(VIDEO) În stradă pentru victimele lui Erdogan

Mai mulți profesori angajați ai reţelei de licee „Orizont” au organizat, vineri dimineață, un flashmob în susținerea…

De (I.R.)
(VIDEO) În stradă pentru victimele lui Erdogan

Mai mulți profesori angajați ai reţelei de licee „Orizont” au organizat, vineri dimineață, un flashmob în susținerea…

Solidaritate cu cetățenii turci reținuți în Republica Moldova. Mai mulți profesori angajați ai reţelei de licee „Orizont” au organizat, vineri dimineață, un flashmob în susținerea colegilor care ar fi fost expulzați din Republica Moldova de Serviciul de Informaţii și Securitate (SIS) fiind acuzaţi de legături cu islamişti, relatează Cotidianul.md.

Cadrele didactice au afișat pancarte cu mesaje în care scriu că își vor profesorii înapoi sau „Întoarceți-ne colegii înapoi”. La filiala Buiucani s-au adunat părinții, profesorii și personalul auxiliar pentru a susține profesorii care au fost reținuți ieri.

Un flashmob al cadrelor didactice și al părinților a fost organizat și la Liceul Teoretic „Orizont”, filiala Durlești, întru susținerea profesorilor turci capturați.

Directorul liceului turc „Orizont” din Chișinău și alte șase persoane au fost reținute joi dimineață de forțele Serviciilor de Informații și de Securitate din Moldova (SIS) pe motiv că ar întreține legături cu o organizație islamistă.

Totul s-a întâmplat, la scurt timp după ce președintele Igor Dodon a declarat că îl așteaptă la Chișinău pe omologul său turc Recep Tayyip Erdoğan.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a adresat Guvernului Republicii Moldova o scrisoare în care a formulat mai multe întrebări despre procedurile la care au fost supuși cetățenii turci reținuți joi, a declarat un avocat moldovean.

Apărarea cetățenilor turci nu știe dacă clienții lor mai sunt în Republica Moldova sau au fost expulzați.

Avocatul Vitalie Nagacevschi, a spus că s-au adresat la CEDO, pentru ca acest caz să fie examinat în regim de urgență, transmite Radio Chișinău.

„Noi am adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, o cerere în care am solicitat și punerea în aplicarea a articolului 39 din Regulamentul Curții, care permite Curții de la Strasbourg să ordone măsuri interimare guvernelor. Noi am cerut ca Curtea să solicite Guvernului R. Moldova să nu îndepărteze cetățenii turci lipsiți de libertate. Astăzi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adresat Guvernului R. Moldova o scrisoare în care a formulat mai multe întrebări vizavi de procedurile la care au fost supuși cetățenii turci. Însă, vizavi de aplicarea articolului 39, Curtea a decis să suspende soluționarea acestei probleme până la primirea informațiilor suplimentare de la Guvernul R. Moldova”, a afirmat Vitalie Nagacevschi.

 

https://www.facebook.com/liceulteoreticorizont/videos/310626789697538/

https://www.facebook.com/liceulteoreticorizont/videos/191632384972999/

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.