Viktor Orban, acuzații în ce privește politicienii maghiari din România

Politicienii maghiari din România sunt supuși unei campanii politice menite a-i submina și se fac eforturi ca liderii minorității maghiare să fie excluși, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, relatează emisia în limba engleză a agenției de presă MTI, citată de Agerpres.

Această situație trebuie abordată corespunzător, a mai spus șeful guvernului de la Budapesta, într-un discurs despre relațiile Ungariei cu vecinii susținut la o întâlnire cu șefii misiunilor diplomatice ungare din străinătate.

În același timp, Orban a afirmat că relațiile Ungariei cu Slovacia sunt în regulă, iar cele cu Serbia sunt echilibrate. Cu Croația „încercăm să punem relațiile în ordine, lucru care nu este ușor, din cauză că rețeaua de relații a fost afectată”, a spus el.

În legătură cu Slovenia, premierul ungar a declarat că legăturile au fost neglijate, dar că sunt speranțe mari într-o bună cooperare în viitor.

Orban a subliniat de asemenea că nu se știe clar dacă Ucraina va deveni un stat constituțional cu o structură economică occidentală.

Totuși, a adăugat el, este în interesul Ungariei să existe întotdeauna „ceva” între Rusia și Ungaria. „Nu ar trebui să avem o graniță comună cu Rusia”, a precizat Orban, adăugând că sancțiunile împotriva Moscovei în criza ucraineană nu vor fi neapărat prelungite automat le sfârșitul primei jumătăți a anului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.