au găsit un loc legitim în castel, în faimoasele cabinete aurite ale reginei din 1783. Şansa a făcut ca unele mobile fastuoase şi obiecte utilitare, precum pendule, console, obiecte cu caracter ştiinţific, să fie remise Depozitului de Mobilier. În timpul Primului Imperiu, Napoleon I şi-a îndreptat atenţia mai ales către Marele Trianon, reabilitat într-un spirit contemporan. Între 1833 şi 1836, cu ocazia salvării Palatului, transformat de Louis Philippe în Muzeu dedicat tuturor gloriilor Franţei şi, apoi în timpul celui de al Doilea Imperiu, sosesc la Versailles cabinete şi numeroase mobile create în mare parte anterior anului 1789.

Dormitorul reginei

Renumit este şi un birou cu cilindru al lui Ludovic al XV-lea, operă a ebeniştilor Eben şi Reisener. Această muncă de investigare, iniţiată de Pierre Verlet (1908-1987), a relevat abundenţa de mobile şi obiecte diverse, până la porţelanuri de provenienţă regală, ieşite din Franţa şi aflate în colecţii străine, în cea mai mare parte anglo-saxone. Numărul mare de comenzi fastuoase din timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea (1774-1792) pentru castelul Versailles şi anexele de la Trianon şi Marly, dar şi pentru Fontainebleau şi Saint-Cloud, a permis achiziţionarea de numeroase piese din această epocă.

Orologiu Courieult, din porţelan de Sevres

Recent, noile reguli ale mecenatului au permis să intre la Versailles opere majore, al căror preţ exorbitant pe piaţa de artă ar fi făcut nesigură achiziţionarea lor prin finanţare publică. După Cabinetul lui Ludovic al XV-lea, de la primul etaj, remobilat între 1957 şi 1960 cu piese prestigioase, dar şi istorice, Cabinetul interior al reginei şi apartamentele Delfinului, soţiei sale şi doamnelor de onoare au fost restaurate, remobilate şi deschise publicului.

Masă mecanică, datată Paris 1780, din acaju şi bronz, semnată Adam Weisweiler

Micul Trianon, somptuos restaurat, este accesibil în totalitate din 2009. Şi toate aceste locuri oferă o atmosferă de viaţă regăsită, la care participă pendulele care sună, încât nimic nu pare să fie fixat pentru eternitate.

Istoria cabinetului aurit al Mariei Antoaneta este o mărturie. Au fost reasamblate valoroasele obiecte pe care le privea regina. Comoda Riesener, comandată pentru biblioteca lui Ludovic al XVI-lea, provine din apartamentele de la Marly şi a fost achiziţionată în 1999, datorită donaţiei lui François Pinault, vasele de Sèvres de la Saint-Cloud şi o parte a mobilierului de la Vaudreuil fuseseră cumpărate de la Coroană, în 1784. Mobilierul original al lui Jacob conţine un ansamblu de scaune, un paravan, care a putut fi identificat ca provenind de la Fontainebleau, achiziţionat graţie mecenatului dintre LVMH şi Sanofi-Aventis, Cabinetul turcesc al contelui D’Artois, de la Versailles, ce dispăruse, a fost şi el redescoperit.

Scaune datate 1769, din salonul Contesei De Barry de la Versailles

Paravanul „Adam şi Eva izgoniţi din Paradis”, de D’Albane, şi-a găsit locul de origine din Cabinetul câinilor. O tapiserie de la Manufactura Regală de la Savonnerie (1760) a fost achiziţionată în 2008, prin participarea Fondului Naţional al Patrimoniului, un scaun realizat în 1769, cu un elegant gobelin, pentru Salonul Contesei de Barry de la Versailles, a fost cumpărat graţie unui mecenat, Ponthieu Rabelais.

O comodă ştampilată Francois Mondon, livrată în 1745 la Marny pentru doamnele Adélaïde şi Victoire, poate fi acum admirată la Versailles. Camera Delfinului a fost decorată recent cu un covor Lalanne şi un paravan de la Kuroda. Totodată, a fost etalată şi o pendulă, datată 1773, ce se afla în camera Contelui D’Artois.

Magicul Versailles, un loc al artelor

Salonul lui Apollo

În zilele noastre, la Versailles au loc numeroase concerte, precum „Venise, Vivaldi, Versailles”, dar şi expoziţii de artă, ca „Tronurile în glorie”…

Castelul de la Versailles devine acum, în apartamentele Marelui Trianon, sediul unei expoziţii de modă influenţată de Secolul Luminilor. Între haute couture şi pret-à-porter, modelele marilor creatori ai secolului XX au dialogat cu costumele şi accesoriile secolului al XVIII-lea. Aceste piese au provenit din arhiva colecţiilor Muzeului Galliera.

Magicul Versailles a fost o sursă de inspiraţie a sculptorilor, peisagiştilor, pictorilor, scriitorilor, o imagine de referinţă a vieţii de curte rafinate. În secolul al XVIII-lea, artificiul ajunge la paroxism. Doamnele erau înveşmântate în fuste voluminoase, corsete cu dantele, volane, iar marchizii, în costume din trei piese. Clienta cea mai importantă a creatoarei de modă Rose Bertier a fost Maria Antoaneta.

Creatie din colecţia Vive la Cocote, de Vivienne Westwood

Poetică şi contemporană, expoziţia actuală oferă o paranteză încântătoare între grădini şi interioarele rafinate ale marelui Trianon. Scenografia este semnată de Masao Nihei, cu jocuri de lumini şi oglinzi, cu socluri care te ajută să priveşti mai bine rochiile şi un dans graţios între timpurile prezente şi cele trecute.

Jean-Paul Gaultier se joacă de-a marchizul tuareg

Marii creatori de modă nu au obosit să interpreteze imaginile secolului al XVIII-lea. Splendidele rochii „à la française”, create între 1755 şi 1760, erau realizate din mătase şi brocarturi cu motive vegetale. Acum, Vivienne Westwood s-a adresat parcă reginelor excentrice propunând ţesături cu buline negre, galbene şi roşii. Colecţia sa, intitulată „Vive la Cocotte”, se inspiră din tabloul lui Boucher, „Madame de Pompadour”. Thierry Mugler preferă reginele nopţii, orchestrând o cascadă de pliseuri negre ca nişte fantome de la curtea lui Ludovic al XVI-lea. Jean-Paul Gaultier se joacă de-a „marchizul tuareg”, Casa „Balenciaga” lansează rochii în zeci de straturi, cu mânecile în stil pagodă, cu volane evazate şi dantele, jucându-se cu ambiguităţile masculin-feminin. Karl Lagerfeld, pentru „Chanel”, se amuză de rochiile pictate de Watteau, descompunându-le în volume ample, fără talie, dar cu buzunare. Inventează o nouă postură, foarte actuală, chiar dacă împrumută din secolul al XVIII-lea panglica înnodată sub sâni a „cămăşii reginei”.

Element de la pendula astronomică pentru biblioteca lui Ludovic al XVI-lea, de Antide Janvier

Inspirându-se dintr-un tablou de Fragonard, Casa „Dior” propune drapaje de o extraordinară complexitate, în care taftaua de mătase se îmbină cu tulul, încât manechinele par ieşite la Balul Cenuşăresei.