Vicepreşedinta Parlamentului European, acuzată de plagiat

Silvana Koch Mehrin, vicepreşedinta germană a Parlamentului European este acuzată că a plagiat 25% din lucrarea sa de doctorat, iar numele ei se adaugă pe lista deschisă de fostul ministru german al Apărării, Theodor zu Guttenberg, care a demisionat după un scandal asemănător, scrie „The Independent”. Mai mult, avocata Veronica Sass, fiica fostului ministru-preşedinte al […]

Silvana Koch Mehrin, vicepreşedinta germană a Parlamentului European este acuzată că a plagiat 25% din lucrarea sa de doctorat, iar numele ei se adaugă pe lista deschisă de fostul ministru german al Apărării, Theodor zu Guttenberg, care a demisionat după un scandal asemănător, scrie „The Independent”. Mai mult, avocata Veronica Sass, fiica fostului ministru-preşedinte al […]

Silvana Koch Mehrin, vicepreşedinta germană a Parlamentului European este acuzată că a plagiat 25% din lucrarea sa de doctorat, iar numele ei se adaugă pe lista deschisă de fostul ministru german al Apărării, Theodor zu Guttenberg, care a demisionat după un scandal asemănător, scrie „The Independent”. Mai mult, avocata Veronica Sass, fiica fostului ministru-preşedinte al Bavariei Edmund Stoiber, este acuzată şi ea de plagierea tezei de doctorat.

Silvana Koch-Mehrin, reprezentantă a Partidului Liber Democrat, aflat la guvernare alături de creştin-democraţii Angelei Merkel şi ai baronului zu Guttenberg, a refuzat să comenteze acuzaţiile care i se aduc. Informaţiile depre plagierea lucrării sale de doctorat pe tema reformei monetare, susţinută în 2000, au apărut la o luna după ce zu Guttenberg a renunţat la titlul de doctor şi la funcţia de ministru.

Toate aceste informatii provin de la aceeaşi sursă-un grup de anonimi intitulat VroniPlag, care publică online lucrările de doctorat ale politicienilor şi sursele din care aceştia s-ar fi inspirat fără a le cita. „Scopul este de a garanta integritatea titlurilor doctorale în Germania. Munca noastră nu este motivată politic şi nici nu urmăreşte defăimarea unor persoane”, se arată pe site-ul VroniPlag. Unul dintre asociaţii VroniPlag care a renunţat la anonimat, Deborah Weber-Wulff, profesor la Universitarea Tehnică din Berlin, a declarat pentru „Der Spiegel” că aproape o treime dintre lucrările studenţilor ei sunt cel puţin parţial copiate.

Mai multe articole publicate de „Der Spiegel” pun însă la îndoială integritatea demersului celor din VroniPlag. Koch-Mehrin, zu Guttenberg şi Sass sunt personalităţi marcante sau rude ale liderilor partidelor de dreapta din Germania, în special din zona sudică a ţării. Fostul ministru Theodor zu Guttenberg era chiar considerat posibil succesor al Angelei Merkel la conducerea Uniunii Creştin-Democrate. Unii analişti suspectează că la mijloc ar putea fi o campanie de denigrare a acestor formaţiuni, o dată ce niciun politician social-democrat sau ecologist nu a fost atins de scandalul plagiatelor.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.