Doi tineri au murit, joi seară, în municipiul Arad, iar alţi doi au fost răniţi, după ce autoturismul în care se aflau a căzut de pe un pasaj rutier. Șoferul mașinii ar fi pierdut controlul din cauza vitezei şi neatenţiei.
Mașina în care se aflau cei patru tineti a rupt parapetele şi a căzut de pe pasaj de la o înălţime de zece metri. Victimele erau membri ai galeriei echipei UTA.

Un accident teribil a avut loc și în Iași. Un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani a fost găsit decedat pe strada Fundac Bucium, din municipiul Iaşi, după ce a fost decapitat, conform unui mesaj postat pe Facebook.
Din primele informaţii reiese că bărbatul se deplasa cu un vehicul de teren, respectiv un ATV, prin zona respectivă.
Conform unor surse judiciare, la un moment dat, bărbatul a trecut cu viteză prin dreptul unui cablu atârnat pe drumul privat de acolo.
Victima era solistul unei formații.
